VIDEO 5 dueluri memorabile între Inter şi Milan. De la meciul cu 11 goluri la inspiraţia lui Mourinho

• SuperLiga: Hermannstadt - Botoșani, vineri, 17:30, DGS 1

• SuperLiga: Farul - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1

Chiar dacă şi-a pierdut strălucirea din trecut, duelul dintre echipele care reprezintă singurul oraş din Europa cu două câştigătoare ale UEFA Champions League continuă să fie unul intens şi care atrage ca un magnet. Istoria bogată este unul dintre motive, iar aceasta a produs multe meciuri memorabile, despre care fanii continuă să vorbească şi astăzi. Am ales cinci dintre ele, în aşteptarea momentului în care Inter şi Milan vor lupta din nou pentru Scudetto sau pentru gloria continentală.

Inter - Milan 6-5, Serie A, 6 noiembrie 1949

Niciodată în istoria duelurilor dintre cele două echipe nu s-au marcat mai multe goluri decât în meciul disputat pe 6 noiembrie 1949. Contextul era unul special. Italia încă simţea urmările celui de-Al Doilea Război Mondial, iar fotbalul din această ţară tocmai îşi pierduse cea mai bună echipă, AC Torino, ai cărei jucători, inclusiv marele Valentino Mazzola, muriseră în tragicul accident aviatiac de la Superga. Astfel, în Serie A s-a creat un vid de putere, pe care Juventus şi cele două milaneze s-au grăbit să-l umple. În aceste condiţii, a început o cursă în trei pentru Scudetto extrem de spectaculoasă, într-o vreme în care catenaccio nu devenise religia oficială în il calcio. O confirmă faptul că Juve a câştigat titlul marcând 100 de goluri, în timp ce Milan a terminat a doua cu 118 goluri înscrise. Inter a completat podiumul reuşind "doar" 99 de goluri. În clasamentul golgheterilor, milanistul Gunnar Nordahl s-a impus cu 35 de reuşite, iar al doilea clasat, interistul Istvan Nyers, a încheiat sezonul cu 30 de goluri. Nimic în comun cu tacticizarea excesivă de mai târziu.

Deşi Juventus a devenit campioană, Inter şi Milan au oferit meciul sezonului. O adevărată orgie de goluri. Nicio surpriză, atunci când ne gândim ce guri de foc aveau cele două echipe. Inter se putea lăuda cu o linie ofensivă în care străluceau Nyers, primul "olandez zburător", Faas Wilkes, Amedeo Amadei şi Benito Lorenzi, în timp ce rivalii rossoneri se bazau pe trio-ul teribil Gre-No-Li, format din suedezii Gunnar Gren, Gunnar Nordahl şi Nils Liedholm.

Nu a fost loc de amabilităţi sau de tatonări. Derby-ul a început abrupt. Milan conducea deja cu 2-0 în minutul 7, graţie dublei lui Candiani. Inter a redus din diferenţă prin Nyers, dar rossoneri păreau să se fi desprins decisiv în minutul 19, când scorul era 4-1, după golurile lui Nordahl şi Liedholm. Până la pauză, meciul era relansat. Amadei şi Nyers, din penalty, i-au readus pe nerazzurri în joc, pentru ca, în debutul părţii secunde, acelaşi Amadei şi Lorenzi să întoarcă rezultatul în favoarea Interului.

Avantajul gazdelor a durat doar un minut, pentru că Annovazzi a egalat la 5, însă ultimul cuvânt l-au avut tot interiştii, în minutul 64, când Amadei şi-a completat hat-trick-ul şi a stabilit rezultatul final. Un rocambolesc 6-5 în favoarea Interului, care putea sărbători victoria în, probabil, cel mai spectaculos Derby della Madonnina din istorie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Milan - Inter 2-1, Serie A, 28 octombrie 1984

La ora duelului din etapa a 7-a a sezonului 1984/85, Milan trecuse prin două retrogradări în liga a doua - una la masa verde, în urma scandalului Totonero; cealaltă pe teren - şi nu-şi mai învinsese marea rivală de şase ani. Atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar, era una dintre cele mai negre perioade din istoria rossonerilor. Tocmai de aceea, victoria din octombrie 1984 a rămas în folclorul fanilor milanişti.

