Radu Drăgușin, pus ”la zid” în Italia, după ce Fiorentina a ajuns pe ultimul loc: ”Fundaș defect!”
articol scris de Digi Sport11.09.2026, 16:25
Radu Drăgușin (24 de ani) traversează un început dificil de aventură la Fiorentina, iar criticile din Italia au devenit tot mai dure.
Serie A SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Fundașul român a fost pus la zid de Bernardo Brovarone, cunoscut agent de jucători din Peninsulă, care i-a contestat inclusiv valoarea și poziția de titular.
- Fiorentina are un start de sezon de coșmar în Serie A. Formația ”Viola” a pierdut toate cele trei partide disputate și ocupă ultimul loc în clasament, iar situația lui Radu Drăgușin s-a complicat după schimbarea antrenorului.
Bernardo Brovarone, agent de jucători din Italia, l-a criticat dur pe Radu Drăgușin: ”Pentru mine, el este de mult timp un fundaș defect”
Bernardo Brovarone nu a avut deloc milă de internaționalul român. Agentul FIFA a criticat prestațiile lui Radu Drăgușin din startul stagiunii și a susținut că fundașul are probleme importante în jocul său.
Bernardo Brovarone a pus sub semnul întrebării și statutul de titular al ”Dragonului”. Italianul consideră că fundașul român poate pierde rapid lupta pentru un loc în primul ”11”, mai ales după revenirea lui Paolo Vanoli pe banca Fiorentinei.
”Pentru mine, Drăgușin este de mult timp un fundaș defect. Nu este ușor. Este un jucător care, într-o zi, poate face un salt important de calitate, dar pe teren pare greoi.
Face marcaj de la trei metri, într-un mod confuz, iar asta duce deseori la două sau trei gafe pe meci.
Nu e ușor. Nu a dat niciodată semne de îmbunătățire, nici măcar în Anglia, ca să nu mai vorbim de faptul că Juve l-a scos apoi din joc și l-a vândut la Genoa.
Nu m-ar mira dacă Pongracic i-ar fura locul”, a declarat Bernardo Brovarone, citat de sport.ro.
Fiorentina a ajuns pe ultimul loc în Serie A
Radu Drăgușin a ajuns la Fiorentina în această vară, cu speranța că își va relansa cariera. Startul de sezon nu a fost însă cel dorit nici pentru el, dar nici pentru echipă.
Fiorentina a pierdut cu AS Roma, scor 0-4, apoi a cedat în fața lui Frosinone, scor 0-3, iar în ultima etapă a fost învinsă de Torino, scor 1-2.
Drăgușin a avut probleme în defensivă și a fost considerat vinovat la mai multe dintre golurile primite de formația ”Viola”. Singurul său moment pozitiv a venit în partida cu Torino, când a oferit o pasă decisivă.
În total, Fiorentina a primit nouă goluri în trei etape și se află pe ultimul loc în Serie A.
- Pentru gruparea de pe ”Artemio Franchi” urmează duelul cu Venezia din deplasare. Partida Venezia - Fiorentina va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 2.
- De asemenea, abonații Digi România vor mai putea urmări confruntarea pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Radu Drăgușin a prins ”11-le de coșmar” din Serie A
Problemele fundașului român au fost reflectate și de notele primite după primele trei etape. Publicația Tuttomercatoweb l-a inclus pe Radu Drăgușin în echipa celor mai slabi jucători din Serie A.
Românul a primit o medie de 4,67, una dintre cele mai mici din campionat. Mai mult, Fiorentina a avut nu mai puțin de cinci reprezentanți în ”11-le de coșmar” alcătuit de italieni.
”Dezastru pentru Fiorentina, după primele 3 etape din Serie A! Nu mai puțin de 5 jucători au fost incluși în echipa celor mai slabi jucători.
11-le de coșmar din Serie A vede, la fel ca la începutul anului trecut, o dominație a Fiorentinei. Nu putea fi altfel, dacă raportăm investițiile la rezultate”, au scris italienii.
Cei mai slabi jucători din Serie A, după primele 3 etape + media notelor
- David de Gea (Fiorentina) 5.17
- Joao Mario (Fiorentina) 4.50
- Redouane Halhal (Venezia) 4.75
- Radu Drăgușin (Fiorentina) 4.67
- Victor Valdepenas (Fiorentina) 5.00
- Andre-Frank Zambo Anguissa (Napoli) 5.00
- Nicolo Fagioli (Fiorentina) 5.00
- Simon Sohm (Venezia) 5.25
- Zakaria Aboukhlal (Torino) 5.25
- El Bilal Toure (Parma) 5.17
- Nikola Stulic (Lecce) 5.00
Clasamentul din Serie A. Radu Drăgușin, pe ultimul loc cu Fiorentina
VIDEO rezumat Fiorentina - Torino 1-2. Radu Drăgușin a fost titular
Etichete: italia , fiorentina , radu dragusin , critici radu dragusin , bernardo brovarone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...