Exclusiv S-a retras din handbal de la CSM București după finala cu Brest și medalia de bronz! ”Mama plânge de două zile”
articol scris de Digi Sport07.06.2026, 18:13
CSM București a cucerit medalia de bronz în ediția 2025/2026 de EHF Champions League, după 32-26 în finala mică disputată împotriva franțuzoaicelor de la Brest. Disputa dintre cele două a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1.
Handbal Rugby: Fiji - Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Rugby: Africa de Sud - Scoția, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Gyor - Metz, marea finală din EHF Champions League, este programată tot astăzi, dar de la ora 18:45, pe Digi Sport 1, precum și pe site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Este a treia medalie de bronz din istorie pentru CSM Bucureşti, formație care a fost susţinută frenetic de peste 3.000 de fani în MVM Dome din Budapesta.
Andreea Rotaru s-a retras din handbal! Finala mică de EHF Champions League, ultimul ei meci
Una dintre jucătoarele care au oferit declarații după victoria cu Brest a fost Andreea Rotaru, cea care a înscris ultimul gol al partidei și care se va retrage din handbal la finalul stagiunii. Finala mică jucată în fața lui Brest a reprezentat ultimul meci din cariera sportivei de 32 de ani, care s-a arătat emoționată.
”A fost foarte emoționant, un amalgam de sentimente. Meciurile acestea se simt altfel, mă bucur că am încheiat așa. Da, mi-au dat lacrimile, m-am bucurat enorm de mult, mă bucur că am trăit lucrurile astea alături de fetele astea minunate. Familia mea e în tribune, mama plânge de două zile.
Cu siguranță că handbalul și sportul vor face parte din viața mea, dar vom vedea. Fanii români sunt extraordinari, nu mă așteptam să fie atât de mulți, ne-au făcut să ne simțim ca acasă”, a declarat Andreea Rotaru, în dialog cu jurnalistul Severin Călinescu de la Digi Sport.
Andreea Rotaru și-a încheiat cariera fiind de patru ori campioană a României, de trei ori cu CSM București și o dată cu SCM Râmnicu Vâlcea.
Câştigătoare a trofeului în 2016, CSM Bucureşti nu se mai calificase la Turneul F4 din 2018, când a câştigat medalia de bronz.
VIDEO cu finalul dintre CSM București și Brest
Etichete: finala mică , ehf champions league , csm , csm metz , andreea rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a avertizat Rusia să nu folosească arme nucleare ca răspuns la atacurile ucrainene asupra...