Video Exclusiv Ion Marin: ”Am învins cancerul, dar au fost opt luni de suferință pe care nu le voi uita”

• Champions League: AS Monaco - Barcelona, joi, 22:00, DGS 1

• Champions League: Atalanta - Arsenal, joi 22:00, DGS 2

Ion Marin (62 de ani) e unul dintre personajele importante din istoria lui Dinamo. Are în palmares 10 trofee cu alb-roșii, între care 7 titluri, ca jucător, antrenor principal și secund. Lumea, însă, îl identifică mai degrabă cu porecla ”Săpăligă”. Cea care l-a însoțit toată cariera, una trăită sub semnul discreției, așa cum și-a purtat și suferința din ultimele opt luni. Pentru că, de acum, Ion Marin mai este cunoscut și drept cel care a învins cancerul.

Într-o astfel de discuție sensibilă, între cel care ascultă și cel care povestește se creează o zonă gelatinoasă, ca una de trecere între două dimensiuni, în care trăiesc întrebări și răspunsuri nerostite sau neoficiale, dar a căror prezență o simți aproape palbabilă, și care pot transmite chiar senzații mai reale. Iar interviul care urmează a lăsat loc unor supape prin care o astfel de zonă a putut ieși la suprafață.

Digi Sport: În primul rând, cum vă simțiți în acest moment?
Ion Marin: Acum sunt bine, de altfel am fost bine tot timpul, nu am avut dureri mari. La ultimul control pe care l-am efectuat, pe 11 ianuarie, verdictul a fost că sunt curat, sănătos.

Să o luăm atunci cu începutul. Cum ați aflat?
Am avut ceva probleme cu stomacul și m-am prezentat la un control pentru acest lucru. Ecografie, analize de sânge și am ajuns și la colonoscopie, unde s-a descoperit că am cancer. Dar altfel nu am avut niciun semn, nicio durere, e o boală care nu-ți dă prea multe semne, te trezești cu ea dintr-o dată.

Și care a fost prima reacție pe care ați avut-o?
Păi eu nu prea am mai avut reacție. Noroc că au avut soția mea, Elena, și Delia, fata cea mare. Fetele au acționat rapid, pe 6 iulie am fost depistat, pe 10 am plecat în Germania, iar pe 12 eram deja operat. Am avut noroc că s-a descoperit atunci și că s-a acționat rapid, fără să i se dea șansa să se extindă, a fost eliminat 40 cm de colon.

Ce ați simțit exact atunci?
Ca și când cerul se trage în jos, ca o cortină. Și, asemenea unui bulgăre într-o avalanșă, se rostogolește peste tine, adunând în ea și suferințele trăite înainte.

Cine a fost mai tare în acea perioadă? Dvs sau soția?
Soția, bineînțeles. (râde)

Poate fi pregătit cineva pentru așa ceva?
Niciodată nu ai cum să fii pregătit și te ia prin suprindere. Și, dacă nu ești tare, te poate doborî. Nu-ți poți permite să ai căderi, pentru că, dacă ai, e și mai rău. Mă așteptam la orice alte afecțiuni, mai ales că am practicat sport de performanță atâția ani. Mă așteptam să am probleme cu gleznele, genunchii, spatele, mai știu eu ce… Dar în niciun caz la așa ceva. Atunci când am aflat am rămas mut. Dar nu mi-a fost teamă, am mers cu toată încrederea, toți cei cu care am vorbit m-au încurajat și mi-au spus că o să fie bine. Dar, de fapt, toți știm că e o loterie. E ușor să vorbim noi acum. Însă când te trezești și ești tu în mijlocul acelor lucruri, e dificil.

V-a fost teamă înainte de operație? Care a fost cel mai ascuns gând pe care l-ați avut?
Știi cum e să ți se contracte mușchii și să simți că, dacă ai face o singură mișcare, te-ar străpunge mii de săgeți înghețate? Și tot corpul ți-ar crăpa și s-ar dezintegra? Până când n-ar mai rămâne decât o grămăjoară de mici cristale, care se topesc și se scurg prin crăpăturile locului în care înainte a stat un om și unde acum e doar o pată umedă care se va usca și ea și nu va mai rămâne nicio urmă că aici a respirat, a simțit și a trăit cineva.

Se poate spune că acesta a fost cel mai greu moment din viața dvs?
Da. Pentru că-ți pui întrebări. De ce eu? De ce asta? Dar vorbești doar cu tine. Pentru că te aștepți ca, după mai bine de 40 de ani de muncă, să zici că a venit o perioadă în care să fie bine, mai lejer, fără stres, dar uite că nu știi niciodată unde te aruncă viața. Sunt multe lucruri la care începi să te gândești în astfel de momente. Pentru că, vezi tu, toată viața am acceptat mereu provocare după provocare fără să mă gândesc prea mult. Și, la un moment dat, te trezești cum m-am trezit eu la 62 de ani că am îmbătrânit. Da, a fost o perioadă dificilă. Opt luni pe care nu le uiți. Probabil - nu probabil, sigur - nu o să le uit toată viața. Cât oi mai avea de trăit.

Cum arată o zi de întrebări și incertitudine?
Nu e doar o zi normală de 24 de ore. Nu. Ea se distorsionează și-și alungește forma și nu știi de unde începe și când se va termina. Și nu mai vezi nimic în jur în afară de nesiguranță.

