Foto Messi, în premieră la Casa Albă, la invitația lui Donald Trump! Întrebarea pusă de președintele SUA în fața tuturor
articol scris de Digi Sport06.03.2026, 07:59
Inter Miami a vizitat Casa Albă în după-amiaza de 5 martie, fiind invitată după ce a câștigat Cupa MLS în 2025, astfel că Leo Messi s-a aflat pentru prima oară la reședința prezidențială.
Special SuperLiga: Universitatea Craiova - Rapid, duminică, 21:00, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Hermannstadt, duminică, 18:15, DGS 1
În ianuarie 2025 argentinianul fusese invitat de către Joe Biden, președintele SUA la vremea respectivă, pentru a-i înmâna Medalia Prezidențială a Libertății, numai că Messi a refuzat.
Donald Trump, în fața tuturor, la Casa Albă: ”Cine e mai bun? Messi sau Pele?”
Galerie Foto
În fața tuturor, Donald Trump, aflat la microfon, a adresat următoarea întrebare: ”Cine e mai bun? Messi sau Pele?”. ”Eu am început să mă uit la fotbal pe vremea lui Pele, dar Messi s-ar putea să fie mai bun”, a continuat președintele Statelor Unite ale Americii.
”El (n.r. Pele) a fost inspirația noastră, iar locul acesta, unde era o versiune mai veche a acestui stadion, era arhiplin când juca el. Nu vreau să par bătrân, dar asta s-a întâmplat acum mult timp. Eram un tânăr pe atunci și am venit să-l văd pe Pelé, iar el a fost fantastic”, declara Trump în vara anului trecut.
În afară de NY Cosmos, fostul mare fotbalist brazilian a mai jucat doar în țara natală, la Santos, unde este legendă. Trei Cupe Mondiale are Pele în palmares, printre altele.
În ceea ce-l privește pe Messi, argentinianul a câștigat tot ce se putea în fotbal: patru trofee UEFA Champions League, opt Baloane de Aur, Cupa Mondială și două Copa America.
AI-ul a făcut cel mai bun prim 11 din istoria fotbalului. Pele, Maradona, Cruyff și Di Stefano sunt marii absenți
Celebrul cotidian spaniol Marca a făcut un experiment bazat pe inteligența artificială, domeniul care avansează cel mai rapid în prezent. Jurnaliștii iberici au fost curioși să vadă cum răspunde AI-ul la provocarea de a alege doar unsprezece nume și i-a cerut să conceapă cea mai bună echipă din istoria fotbalului în sistemul 4-3-3.
Galerie Foto
Primul 11 ales de AI: Lev Yashin - Cafu, Franz Beckenbauer, Paolo Maldini, Roberto Carlos - Zinedine Zidane, Lothar Matthaus, Xavi - Lionel Messi, Ronaldo Nazario, Cristiano Ronaldo
Etichete: messi , mls , donald trump , casa alba , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Într-un mesaj sfidător postat pe canalul său de Telegram, liderul suprem al Iranului, Mojtaba...


















