"Telenovela" Mirel Rădoi la Gaziantep s-a încheiat
articol scris de Digi Sport03.06.2026, 08:41
Mirel Rădoi (45 de ani) a preluat-o pe Gaziantep în finalul sezonului și a înregistrat 4 eșecuri din 4 meciuri.
Super Lig Media: Fotbal European, marți, 21:00, DGS 1
Interviurile Digi Sport: Alexandru Chipciu, marți, 17:45, DGS 1
De la venirea sa, Mirel Rădoi a pierdut cu Eyupspor (scor 0-3), apoi cu Beșiktaș (scor 0-2), Goztepe (scor 1-2) și Bașakșehir (scor 1-2). Gaziantep a încheiat pe locul 12 în Turcia.
Mirel Rădoi rămâne la Gaziantep
Recunoscut ca un antrenor care reacționează sub impuls emoțional în cele mai multe rânduri, Mirel Rădoi a luat în calcul să plece de la Gaziantep. Totul a plecat de la neînțelegerile cu oficialii clubului în privința "curățeniei" la nivelul lotului, dar și de la faptul că formația a primit interdicție la transferuri pentru o datorie către doi foști jucători.
În cele din urmă, Mirel Rădoi va continua la Gaziantep, susține presa din Turcia. Antrenorul român pare că a ajuns la un acord cu șefii clubului și își va continua proiectul început de curând.
Pe data de 8 iulie, Gaziantep va avea reunirea, apoi va urma o perioadă de cantonament în Belgrad, Serbia. Noul sezon din Turcia va începe pe 14 august, astfel că Mirel Rădoi va avea suficient timp pentru a pregăti ediția următoare.
Zilele trecute, Mirel Rădoi a dat de înțeles că nu ar fi nicio surpriză dacă ar pleca de la Gaziantep în această vară.
”Indiferent dacă voi ajunge în situația de a schimba zece echipe într-un sezon, o voi face de zece ori, nu am nicio problemă. Eu când m-am apucat de meseria asta nu am făcut-o nici pentru performanță, nici pentru bani. A fost, pur și simplu, pasiune”, a spus Mirel Rădoi, potrivit Sport.ro.
Victor Pițurcă, avertisment pentru Mirel Rădoi: "Ca antrenor, trebuie să fii statornic"
Victor Pițurcă nu vede cu ochi buni parcursul lui Mirel Rădoi ca antrenor. Fostul mare selecționer al României consideră că fostul mijlocaș s-a pripit de mai multe ori în ultima perioadă, iar toate aceste lucruri nu îi fac bine carierei sale.
"Până la urmă, fiecare face ceea ce crede că este mai bine pentru el și ce îi convine lui. În meseria aceasta de antrenor trebuie să fii însă statornic, să ai o perioadă lungă la club și să se vadă munca ta. Dacă schimbi echipele la două-trei luni nu este normal.
Atenție, va fi această echipă din Turcia, va mai fi apoi ceva din Golf, dar după aceea? Poate se vor termina ofertele la un moment dat. Știu că nu are probleme financiare și nu-l interesează foarte mult acest aspect, dar vorbim despre meseria de antrenor.
A făcut mai multe greșeli, prima a fost când a plecat de la Craiova în acest sezon. Cea mai mare greșeală a lui. Apoi au fost greșeli în lanț. A plecat de la FCSB, nu înțeleg de ce nu a rămas până la final. Încă o dată și vreau să subliniez, fiecare face ceea ce crede că este mai bine pentru el", a spus Victor Pițurcă, pentru digisport.ro.
Gaziantep are interzis pentru transferul lui Ștefan Târnovanu
Ștefan Târnovanu a ajuns la FCSB la începutul anului 2020, de la Poli Iași, pentru 350.000 de euro. Portarul a reușit să devină un titular de drept la formația roș-albastră, dar și o prezență constantă la prima reprezentativă.
Ștefan Târnovanu este dorit de Gaziantep, însă situația financiară a clubului face imposibilă această mutare. Concret, clubul din Turcia nu vrea să plătească vreo sumă de bani în această vară pe transferuri, astfel că mutarea portarului de la FCSB nu se va realiza.
Este greu de crezut că Gigi Becali vrea să renunțe la Ștefan Târnovanu fără să primească o sumă importantă de bani în schimbul său. FCSB plănuiește să încaseze aproximativ două milioane de euro.
Totuși, chiar și în aceste condiții, Ștefan Târnovanu are șanse mici să mai continue la FCSB. Portarul consideră că a venit momentul să facă pasul în străinătate, mai ales după ce a fost scos dintre buturi în finalul sezonului.
- 3,8 milioane de euro este cota de piață a lui Târnovanu, potrivit Transfermarkt.com
- 207 meciuri are Târnovanu la FCSB
Etichete: turcia , mirel radoi , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul desemnat Adrian Veştea a spus din nou luni seara, după încheierea şedinţei conducerii...