Vestea uriașă primită de Steaua '86 din partea Senatului
articol scris de Digi Sport16.09.2026, 18:30
Senatul a adoptat, miercuri, 16 septembrie 2026, în plen, o propunere legislativă privind acordarea unei indemnizaţii de merit membrilor echipei de fotbal Steaua Bucureşti care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.
Fotbal SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Steaua a învins-o pe Barcelona pe 7 mai în 1986 la Sevilla, scor 0-0 (2-0 d.l.d), și astfel a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
Indemnizație de merit pentru componenții Stelei '86, care au câștigat Cupa Campionilor Europeni
Galerie Foto
Au fost înregistrate 90 de voturi "pentru" şi 15 abţineri. Prin proiectul de lege iniţiat de un grup de parlamentari preponderent PSD şi AUR, componenţa Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit se completează cu preşedinţii comisiilor parlamentare de sport.
Potrivit expunerii de motive a proiectului, câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa de fotbal Steaua Bucureşti reprezintă "un moment unic în istoria sportului românesc şi una dintre cele mai importante realizări obţinute vreodată de o echipă din România la nivel internaţional".
"Statul român are datoria de a onora, inclusiv prin instrumente legislative, acele rezultate care au adus României prestigiu internaţional şi care au rămas în memoria colectivă ca repere ale excelenţei sportive", stipulează proiectul, conform Agerpres.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Steaua - FC Barcelona 0-0, 2-0 după loviturile de departajare, în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986
Helmut Duckadam a fost eroul Stelei în finala de la Sevilla. A apărat numai puțin de patru lovituri de la 11 metri.
Stadion: "Ramon Sanchez Pizjuan" (Sevilla)
Spectatori: 70.000.
Arbitri: Michel Vautrot - Alain Delmer, M. Girard (Franţa).
Steaua: Helmuth Duckadam - Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu - Lucian Bălan (Anghel Iordănescu 75), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu - Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă (Marin Radu II 107).
Antrenor: Eme4ric Ienei
FC Barcelona: Francisco Gonzalez Urruticoechea - Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti, Jose Ramon Alexanco Ventosa, Julio Alberto Moreno Casas - Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (Jose Moratalla Claramunt - '85), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita - Steve Archibald (Angel 'Pichi' Alonso Herrera - '106), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.
Antrenor: Terry Venables.
Etichete: steaua , cupa campionilor europeni , steaua 86 , senat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...







