”Se simte dezavantajat”! Verdict clar al italienilor despre Dennis Man
articol scris de Digi Sport30.04.2025, 19:16
Dennis Man (26 de ani) nu traversează deloc o perioadă bună la Parma, deși echipa sa este antrenată de un conațional, în persoana lui Cristi Chivu (44 de ani).

SuperLiga: Oțelul - Farul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - ”U” Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Internaționalul român și-a pierdut statutul de titular și nu a mai marcat în tricoul ”Cruciaților” deja de 20 de etape (ultima sa reușită datează de la începutul lunii decembrie 2024, într-o victorie 3-1 a Parmei cu Lazio).
Fernando Orsi (65 de ani), fostul portar al Parmei și al lui Lazio, a vorbit despre situația lui Man și a explicat care ar putea fi motivul pentru care românul nu mai reușește să dea randament, așa cum a făcut-o în prima parte a sezonului.
Fernando Orsi: ”Dennis Man se simte puțin dezavantajat pentru că joacă mai mult în bandă în noul sistem 3-5-2”
Fernando Orsi crede că noul sistem de joc implementat la echipă de Cristi Chivu (3-5-2) nu-l avantajează deloc pe Dennis Man, care acum este nevoit să evolueze mult mai aproape de marginea terenului și, implicit, mai departe de cadrul porții.
”Este adevărat că lui Man îi lipsește continuitatea, dar nu se poate contesta calitatea jucătorului. A reușit să fie decisiv, însă în acest moment poate că se simte puțin mai dezavantajat din cauza faptului că joacă mai mult în bandă, având în vedere schimbarea la sistemul 3-5-2”, a spus Fernando Orsi, la Parma Live.

Dennis Man a avut un început foarte bun de stagiune pentru Parma. În primele 14 etape ale actualei stagiuni de Serie A, românul marcase de patru ori și oferise patru assist-uri. Însă, treptat, evoluțiile lui Man au scăzut în nivel și, astfel, ”Tricolorul” și-a pierdut locul în primul 11 al ”Cruciaților”.
- 12,5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt
Clasament Serie A. Parma este pe locul al 16-lea

VIDEO Rezumat Lazio - Parma, scor 2-2
Etichete: italia , parma , dennis man , fernando orsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Nicușor Dan prezintă scuze Franței, pentru declarațiile contracandidatului său la alegerile...