Yann Sommer, prezentat oficial, la două săptămâni după despărțirea de Inter
14.07.2026, 12:34Yann Sommer (37 de ani), liber de contract după ce a plecat de la Inter Milano la sfârşitul lunii iunie, a semnat un contract pe 3 ani cu Club Brugge, a anunţat campioana Belgiei.
Fotbal SuperLiga: Universitatea Craiova - FC Argeș, duminică, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 18:30, DGS 1
Yann Sommer a semnat cu Club Brugge
Fostul internaţional elveţian (94 de selecţii), care s-a retras de la echipa naţională după EURO 2024, a petrecut 10 ani la Borussia Monchengladbach, înainte de a se semna cu Bayern Munchen, în ianuarie 2023, pentru a-l înlocui pe Manuel Neuer, grav accidentat.
În ultimele două sezoane, portarul a jucat pentru Inter, alături de care a câștigat două titluri în Serie A şi a ajuns în finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa lui PSG, în 2025.
La Club Brugge, care va evolua în Liga Campionilor, Sommer îi va lua locul în poartă belgianului Simon Mignolet, care şi-a încheiat cariera de jucător.
Inter rămâne datoare în mercato, în ciuda titlului și Cupei Italiei cucerite de Cristi Chivu
Până în momentul de față, Inter a oficializat transferul lui Manuel Akanji, de la Manchester City, pentru 15 milioane de euro, după ce l-a avut împrumut în 2025/2026.
De asemenea, campiona Italiei l-a achiziționat pe Aleksandar Stankovic, pentru 23 de milioane de euro, de la Club Brugge.
În plus, Inter a confirmat patru despărțiri: Yann Sommer, Francesco Acerbi, Stefan de Vrij și Matteo Darmian.
Despre toți patru se știa deja de câteva luni că vor pleca la finalul sezonului, iar echipa lui Cristi Chivu nu a făcut decât să confirme plecările pe 30 iunie.
Etichete: transferuri , inter milano , club brugge , mercato , yann sommer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autoritățile bulgare au identificat drona care s-a prăbușit și a explodat sâmbătă dimineață în...