”Iubirea vieții” Teodorei Stoica a murit, iar fiica lui MM a luat decizia: ”Asta am de spus”
articol scris de Digi Sport16.09.2026, 21:50
După moartea ”iubirii vieții” sale, câinele Roată, Teodora Stoica (31 de ani), fiica lui MM Stoica (61 de ani), a făcut public un mesaj emoționant în care povestește cum a încercat să gestioneze durerea: a plecat din țară și a renunțat la rețelele sociale pentru a se reconecta cu sine.
Special SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Fiica lui MM Stoica a anunțat, recent, pe InstaStory, moartea câinelui său, Roată, care i-a fost alături timp de 13 ani.
Teodora Stoica a plecat din România și și-a închis rețelele sociale, după moartea lui Roată: ”Voiam să-mi smulg inima din piept de atâta durere”
La mai bine de două săptămâni de la nefericitul eveniment, Teodora Stoica a avut puterea să revină pe rețelele sociale și să povestească prin ce a trecut de atunci.
”La o săptămână după ce ai murit, durerea devenise atât de mare încât simțeam că mă înghite cu totul. Mi-am șters aplicațiile de social media ca să mă deconectez cu totul, am luat primul bilet și am plecat. Nu știam exact ce caut sau de ce fug. Știam doar că nu mai puteam să rămân acolo, într-un loc în care tu nu mai erai.
Vedeam norii și mă gândeam că poate, pentru câteva ore, sunt mai aproape de tine. Că poate, undeva printre ei, ești și tu. Voiam să-mi smulg inima din piept de atâta durere. Nu mai exista nimic în jurul meu. Doar dorul de tine și durerea care mă înghițea cu totul.
Am venit în Londra, la prietenul meu cel mai bun. Aici era și Lana, care te iubea atât de mult. Cred că am venit cu speranța absurdă că, fiind lângă ea, o să te simt cumva mai aproape...
Mintea mea căuta cu disperare orice frântură din tine. Ochii ei, felul în care dormea pe mine. Mi se părea că semănați, că aveți aceeași privire. Căutam în ea orice urmă de tine, orice lucru care să-mi dea măcar pentru o secundă senzația că nu te-am pierdut de tot.
Nu înțeleg cum lumea poate să continue, iar eu să nu vă mai văd niciodată împreună. Nu puteam să stau cu durerea, așa că am continuat să fac singurul lucru pe care puteam să-l fac de când ai murit. Am mers. Am mers și am mers. Pentru că, de fiecare dată când mă opream, mă ajungea din urmă realitatea că tu nu mai ești.
Nu am o concluzie. Nu sunt mai bine și încă nu știu cum se trăiește viața asta fără tine. Încerc doar să trec prin fiecare zi așa cum pot. Să vorbesc despre tine, să spun ce simt, să nu fug de durere.
Mi-e dor de tine în fiecare secundă. Și o să-mi fie dor de tine toată viața. Te iubesc, Roată. În toate versiunile vieții mele. Inclusiv în asta, în care trebuie să învăț să trăiesc fără tine”, a scris Teodora Stoica, pe Instagram.
Galerie Foto
”Nu pot să vin aici și să postez despre altceva, să vorbesc despre lucruri normale, ca și cum viața mea ar fi normală. Nu este.
Mi s-a schimbat toată viața. Mi s-a schimbat felul în care mă trezesc dimineața, felul în care ajung acasă, felul în care îmi petrec zilele, felul în care exist.
Așa că, pentru moment, asta am de spus. Despre el. Despre mine fără el. Despre cum încerc să învăț să trăiesc o viață pe care nu mi-am dorit-o niciodată. Despre cel mai mare coșmar, care acum a devenit realitatea mea”, a precizat Teodora Stoica.
Teodora Stoica: ”Odihnește-te în pace, iubirea vieții mele”
După moartea lui Roata, Teodora Stoica a transmis un mesaj emoționant, în care a vorbit despre legătura profundă pe care o avea cu animalul său de companie.
