I-a furat peste 50.000 € ”celei mai frumoase femei din România” și i-a scris un singur cuvânt: ”Pe bune?”
articol scris de Digi Sport27.10.2025, 18:26
Lena Enache (36 de ani) este soția fotbalistului Gabi Enache (35 de ani). Campionul României cu Astra a spus de curând despre partenera sa că, în opinia lui, e cea mai frumoasă femeie din țară.
Special Europa League: FCSB - Feyenoord, joi, 22:00, DGS 1
Conference League: Universitatea Craiova - Sparta Praga, joi, 19:45, DGS 1
În urmă cu peste 2 ani, Lena și Gabi Enache au cumpărat patru mașini în valoare de 13.000 de euro fiecare, pentru a le înscrie la o firmă de ridesharing în Brașov. Fotbalistul și soția sa au avut parte, însă, de o surpriză neplăcută: cel care trebuia să se ocupe de business a vândut autovehiculele și a dispărut fără urmă.
- Citește și: Ce a făcut ”cea mai frumoasă femeie din România” când a ajuns la benzinărie: ”O pățesc des”
Galerie Foto
Lena și Gabi Enache, păgubiți de 52.000 de euro: ”A furat patru mașini și e bine mersi”
Partenera fostului internațional a dezvăluit că autoritățile nu au reușit încă să-l prindă pe cel care le-a provocat o pagubă de 52.000 de euro. În plus, a dezvăluit că recent, după ce tatăl ei a murit, bărbatul respectiv, în ciuda a ceea ce a făcut, a luat legătura cu ea și i-a dat un mesaj scurt: ”Condoleanțe”.
"Au trecut deja doi ani, nici nu mai știu cât a trecut! Culmea, tot eu sunt cea sunată și interogată, când eu sunt victima în poveste! Cel care ne-a păgubit este fugit, este prin Italia, Spania, Franța, habar nu am exact, însă vă dați seama că se poate găsi! A furat patru mașini și e bine mersi! Fals în acte și așa mai departe.
Cei de la poliție mă cheamă să mai completez declarații și îmi este foarte greu să ajung până la Brașov, pentru că la Brașov s-a făcut plângerea! Ultima dată m-am certat, la telefon, cu ei, i-am întrebat dacă vor ca termenul să ajungă să se prescrie!
Cel care ne-a tras țeapa, în ziua în care l-am înmormântat pe tatăl meu, a avut îndrăzneala să-mi scrie: `Condoleanțe!`. Adică, pe bune, chiar atât de gros să-ți fie obrazul? Am realizat că este greu să fii om”, a spus Lena Enache, potrivit spynews.ro.
Liber de contract de doi ani, Enache nu a agățat încă ghetele în cui și speră să mai prindă un contract pe final de carieră. Până atunci, însă, se ocupă alături de soția sa de cafeneaua pe care o dețin și în care au investit aproximativ 150.000 de euro.
- Gabi Enache a îmbrăcat tricoul unor echipe importante de-a lungul carierei, printre care Astra, FCSB, Rubin Kazan și Partizan Belgrad. A adunat 5 selecții la naționala României.
- Printre cele 5 trofee din palmaresul lui Gabi Enache, se numără titlul de campion al României cu Astra.
- Ultimul meci oficial al lui Enache datează din octombrie 2022.
Etichete: gabi enache , lena enache , sotie gabi enache , cea mai frumoasa femeie din romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În timpul conferinței de presă tensionate de la Curtea de Apel București, de joi, vicepreședinta...






























































