Juventus a anunțat numele antrenorului pentru sezonul 2025/2026
articol scris de Digi Sport10.06.2025, 14:34
Igor Tudor a fost confirmat în postul de antrenor al lui Juventus pentru sezonul 2025/2026, a anunţat noul director general al clubului italian, Damien Comolli.
Serie A SuperLiga: Dinamo - Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1
Serie A: Roma - Cagliari, luni, 21:45, DGS 2
Igor Tudor va continua la Juventus
În vârstă de 47 de ani, Tudor a fost numit antrenor la Juventus, gruparea la care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de jucător, la finele lunii martie, când l-a înlocuit pe Thiago Motta, demis după eliminarea "Bătrânei Doamne" în barajul de acces în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Sub conducerea tehnicianului croat, Juve a câştigat cinci dintre ultimele sale nouă meciuri din Serie A, suferind o singură înfrângere.
Igor Tudor, care a mai antrenat în cursul carierei sale echipele Lazio Roma şi Olympique Marseille, şi-a atins obiectivul pe care i l-au stabilit conducătorii săi, respectiv clasarea pe locul 4 în Serie A, sinonim cu calificarea directă în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
Juventus a încercat însă să-l recruteze pe Antonio Conte, un alt fost jucător al clubului, care a condus-o pe Napoli la câştigarea titlului de campioană a Italiei în acest sezon.
Conte, care a mai antrenat-o pe Juventus între 2011 şi 2014, a fost un timp interesat de o revenire la Torino, dar a decis în final să rămână la Napoli.
Etichete: juventus , antrenor juventus , igor tudor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia și Kazahstan dețin amândouă informații compromițătoare despre președintele american Donald...