Ce a urmat după operație?
Am stat 10 zile în spital, nu am avut restricții alimentare, dar a trebuit sa am eu grijă, pentru că organismul nu acceptă chiar tot. Mai greu a fost când am trecut pe chimioterapie. Am făcut 12 ședințe, dar, deja la jumătate, după 6 sesiuni, mi s-a spus că mergem spre bine. Iar la ultima, în ianuarie, au spus că totul e în regulă. Chimiorapia e dificilă, îți creează multe probleme. Îți atacă ficatul, măduva, îți creează tot felul de probleme, greață, nu poți să mănânci, ai amețeli. Eu am avut, însă, norocul că organismul meu a fost unul destul de puternic și a făcut față acestei terapii.

Cum sunteți acum fizic?
Am slăbit 15 kg, am soția care stă și cu masa și cu gura pe mine ca să mă îngraș. De săptămâna viitoare încep un program de lucru în sală și în bazin, o să încerc să refac masa musculară pe care am pierdut-o.

Din punct de vedere financiar cum v-ați descurcat?
Nu au fost probleme, pentru că am avut bani. A fost o sumă destul de mare, trebuie să o ai, iar noi, din fericire, am avut-o. Nu am avut nevoie de nicio susținere, doar de cea morală, pe care am și primit-o.

VIDEO cu partea în care Ion Marin a vorbit despre cancer

Vă gândiți să reveniți în fotbal?
Da, cu siguranță. Că va fi în țară, afară, nu știu unde, dar și din punctul de vedere al medicilor trebuie să revin, să muncesc, să fac ceva, să fiu activ. Și anticipez că, din vară, voi fi ok. În două luni mă voi pune la punct fizic iar apoi voi fi pregătit să o iau de la capăt.

Ați avut cum să mai trageți cu ochiul în această perioadă și la ce s-a întâmplat în fotbalul nostru?
Păi altceva ce să fac? (râde). M-am uitat la Dinamo, în primul rând.

Și ce ați văzut la Dinamo?
Cred că dl. Negoiță nu are puterea financiară la momentul actual să susțină un club ca Dinamo. Dinamo e un club de mare performanță, de elită. Dar dacă vindem și nu punem nimic în loc, dacă nu ne mai interesează performanța, dacă anunț că vreau să mă retrag și să-mi recuperez banii și vând Dinamo pe 2 milioane sau 4 milioane de euro… Cum să vinzi Dinamo pe 2 milioane de euro? Dinamo are istorie, Dinamo a fost un colos în fotbalul românesc și chiar european.

Și ce se poate face atunci?
Pentru Dinamo, lucrurile pot fi bune într-un singur sens. O investiție masivă. Dacă nu s-a făcut acum, poate se va face de la vară și să se construiască o echipă competitivă formată și din jucători care-și doresc și ei performanță. Nu numai la modul declarativ. Să vedem acolo în iarbă. Să-i vedem acolo jos, acolo pot arăta ei că respectă clubul Dinamo. Pentru că mi se pare că nici jucătorii nu sunt conectați la obiectivele clubului, să intre pe teren și să-și dea sufletul pentru Dinamo. După părerea mea, este una dintre cele mai slabe echipe pe care Dinamo a putut s-o aibă de-a lungul timpului.

Situația lui Miriuță cum vi se pare?
Vasile e prins la mijloc. Eu îl știu bine, l-am și avut elev la Dinamo, știu că ține la clubul ăsta. Dar el e captiv între jucători și conducători. Nu el a făcut transferurile. În vară ți-au plecat trei mijlocași centrali și nu s-a adus nimic în acea zonă. Practic, echipa e dezarticulată acum. Și problema cea mai mare a lui Miriuță e că oamenii care conduc au anunțat că vor să se retragă și să vândă echipa. Iar când ai spus asta și nu mai ai obiective, jucătorii au înțeles mesajul și atunci tu vrei degeaba să nu se mai ducă în baruri, să aibă o anumită disciplină și rigurozitate. E foarte greu atunci ca antrenorul să mai aibă controlul vestiarului.

Un caz aparte acum în fotbalul românesc e cel al lui Alibec. Îl știți de când l-ați antrenat la Farul.
Era un copil atunci, avea 17 ani. Un copil care nu voia să se integreze, să păstreze o anumită disciplină. Am văzut un interviu al lui Dică, în care spunea că e foarte greu să dezvolți ceva tactic cu Alibec. Așa e. El trebuie să se maturizeze și să-și dea seama că, dacă nu se integrează disciplinar și tactic în echipă și dacă nu-și aduce aportul, nu va face mare performanță.

Vi se pare că nu s-a schimbat prea mult față perioada de început în fotbal?
El fiind un copil, eu îi eram ca un tată. Am vorbit de foarte multe ori cu el, îi plăceau mult dulciurile. I-am zis să evite lucrul acesta, pentru că are deja o tendință de a se îngrășa. Însă el trebuie să facă acum un efort pentru el în primul rând. Pentru că fotbalul nu-l așteaptă. Fotbalul va merge înainte și va scoate alți jucători ca Alibec. Nu asta e problema. Ci că el ar putea acum să ofere mai mult. Și pentru echipa națională să dea mult. E un semnal de alarmă pentru el și trebuie să simtă asta. Cum a fost și pentru mine această boală care m-a lovit. Alo! Sună un clopoțel. Trezește-te și hai, integrează-te!

VIDEO cu partea în care vorbește despre fotbal

Etichete: dinamo , ion marin , antrenor ion marin , ion marin cancer , marin a invins cancerul

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News