Video Lautaro Martinez a scris istorie la Inter, sub privirile lui Cristi Chivu
articol scris de Digi Sport08.02.2026, 21:02
Lautaro Martinez a fost titular la Inter Milano și a reușit să înscrie al treilea gol al echipei sale în victoria din deplasare cu Sassuolo, 5-0, din etapa a 24-a de Serie A, care a putut fi urmărită pe Digi Sport 2.
Serie A Champions League: Galatasaray - Liverpool, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Newcastle - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
Anterior, pentru formația lui Cristi Chivu marcaseră Bisseck (minutul 11) și Marcus Thuram (minutul 28). Manuel Akanji a punctat în minutul 54, iar Luis Henrique a închis tabela în minutul 89. Dimarco și-a trecut în cont trei assisturi.
Lautaro Martinez, cu 171 de goluri, a devenit al treilea cel mai bun marcator din istoria lui Inter
În urma reușitei din poarta lui Sassuolo, Lautaro a ajuns la cota 171 în tricoul lui Inter, echipă la care se află din 2018, după transferul de 25 de milioane de euro de la Racing Club (Argentina).
Astfel, acesta l-a egalat pe Roberto Boninsegna (283 de partide) și a devenit al treilea cel mai bun marcator din istoria formației de pe ”Meazza”, înființată în anul 1908. De 368 de meciuri a avut nevoie Lautaro pentru a ajunge la această bornă.
Lider all-time este Giuseppe Meazza, cu 284 de goluri în 409 dispute, în timp ce al doilea în top este Alessandro Altobelli, cu 209 de reușite în 465 de confruntări.
După victoria cu Sassuolo, echipa lui Cristi Chivu a acumulat 58 de puncte și s-a distanțat la opt lungimi de AC Milan, care are un meci mai puțin jucat.
VIDEO rezumat Sassuolo - Inter 0-5
Etichete: inter , lautaro martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat marți, într-o intervenție la Digi24, după...