Nici una dintre echipe nu începuse grozav un sezon care avea să se încheie cu istoricul Scudetto cucerit de Verona, ambele obţinând doar câte două victorii în primele şase etape. Cu toate acestea, exista o favorită certă, iar aceea era Inter. Nerazzurri aveau un lot solid, cu patru campioni mondiali, Bergomi, Collovati, Causio şi Altobelli, un fost câştigător al Balonului de Aur, germanul Rummenigge, irlandezul Brady şi unul dintre cei mai talentaţi tineri portari ai lumii la acea vreme, Walter Zenga. De cealaltă parte, la Milan deja jucau viitoarele legende Franco Baresi şi Tassotti, însă nici unul dintre ei nu reprezenta ceea ce reprezintă în prezent. Alături de ei, fostul căpitan al Romei, Di Bartolomei, asigura un plus de experienţă, în timp ce englezii Ray Wilkins şi Mark Hateley fuseseră transferaţi în intersezon, de la Manchester United, respectiv Portsmouth, în încercarea de a readuce echipa în prim-plan. Acesta din urmă, poreclit Attila, pentru că fanii nu-i puteau pronunţa corect numele, avea să devină eroul zilei şi să intre definitiv în istoria clubului.

Inter a început mai bine şi meciul părea să-şi urmeze cursul firesc atunci când, în minutul 10, Altobelli a deschis scorul. Milan a reuşit să echilibreze partida şi să preia treptat iniţiativa, iar Di Bartolomei a egalat după ceva mai mult de jumătate de oră de joc. Însă momentul de glorie al milaniştilor a venit în minutul 63. Hateley, un atacant foarte puternic din punct de vedere fizic şi cu o detentă extraordinară, a marcat golul victoriei rossonere cu o lovitură de cap superbă, în urma unui duel aerian cu Collovati. Nu se putea un scenariu mai frumos pentru fanii gazdelor. Fundaşul interist evoluase pentru Milan timp de şase ani, dar a dezertat la marele rival în 1982, la capătul sezonului în care echipa a retrogradat pentru a doua oară. Suporterii nu l-au iertat niciodată, iar reuşita lui Hateley a fost răzbunarea perfectă.

În cele din urmă, Inter avea să încheie campionatul în faţa rivalilor, însă nu a reuşit să se impună nici în retur, când meciul s-a terminat la egalitate. În ceea ce-l priveşte pe Hateley, englezul s-a accidentat la menisc în etapa următoare, cu Torino, iar sezonul său a fost compromis. A rămas la Milan până în 1987, fără să confirme întregul său potenţial. Statutul de legendă nu i l-a putut lua nimeni, însă. În 2008, atunci când rossoneri au jucat împotriva lui Portsmouth în Cupa UEFA, Adriano Galliani a spus: "Întâlnim o echipă nobilă. Aici a jucat Mark Hateley".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Inter - Milan 0-6, Serie A, 11 mai 2001

Dacă Inter a ieşit învingătoare din "stracittadina" cu cele mai multe goluri, Milan este echipa care a obţinut cea mai clară victorie în Derby della Madonnina. S-a întâmplat în urmă cu 14 ani, când rossoneri s-au impus cu un incredibil 6-0, al cărui erou a fost Gianni Comandini, un jucător care şi-a trăit apogeul şi cântecul de lebădă ale carierei în acelaşi timp.

Dacă ne gândim la numele care formau cele două loturi în acea perioadă, pare greu de crezut că, la momentul meciului din etapa a 30-a a sezonului 2000/01, Inter şi Milan erau la câte 20 de puncte în spatele liderului Roma, echipă ce avea să câştige al treilea său Scudetto la finalul campionatului. Pentru cele două rivale milaneze, a fost un an dificil, ambele terminând în afara locurilor de UEFA Champions League. Dar rossoneri s-au putut consola cu succesul din Derby.

