"Acum toată lumea a aflat!" Lovitură pentru Rangers: DECIZIA transferului e în mâinile lui Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport21.01.2025, 09:04
Ianis Hagi (26 de ani) a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Rangers.

SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Gruparea de pe Ibrox poate activa opțiunea de prelungire pe încă un an, însă scoțienii nu sunt dispuși să-i plătească același salariu internaționalului român.
Ianis Hagi câștigă 21.000 de lire sterline pe săptămână, la Rangers, scrie presa din Scoția.
Ianis Hagi, în ultimele 6 luni de contract cu Rangers: "Acum toată lumea a aflat că e disponibil gratis, la vară"
Galerie Foto
Philippe Clement este dornic să păstreze un jucător care a muncit din greu pentru a deveni un om cheie în echipă, după ce la începutul sezonului a fost trimis la echipa a doua.

Stevie Clifford, expertul celor de la Ibrox News, crede că prin aceste declaraţii, antrenorul celor de la Rangers nu a făcut altceva decât să atragă atenția altor cluburi asupra lui Ianis Hagi.
"Nu era deloc necesar să discute asta. Are o clauză în contract, şi asta înseamnă că acesta poate fi prelungit. Tot ce am făcut cu această conversaţie a fost ca toată lumea să afle că Ianis este disponibil la vară, gratis. Nu sunt de acord cu asta", a transmis Stevie Clifford, informează ibroxnews.com.
"Mijlocașul român ieșise din planurile antrenorului la începutul campionatului, dar el a revenit și a devenit rapid unul dintre salvatorii de pe Ibrox. N-ar fi înțelept din partea celor de la Rangers să se descotorosească de jucătorul de 26 de ani în următoarele luni.
Fără dubii, Hagi ar trebui să facă parte din echipă și în sezonul viitor, dacă clubul are ambiția de a reveni în TOP.", scriu scoțienii de la Ibrox News.
Ianis Hagi a ajuns la Rangers în vara anului 2020, după transferul de la Genk, contra sumei de 3,5 milioane de euro.
Jurnaliștii de la Rangers News anunță că două echipe sunt deja pe urmele lui Ianis Hagi: Strasbourg și Genoa.
- 15 meciuri a jucat Ianis Hagi în acest sezon la Rangers
- 1 gol și 4 pase decisive a reușit Ianis Hagi în meciurile jucate
- 1.500.000 de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt
Ianis Hagi, căsătorit cu Elena Tănase
Galerie Foto
Ianis Hagi, liber de contract în vară
Rangers are opțiunea de a-i prelungi înțelegerea lui Ianis Hagi cu încă un an, însă ”NU o va activa”, din cauza salariului mare al fotbalistului.
ntrenorul Philippe Clement a confirmat că românul va rămâne fără contract la vară, însă speră că acesta va ajunge la un acord cu clubul pentru a continua pe Ibrox.
”Contractul lui Ianis va expira la finalul acestui sezon, așa că vor fi negocieri pentru a vedea dacă este posibil sau nu (n.r.- ca Hagi să rămână). Nu am idee ce cifre vizează Ianis sau clubul, vor fi discuții între cele două părți. Desigur, sunt mulțumit de felul în care se descurcă Ianis.
A existat o situație înainte de începerea sezonului, pe care nu am putut-o controla. Mă bucur că, după negocierile cu clubul, s-a găsit o soluție. În mod clar a fost un lucru benefic pentru echipă”, a spus Clement.
Etichete: transferuri , rangers , ianis hagi , mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Reguli noi în relația contribuabililor cu Fiscul. Acum se pot trimite și somații. Iar cei care nu...