"Odihnește-te în pace, iubirea vieții mele!
Nu știu ce să zic. Nu știu cum să vorbesc despre copilul meu la trecut. Nu știu cum să spun 'era' despre cineva care pentru mine era tot.
O mare parte din mine a murit cu el. Nimic nu mai are sens. Nu înțeleg cum acum o săptămână era cu mine aici, lângă mine, și acum pur și simplu nu mai e. Cum poate să existe lumea în continuare fără el în ea?
Mă rog la Dumnezeu să mă trezesc din coșmarul ăsta. Să deschid ochii și să fie lângă mine. Aș da orice să-l mai văd o dată, să îi simt mirosul, să îl strâng în brațe.
13 ani, oriunde era Roată, ăla era my safe space (n.r. – spațiul meu sigur). He was my home (n.r. – Era casa mea). Cel mai bun prieten al meu. Copilul meu. Familia mea.
Singura constantă din viața mea, indiferent de câte ori s-a schimbat totul în jurul meu. Și acum nu mai știu unde e acasă. Nu mai știu nimic", a scris Teodora Stoica pe InstaStory, la începutul lunii septembrie.
Teodora Stoica: "Orice zic, spun că știu de la MM, nu fac eu pe deșteapta. Doar pentru că am un tată care e în fotbal și e persoană publică, aparent merit să mor"
Galerie Foto
La începutul lunii august, Teodora Stoica (31 de ani) a încheiat cu succes un triatlon la Sibiu, o provocare care a pus-o serios la încercare: 1,5 kilometri de înot, 40 de kilometri pe bicicletă și încă 10 kilometri de alergare.
Dincolo de cifre și de rezultatul final, experiența a venit cu momente dificile și cu propriile cumpene, pe care fiica lui MM Stoica (61 de ani) le-a rememorat, într-o discuție deschisă.
Dialogul a ajuns însă și într-o zonă mult mai sensibilă. În timp ce vorbea despre perioada de refacere după un asemenea efort fizic, Teodora Stoica a abordat un subiect cu care se confruntă frecvent persoanele publice: hărțuirea din mediul online și presiunea generată de comentariile negative.
"De la adrenalină nu m-am simțit atât de rău după triatlon. M-am simțit chiar OK. M-am și dus la bază la FCSB, am făcut recuperare cu gheață. M-am obișnuit cu comentariile anti-FCSB, pe urmă au venit cele cu: 'Demisia, demisia!'.
Dar m-am obișnuit cu ele, nu contează. Nu înțeleg cum poți să stai și să dai comentarii de rău cuiva pe care nu-l cunoști? Eu oricum nu știu fotbal. Nu mi-am dat în viața mea cu părerea. Orice zic, spun că știu de la MM, nu fac eu pe deșteapta.
Mă tot gândesc ce e în neregulă cu oamenii care dau comentarii: 'Canceroaso, sper să mori în chinuri! Oricum o să mori'. Astea sunt șocante! Doar pentru că am un tată care e în fotbal și e persoană publică, aparent merit să mor. Oamenii o duc prea departe.
De ce nu ajuți copiii și ajuți câinii? Că sunt oameni care mor de foame! Dar care e problema voastră? Dacă eu în cauza asta vreau să-mi investesc timpul. Ce să fac dacă iubesc câinii foarte mult? Asta e, dă-mi în cap!
E foarte multă răutate. Parcă înainte nu era, sau nu eram eu persoană publică și nu întâmpinam toate astea. Am participat și la semimaratoane pentru 'Salvați Copiii'. Ajut cum pot și eu. Dacă cineva îmi cere ajutorul nu zic niciodată nu, dacă pot participa și pot ajuta. Mi se pare că, dacă nu ai hateri (n.r. persoane care te critică), faci ceva greșit", a spus Teodora Stoica, pentru Fanatik.
Etichete: teodora stoica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...