Deşi partida a început cu cele două echipe având acelaşi număr de puncte în clasament, pe teren echilibrul a fost inexistent, iar egalitatea s-a menţinut doar până în minutul 2, când Comandini a deschis scorul. Atacantul adus de la Vicenza, unde marcase 20 de goluri în sezonul precedent, a făcut dubla în minutul 19 şi a devenit doar al doilea jucător care reuşea această performanţă la debutul în Derby. Primul fusese un anume Paolo Rossi, în decembrie 1985. Prezenţa sa ca titular a surprins pe toată lumea, perechea ofensivă tradiţională a Milanului fiind Shevchenko-Bierhoff. Dar, în săptămâna meciului, Cesare Maldini, care îl înlocuise pe Alberto Zaccheroni pe banca "Diavolului", l-a simţit pe vârful de 24 de ani mai în formă decât mult mai titratul german, astfel că a decis să meargă pe mâna lui. Nu s-a înşelat.

"Doppietta" lui Comandini a fost doar aperitivul. Avându-l pe bancă pe dezastruosul Marco Tardelli, care, printre altele, a preferat să înceapă cu Dalmat titular în faţa lui Seedorf, Inter a fost incapabilă să reacţioneze. După pauză, scorul a luat proporţii greu de imaginat. Giunti, Shevchenko de două ori şi Serginho au completat o victorie care se află la loc de cinste în istoria rossonerilor. "A fost un meci straniu. Noi parcă aveam un picior în minus, iar ei, un plămân în plus", şi-a amintit Sebastian Frey, nefericitul portar al Interului în acea seară de coşmar.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cele două goluri înscrise de Comandini au rămas singurele ale sale în tricoul Milanului. În sezonul următor, s-a transferat la Atalanta, iar cariera sa a intrat pe o pantă descendentă, înainte de a se încheia în anonimat la Ternana, în Serie B, în 2005.

Inter - Milan 1-1, semifinale UEFA Champions League, 13 mai 2003

Există, însă, şi situaţii în care o remiză doare mai tare decât un 0-6, iar fanii interişti pot depune mărturie. Eşecul din 2001 a fost brutal, umilitor, greu de digerat şi imposibil de explicat, dar a contat prea puţin în economia unui sezon oricum catastrofal. Ba chiar Inter a terminat peste Milan în clasament. În schimb, acel 1-1 din returul semifinalelor UEFA Champions League din stagiunea 2002/03 a pus capăt ambiţiilor europene ale nerazzurrilor şi le-a permis celor de la Milan să-şi întărească statutul de cea mai de succes echipă italiană în această competiţie, după o finală câştigată în faţa celeilalte mari rivale, Juventus.

În acelaşi timp, semifinala milaneză a confirmat faima de etern loc 2 a antrenorului de atunci al nerazzurrilor, Hector Cuper. Argentinianul, altfel un tehnician foarte bun, a ratat mereu pasul decisiv de-a lungul carierei sale. Cu Huracan, a terminat pe 2 în campionatul Argentiniei, la Mallorca a pierdut o finală a Cupei Spaniei şi o finală de Cupa Cupelor, pe banca Valenciei a ajuns de două ori la rând în ultimul act al UCL, fiind învins de fiecare dată, iar în primul sezon la Inter a ratat dramatic, în ultima etapă, câştigarea titlului. Toate acestea s-ar fi şters probabil cu buretele în cazul unei calificări obţinute în faţa Milanului. Un obiectiv care era la îndemână, după ce meciul tur, în care rossoneri au fost gazde, s-a încheiat fără goluri.

Manşa a doua, disputată pe 13 mai 2003, a stat sub acelaşi semn al echilibrului, iar posibilitatea ca varianta europeană a Derby-ului milanez să se decidă după prelungiri sau chiar lovituri de la 11 metri părea destul de mare. Dar, chiar înainte de pauză, Shevchenko a marcat un gol care se va dovedi decisiv. În partea a doua, Inter a forţat, căutând cu disperare soluţii pentru a întoarce rezultatul. Martins a egalat cu şase minute înainte de final, declanşând un asediu total la poarta lui Abbiati. Kallon şi Cordoba au ratat două şanse uriaşe de a-i aduce în avantaj pe nerazzurri, care nu au mai putut înscrie şi au fost obligaţi să-şi vadă marea rivală sărbătorind "victoria".

