Spectaculos! Unde se află Cristina Neagu în ziua în care începe Campionatul Mondial de handbal feminin
articol scris de Digi Sport26.11.2025, 09:01
Azi începe Campionatul Mondial de handbal feminin, ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport.
Handbal SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Botoșani - Rapid, luni, 20:30, DGS 1
- Miercuri, 26 noiembrie, e programată partida Germania - Islanda, de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 3.
"Tricolorele" pregătite de Ovidiu-Mihai Mihăilă (52 de ani) vor disputa primul meci al turneului final joi, 27 noiembrie, contra Croației, de la 19:00, în direct la Digi Sport 2.
Cristina Neagu (37 de ani) s-a retras din handbal la începutul lunii iunie, în cadrul unei gale care i-a purtat numele şi care s-a desfăşurat în Sala Polivalentă din București.
Cristina Neagu, în vacanță în SUA. "Nu îmi lipsește deloc handbalul"
Galerie Foto
Cea mai bună handbalistă din istoria României, desemnată de patru ori cea mai bună și din lume, de către reprezentanții IHF, a fost ovaționată la scenă deschisă în Sala Polivalentă, în fața a peste 5.000 de spectatori, la meciul în care a evoluat ultima dată pe semicerc, ca sportivă de carieră.
În prezent, Cristina Neagu se bucură de timpul său liber și postează pe rețelele sociale imagini din vacanță.
Ea a mers recent în Las Vegas, la Marele Canion, și a fost impresionată de frumusețea zonelor respective.
"Nu imi lipsește deloc handbalul. Pe cât de mult iubesc handbalul, chiar nu îmi lipsește deloc. În perioada asta am putut să petrec mai mult timp cu familia și, pur și simplu, să nu fiu la program.
Am iubit handbalul foarte mult și încă îl iubesc, dar iubesc și viața de după handbal. Iubesc să iau decizii de moment", a spus recent fosta handbalistă, pentru as.ro.
Galerie Foto
Cine a fost Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din istorie
Născută în Capitală, Cristina Neagu a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ Nr. 5 din Bucureşti. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi ZRK Buducnost Podgorica.
În decembrie 2023, Cristina Neagu şi-a anunţat retragerea din echipa naţională, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia.
Palmaresul său cuprinde, între altele, Liga Campionilor (cu Buducnost Podgorica, în 2015), o medalie de bronz la Mondiale (2015), o medalie de bronz la Europene (2010), cu echipa naţională.
Palmaresul său individual numără patru titluri de cea mai bună jucătoare a lumii (IHF), în 2010, 2015, 2016, 2018, cea mai bună jucătoare a CM 2015, al cărui golgheter a fost, cea mai bună jucătoare europeană în 2017, 2018, golgheterul all-time al Campionatului European, golgheterul Campionatului European din 2010, golgheterul all-time al al Ligii Campionilor.
România, pregătită pentru Campionatul Mondial de handbal
România se află în Grupa A de la Campionatul Mondial, alături de Croația, Japonia, Danemarca, iar primul meci al ”Tricolorelor” este pe 27 noiembrie, iar următorul la două zile distanță.
Ultima partidă din faza grupelor va fi chiar pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.
Primele 3 formații merg în Main Round, cu punctele acumulate în duelurile directe.
- România - Croația, ora 19:00, 27 noiembrie
- România - Japonia, ora 19:00, 29 noiembrie
- România - Danemarca, ora 21:30, 1 decembrie
Lotul României pentru Campionatul Mondial 2025
- Portari: Iulia Dumanska (Minaur), Bianca Curmenț (Corona Brașov), Elena Șerban (Dunărea Brăila)
- Extreme: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Mihaela Mihai (CSM București), Gabriela Dumitrașcu (Corona Brașov), Eva Kerekes (Gloria Bistrița)
- Interi: Alicia Gogîrlă (SCM Craiova), Sorina Grozav (Corona Brașov), Maryia Skrobic (Rapid)
- Coordonatori: Rebeca Necula (Rm. Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Elena Roșu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (Gloria Bistrița)
- Pivoți: Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Sonia Vasiliu (Slatina), Asma Elghaoui (Rm. Vâlcea)
Etichete: romania , cristina neagu , campionatul mondial de handbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultatele oficiale ale votului pentru Primăria Capitalei, comunicate de Biroul Electoral, îl...

























































