Galerie Foto Cum a apărut Elena Hagi la Cotroceni, ce gest a făcut față de ”Rege” și mesajul lui Ianis pentru tatăl său
articol scris de Digi Sport12.03.2025, 17:22
Gheorghe Hagi (60 de ani) a trăit miercuri, 12 martie 2025, una dintre cele mai fericite zile din viața sa.
Special SuperLiga: Csikszereda - Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - UTA, vineri, 18:00, DGS 1
Managerul tehnic al celor de la Farul a primit cea mai înaltă distincție din partea Președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, ”Ordinul Național Steaua României”.
Elena Hagi, impecabilă la premierea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Singura care l-a îmbrățișat pe ”Rege”
De la festivitatea de premiere a lipsit Ianis Hagi (26 de ani), care nu a putut pleca din Scoția pentru a ajunge la București. A fost însă prezentă Elena, soția lui Ianis,
Elena Hagi (25 de ani) a apărut la Cotroceni într-o ținută impecabilă, de culoare neagră. Nora lui Gică Hagi a stat alături de mama soacră, Marinela, dar și de sora lui Ianis, Kira, și iubitul acesteia, grecul Thomas Ferfelis.
După ce au partipat la fotografia oficială, Elena a fost singura din acest grup care l-a îmbrățișat pe ”Rege”.
Galerie Foto
Ilie Bolojan l-a decorat pe Gică Hagi și l-a numit "un fenomen" și "un erou"
Galerie Foto
Emoționat de evenimentul de azi a fost și Ianis, și-a felicitat tatăl și pe social media.
![]()
"Suntem astăzi împreună - familie, prieteni, membri ai Generaţiei de Aur, mari sportivi - pentru a celebra un fenomen al fotbalului românesc şi internaţional, un nume care ne-a făcut mândri, care ne-a adus momente de neuitat şi care prin performanţe sale extraordinare a pus România pe harta sportului mondial. Astăzi, celebrăm omul Gheorghe Hagi - unul dintre cei mai mari sportivi pe care îi are ţara noastră", a spus Ilie Bolojan la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi.
El a arătat că acordarea celei mai înalte distincţii a statului român lui Gheorghe Hagi este un semn al recunoştinţei şi al mulţumirii pentru tot ceea ce a făcut pentru sportul românesc.
Bolojan a afirmat că Hagi a fost un erou pe teren, dar şi în lumea fotbalului şi că Generaţia de Aur a rămas pentru toţi "o dovadă a ceea ce putem realiza când suntem uniţi în jurul unui vis comun".
"Anul acesta aţi împlinit 60 de ani, dintre care 50 dedicaţi sportului. În toată această perioadă ne-aţi arătat prin fapte ce înseamnă talentul dublat de muncă atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Aţi fost un erou pe teren, dar şi în lumea fotbalului. Faceţi parte din Generaţia de Aur, acea generaţie care ne-a făcut să trăim fiecare victorie ca pe o mare sărbătoare naţională. Generaţia de Aur a rămas pentru noi toţi o dovadă a ceea ce putem realiza când suntem uniţi în jurul unui vis comun", a mai spus preşedintele interimar.
El a subliniat că este "responsabilitatea noastră să sprijinim şi să dezvoltăm strategii eficiente pentru a crea şi susţine mari campioni şi în viitor".
"România are o temelie solidă de mari performanţe sportive, iar moştenirea lăsată de dumneavoastră, domnule Hagi, şi de alţi mari sportivi români poate fi continuată dacă facem din sport o prioritate. Vă mulţumim pentru că aţi ales să construiţi în România o fundaţie bazată pe valori puternice, care să reprezinte un model de etică şi de dăruire pentru tinerii sportivi care visează să ajungă mari campioni. Academia de Fotbal 'Gheorghe Hagi' este un exemplu al muncii, al ambiţiei şi al respectului faţă de acest sport.
Această Academie joacă un rol esenţial în susţinerea fotbalului românesc şi în formarea noilor talente. Tinerii care au privilegiul de a fi antrenaţi de dumneavoastră învaţă nu doar cum să fie buni fotbalişti, ci şi cum să devină oameni de caracter. Prin toate realizările dumneavoastră, prin modul în care aţi adus sportul românesc la un nivel de excelenţă, sunteţi o sursă de inspiraţie pentru întreaga naţiune", a spus Bolojan.
Preşedintele interimar a precizat şi că, prin numele lui Gheorghe Hagi, România este astăzi cunoscută în întreaga lume.
"Gheorghe Hagi a devenit un simbol al fotbalului global, iar fiecare gol spectaculos, fiecare execuţie de excepţie - o sursă de emoţie şi bucurie pentru noi toţi. Domnule Hagi, vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi oferit României şi pentru că ne-aţi învăţat, prin exemplul dumneavoastră, ce înseamnă să crezi, să lupţi şi să câştigi", a evidenţiat Bolojan.
Etichete: gica hagi , elena hagi , ilie bolojan , gai premiat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu 39,7%, în timp ce PSD...















































