Final de ”telenovelă” la Inter! Decizia luată de starul lui Cristi Chivu, dorit de Real Madrid și Barcelona
articol scris de Digi Sport21.07.2026, 18:37
Alessandro Bastoni (27 de ani) a pus capăt tuturor speculațiilor din ultimele săptămâni și a ales să continue la Interul lui Cristi Chivu (45 de ani).
Serie A SuperLiga: Universitatea Craiova - FC Argeș, duminică, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 18:30, DGS 1
Fundașul italian, urmărit de Real Madrid, Barcelona și Al-Hilal, nu ia în calcul un transfer în această vară, o veste excelentă pentru tehnicianul român, înaintea noului sezon.
Veste mare pentru Cristi Chivu! Alessandro Bastoni și-a informat agentul că nu vrea să plece de la Inter
Inter reușește astfel să păstreze unul dintre cei mai importanți oameni din defensivă, în ciuda interesului uriaș din partea unor cluburi de top din Europa și din Arabia Saudită.
În ultimele luni, numele lui Alessandro Bastoni a fost asociat cu Real Madrid, Barcelona și Al-Hilal, formația pregătită de Simone Inzaghi, fostul antrenor al lui Inter.
Totuși, impresarul fotbalistului, Tullio Tinti, a transmis un mesaj categoric și a închis orice posibilitate a unei despărțiri în această perioadă de mercato.
”Bastoni mai are doi ani de contract cu Inter, iubește aceste culori și nu ia în calcul să semneze cu un alt club.
Dacă în viitor va apărea un club care să mulțumească atât pe Inter, cât și pe jucător, putem discuta, dar în acest moment nu există nimic concret care să indice vreo negociere.
Nu cred că s-a gândit vreodată să plece din Italia”, a declarat agentul lui Alessandro Bastoni, conform Bein Sports.
Alessandro Bastoni, unul dintre liderii vestiarului de la Inter
Cristi Chivu a recunoscut în ultima perioadă că a existat un interes pentru internaționalul italian, însă Inter nu a avut intenția de a renunța la unul dintre cei mai valoroși jucători ai lotului.
Decizia lui Bastoni reprezintă o veste importantă pentru Chivu, care va putea conta și în sezonul următor pe unul dintre cei mai constanți fundași din Serie A.
- 65.000.000 de euro este cota de piață a lui Alessandro Bastoni, conform Transfermarkt.
Alessandro Bastoni, aproape 300 de meciuri și nouă trofee în tricoul lui Inter
Transferat de la Atalanta în 2019, Alessandro Bastoni a devenit unul dintre simbolurile echipei de pe ”Giuseppe Meazza”.
Până acum, fundașul a adunat 298 de meciuri pentru Inter, a înscris opt goluri și a oferit 30 de pase decisive, fiind apreciat pentru calitățile sale tehnice și pentru construcția jocului din linia defensivă.
În tricoul ”Nerazzurrilor”, Bastoni a cucerit trei titluri în Serie A, trei Cupe ale Italiei și trei Supercupe ale Italiei.
La nivel internațional, italianul și-a trecut în palmares și trofeul EURO 2021 cu naționala Italiei.
Prin decizia de a rămâne la Milano, Bastoni a pus punct speculațiilor din această vară și i-a oferit lui Cristi Chivu unul dintre cele mai importante atuuri înaintea noului sezon.
Etichete: real madrid , inter , barcelona , cristi chivu , alessandro bastoni , transfer alessandro bastoni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autoritățile bulgare au identificat drona care s-a prăbușit și a explodat sâmbătă dimineață în...