Nota primită de Cristi Chivu, după ce Inter a învins-o pe Juventus
articol scris de Digi Sport09.08.2026, 07:39
Cristi Chivu (45 de ani) a încheiat cantonamentul din Australia cu Inter fără înfrângere. Campioana Italiei a trecut de Juventus, scor 2-1, într-un amical de lux, iar presa din Italia a evaluat prestația antrenorului român.
Serie A UCL: AEK Atena - LASK Linz, marți, 19:45, DGS 1
UCL: Real Madrid - Inter, marți, 22:00, DGS 1
Inter a avut avantaj de două goluri după reușitele lui Dimarco și Diouf, în timp ce Juventus a redus diferența pe final prin Conceicao.
Cristi Chivu, notat cu 6,5 de italieni, după Inter - Juventus 2-1
La capătul unui meci urmărit de aproximativ 50.000 de spectatori, formația lui Cristi Chivu a obținut o nouă victorie importantă în presezon.
Italienii de la sportmediaset.it i-au acordat lui Cristi Chivu nota 6,5 pentru prestația de pe banca lui Inter.
”A fost bun în echilibrarea echipei sale pe parcursul celor două reprize”, au scris italienii despre Cristi Chivu.
Victoria cu Juventus reprezintă un nou rezultat pozitiv pentru antrenorul român, care nu a pierdut niciunul dintre cele patru meciuri disputate de Inter în cantonamentul de vară.
Cristi Chivu, mulțumit de cantonament, dar nemulțumit de repriza a doua din Inter - Juventus 2-1
La finalul partidei, Cristi Chivu a recunoscut că rezultatul îl mulțumește, însă nu a fost deloc încântat de modul în care elevii săi au evoluat după pauză.
”Mereu putem face mai bine. Cantonamentul s-a încheiat în cel mai bun mod posibil, fără accidentări și aș spune și cu o evoluție bună.
Dacă e Inter pregătită? Încă nu. Ne lipsește condiția fizică, mai trebuie să ne antrenăm până la strălucire. Vorbesc despre a doua repriză, care nu mi-a plăcut deloc. Am cedat terenul și am fost driblați de multe ori”, a declarat Chivu.
Antrenorul român a avut și un mesaj clar despre nivelul adversarului. Chivu consideră că Juventus este o formație puternică și crede că rivala din Serie A va avea un cuvânt important de spus în noul sezon.
”Juventus este o echipă bună, bine antrenată. Meciurile de pregătire contează doar puțin.
Juventus are jucători de calitate, e o echipă puternică, va avea un cuvânt de spus sezonul ăsta”, a mai spus tehnicianul.
Inter, patru meciuri fără înfrângere în presezon
Inter a avut un parcurs foarte bun în cantonamentul de vară. Primul test a fost cu Karlsruher, formație din liga a doua a Germaniei, iar italienii s-au impus cu 2-1.
A urmat confruntarea cu Manchester City. Inter a terminat partida la egalitate, 1-1, apoi s-a impus cu 3-1 la loviturile de departajare.
În al treilea amical, Inter a întâlnit-o pe AC Milan. ”Derby della Madonnina” s-a încheiat cu scorul de 1-1, iar ultimul test important a venit în Australia, contra lui Juventus.
Formația lui Chivu a câștigat cu 2-1, după golurile lui Dimarco și Diouf. Conceicao a înscris pentru Juventus în minutul 85, însă ”Bătrâna Doamnă” nu a mai avut timp pentru revenire.
Inter mai are un singur amical înaintea debutului în Serie A
Pentru Inter urmează ultimul test din perioada de pregătire. Campioana Italiei va întâlni Betis pe 15 august, după care atenția se va muta către primul meci oficial al sezonului.
Inter va debuta în noua ediție de Serie A pe teren propriu, contra celor de la Monza. Partida este programată pe 22 august, de la ora 19:30.
Cristi Chivu are astfel câteva săptămâni la dispoziție pentru a regla ultimele detalii.
Deși rezultatele din presezon îi oferă motive de optimism, antrenorul român știe că nivelul din campionat va fi diferit, iar primul obiectiv va fi ca Inter să intre în noul sezon într-o formă cât mai bună.
- Cele mai tari meciuri din Serie A, sezonul 2026/2027, vor putea fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport, pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Etichete: italia , inter , juventus , cristi chivu , nota cristi chivu , victorie cristi chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, este numele favorit al președintelui...