Jucătorul sezonului în Serie A a spus totul despre Cristi Chivu, după ce a câștigat eventul cu Inter
articol scris de Digi Sport05.06.2026, 12:36
Federico Dimarco (28 de ani), fundașul stânga al celor de la Inter, a vorbit deschis despre antrenorul său, românul Cristi Chivu (45 de ani).
Serie A Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Bihor - Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
Dimarco a contribuit semnificativ la câștigarea eventului alături de Inter și a fost desemnat jucătorul sezonului din Serie A. De asemenea, tehnicianul român a câștigat titlul de cel mai bun antrenor din Italia.
Federico Dimarco, despre Cristi Chivu: "A fost foarte important în menținerea echilibrului"
Galerie Foto
Fundașul italian a vorbit despre impactul lui Cristi Chivu asupra grupării din Milano.
"A fost foarte important în menținerea echilibrului și a concentrării noastre. M-a ajutat la începutul anului, îmi pierdeam încrederea la momentul respectiv și mi-a spus niște cuvinte puternice care m-au ajutat să redescopăr scânteia pe care o pierdusem", a declarat Federico Dimarco, citat de presa din Italia.
Federico Dimarco a bifat 35 în sezonul trecut din Serie A și a marcat 7 goluri. De asemenea, Dimarco a reușit să ofere și alte 18 pase decisive. Aceste cifre l-au făcut pe fundaș să intre în istoria campionatului din Italia.
- Federico Dimarco are o cotă de piață de 50 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
Cristi Chivu, antrenorul sezonului din Serie A. Dimarco, cel mai bun fotbalist
Munca lui Chivu a fost răsplătită și a primit acest trofeu înaintea ultimului meci din campionat, cel cu Bologna.
De asemenea, după ce a ridicat trofeul de campion în Serie A, Chivu a oferit un interviu exclusiv jurnalistului Digi Sport George Constantin, unde a vorbit despre realizările sale.
”E o bucurie, după o muncă de opt luni, în care ai suișuri și coborâșuri, în care trebuie să înțelegi cum să gestionezi momentele negative, cum să treci peste, înțelegi momentele pozitive, știind că e mult de muncă, că e nevoie de motivație, e nevoie de ambiție, e nevoie de multă muncă.
Etichete: inter , cristi chivu , federico dimarco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Magazinele unui lanț de articole sportive care se retrage din România au fost devastate de clienți...





