VIDEO: Rezumat Inter - Milan 1-1

Ocazia revanşei a apărut doi ani mai târziu, de această dată în sferturile competiţiei. Dar dubla din 2005 nu a mai fost la fel de dramatică. Milan a câştigat cu 2-0 prima manşă, apoi, în retur, a condus cu 1-0, moment în care fanii interişti nu au mai rezistat şi au forţat oprirea meciului. O torţă l-a lovit pe Dida, iar rossoneri au primit victoria cu 3-0 la masa verde. La fel ca şi în 2003, echipa lui Carlo Ancelotti a jucat finala, pierdută însă în faţa lui Liverpool, la Istanbul.

Inter - Milan 2-0, Serie A, 24 ianuarie 2010

A fost, probabil, unul dintre ultimele dueluri Inter-Milan care s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. În urmă cu cinci ani, s-a jucat un Derby della Madonnina intens, spectaculos, dramatic şi cu o miză importantă. Trupa lui Jose Mourinho se afla pe primul loc în campionat, dar un pas greşit în faţa rivalei, de care o despărţeau 6 puncte, putea redeschide discursul privind Scudetto. Cu Leonardo pe bancă, Milan era o echipă inconstantă, dar în acelaşi timp imprevizibilă şi cu suficientă calitate pentru a ameninţa supremaţia nerazzurrilor. Dar în confrunatrea de pe 24 ianuarie 2010, nu a putut face nimic în faţa unui adversar dezlănţuit.

Inter a început meciul furios, dorind să arate încă din start că nu este dispusă să facă vreo concesie. În primul sfert de oră, jucătorii Milanului au dat senzaţia că nu înţeleg ce se întâmplă. Primul gol a venit cât se poate de firesc, după doar 10 minute, când Milito a profitat de o greşeală a lui Abate. Pe teren se afla o singură echipă, dar echilibrul a fost restabilit de Gianluca Rocchi, care l-a eliminat pe Sneijder, după ce olandezul aplaudase ironic o decizie a arbitrului. Nu trecuse o jumătate de oră de la debutul partidei şi deja Derby-ul era plin de evenimente.

Cu om în plus, băieţii lui Leonardo au reuşit să iasă din încercuire şi au ameninţat în câteva rânduri poarta lui Julio Cesar, dar ocaziile importante le-au avut tot nerazzurri, inclusiv o bară a lui Pandev. Macedoneanul avea totuşi să dea lovitura decisivă în minutul 65, când a transformat impecabil o lovitură liberă. Dar, fără inspiraţia lui Mourinho, istoria acelui meci putea fi diferită.

După eliminarea lui Sneijder, tehnicianul portughez a rezistat tentaţiei de a face o schimbare defensivă şi a continuat să joace cu doi atacanţi. Le-a cerut însă lui Milito şi lui Pandev un efort suplimentar, iar tandemul din ofensivă şi-a făcut excelent treaba. Dar ritmul teribil al jocului a lăsat urme. Mourinho nu mai putea amâna momentul schimbării. Pandev urma să-i lase locul lui Thiago Motta, care ar fi asigurat un plus la mijloc, acolo unde Inter începuse să sufere. Fostul jucător al Barcelonei era deja pe marginea terenului, pregătit să-l înlocuiască pe macedonean, când Maicon a obţinut o lovitură liberă din marginea careului. Lusitanul a decis să nu se grăbească cu schimbarea şi a avut dreptate. Pandev a înscris şi şi-a făcut rost de un standing ovation atunci când, în cele din urmă, a ieşit.

Inter avea să termine Derby-ul în 9 oameni, după ce Lucio a luat uşor al doilea galben, iar Milan a primit un penalty. Julio Cesar a apărat execuţia lui Ronaldinho, refuzând astfel şi golul de onoare al rossonerilor. La finalul partidei, Mourinho a declarat că "am fi pierdut acest meci doar dacă rămâneam în 6 jucători", aluzie la maniera de arbitraj a lui Rocchi. Nerazzurri îşi continuau astfel drumul spre Tripla istorică realizată în acel an.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: serie a , video , ac milan , inter milano , uefa champions league , derby della madonnina , inter milan

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News