Exclusiv Mihai Neșu, detalii despre Centrul de Recuperare ”Sfântul Nectarie”: ”Nu putem să acoperim toate cheltuielile”
articol scris de Digi Sport10.09.2026, 16:21
În mai 2011, Mihai Neșu (43 de ani) a suferit o accidentare gravă la coloană în timpul unui antrenament la FC Utrecht, după o ciocnire cu Alje Schut. Leziunea a dus la paralizie și i-a încheiat cariera de fotbalist.
Special UCL: Manchester City - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: LASK Linz - Liverpool, 19:45, DGS 1
Ulterior, Neșu s-a dedicat credinței și activităților caritabile, iar în 2021 a pus bazele Centrului de Recuperare ”Sfântul Nectarie” din Oradea, construit cu ajutorul donațiilor și sponsorizărilor.
Galerie Foto
Mihai Neșu, despre Centrul de Recuperare ”Sfântul Nectarie”: ”Cheltuielile anuale se ridică la 500.000 de euro Avem cam 150 de copii și 70 de adulți”
În cadrul unei intervenții telefonice la emisiunea ”Liga Digi Sport”, Mihai Neșu a vorbit despre parcursul construirii noului complex de recuperare, despre serviciile oferite copiilor și adulților cu dizabilități neuromotorii, dar și despre nevoile financiare și planurile de dezvoltare ale centrului.
”Când ne apucasem de șantier, strânsesem un milion de euro. În 2021 am reușit să facem prima fundație, cea de la biserică. În 2024 ne-am mutat la centrul de recuperare. Am deschis biserica. Am deschis și secția de cazare pentru cei din afara orașului. Am continuat cu șantierul, iar acum am reușit să terminăm toate clădirile și să obținem avizele de funcționare.
Trebuie să acoperim cheltuielile multe pe care le avem. Terenul de fotbal este liber. Poate să intre oricine în complex. Nu au voie cu trotinete electrice și ATV-uri. Au voie cu biciclete până la ora 21:00. Ne gândim să închiriem și terenul pentru a mai face rost de bani.
Cheltuielile anuale se ridică la 500.000 de euro. Noi ținem prețurile mici pentru cei care vin la terapie.
La noul complex, unde avem multe dotări, am început să lucrăm și cu adulți. Avem cam 150 de copii și 70 de adulți și încă 100 de copii și 50 de adulți pe lista de așteptare.
Facem terapie aici, mai facem psihopedagogie, hidroterapie. Adulții fac masaj, kinetoterapie, hidroterapie și electrostimulare, unde avem o bicicletă cumpărată cu 50.000 de dolari. Eu am folosit-o în America. Sperăm ca pe viitor să îmbunătățim mai mult partea medicală”.
- Toţi cei care vor să doneze 2 euro pe lună pot să trimita un sms cu textul CRED la 8844.
- Puteți dona pentru recuperarea copiilor si adulților cu dizabilități online, AICI.
Mihai Neșu: ”Nu putem să acoperim toate cheltuielile”
”Scopul acestui complex a fost să le oferim oamenilor condiții bune, să se simtă iubiți. Mai apar greutăți în familii. Noi tratăm atât adulții, cât și copiii cu dizabilități neuromotorii. Ne străduim să-i ajutăm cât de mult putem. Încercăm să aducem cât mai multă aparatură.
Nevoia de sprijin nu se termină niciodată. Nu putem să acoperim toate cheltuielile. De aceea am mai construit niște clădiri unde vrem să facem anumite activități, terapia cu cai, terenul de fotbal închiriat, cum am zis. Orice sprijin este binevenit.
Poate, pe viitor, ne vom extinde. Nevoia este mai mare față de ceea ce am construit noi. Vom avea doi cai și vom încerca să facem și hipoterapie.
Sunt într-o perioadă bună. Am avut și eu mici complicații, dar de câteva luni am o stare bună. Sufletește sunt foarte bucuros. Eu mă duc acasă doar să dorm. Vin la 9 dimineața la centru și plec seara. Am program de terapie de lunea până vinerea. Eu mă simt bine. Au trecut 15 ani”, a declarat Mihai Neșu.
Etichete: accident , fotbal , mihai nesu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Nicușor Dan plănuiește ca, dacă partidele nu vor ajunge joi la o înțelegere...












