Gata! Fabrizio Romano a făcut anunțul despre Cristi Chivu la Inter
articol scris de Digi Sport16.09.2025, 10:36
Cristi Chivu (44 de ani) ar fi avut postul în pericol la Inter, conform presei din Italia, după 3-4 cu Juventus, în etapa a treia din Serie A.
Serie A SuperLiga: Corvinul - CFR Cluj, duminică, 21:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Într-adevăr, șefii milanezilor l-au băgat în ședință pe tehnicianul român după eșecul din Torino, însă i-au comunicat că au în continuare încredere în el. Ulterior, despre subiect a vorbit și Fabrizio Romano, cel mai cunoscut jurnalist din Italia.
Inter nu îl dă afară pe Cristi Chivu
"Mulți mă întreabă despre Cristi Chivu. Pentru moment, cei de la Inter nu au început niciun demers de a-l demite. Nu au contactat niciun alt antrenor și nici n-au făcut altă acțiune similară. Își păstrează încrederea în Chivu.
După meci, Chivu și-a făcut vocea auzită în fața jucătorilor. Acum, jucătorii vor trebui să răspundă pe teren. Inter nu are în momentul de față niciun plan să îl înlocuiască și își menține încrederea în el", a spus Romano, citat de FC Inter 1908.
- 5-0 cu Torino, 1-2 cu Udinese și 3-4 cu Juventus sunt primele trei rezultate înregistrate de Cristi Chivu cu Inter, în campionatul Italiei.
- Meciul următor e acasă la Ajax, în prima etapă din Champions League, miercuri, 17 septembrie, de la 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, digisport.ro și aplicația Digi Sport.
VIDEO Rezumat Juventus - Inter 4-3
Etichete: inter , cristi chivu , fabrizio romano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de...