Reacția lui Mihai Stoica, după ce Mihai Leu a murit la 56 de ani: ”Atunci am realizat că nu poate fi altfel”
articol scris de Digi Sport02.07.2025, 07:55
Mihai Leu a murit marți, la vârsta de 56 de ani.
Special Liga Națiunilor: Anglia - Cehia, marți, 21:45, DGS 2
Liga Națiunilor: Croația - Spania, marți, 21:45, DGS 1
Mihai Stoica, președintele de la FCSB, a reacționat după ce a aflat vestea tristă și și-a amintit de o deplasare făcută alături de Mihai Leu, în 2009, alături de Unirea Urziceni, în UEFA Champions League.
Reacția lui Mihai Stoica, după moartea lui Mihai Leu
”În 2009, când jucam cu Unirea Urziceni în Champions League, am avut onoarea de a face câteva deplasări alături de doi oameni deosebiți, Bela Urasi și Mihai Leu.
Atunci am realizat că un mare campion nu poate fi altfel decât un om special. Un sportiv uriaș, dar de o rară modestie și cu un bun simț ieșit din comun. Așa l-am cunoscut pe marele nostru sportiv. Și așa-l voi purta în memorie.
Rămas bun, champ! Dumnezeu să te odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei…”, a scris Mihai Stoica, pe contul personal de Facebook.
Mihai Leu a murit la 56 de ani
Fostul campion mondial la box a avut probleme grave de sănătate în ultimii ani, iar în aprilie a fost dus de urgență cu elicopterul la spital. Acolo, a suferit o intervenție chirurgicală, după o hemoragie internă, și a stat internat câteva zile la terapie intensivă.
După ce petrecuse în spital aproximativ două săptămâni, Mihai Leu posta un mesaj plin de optimism, în care anunța că se simte mai bine și chiar se gândește să participe din nou la raliuri, a doua sa pasiune după box. Din păcate, însă, nu a mai avut oportunitatea de a se afla din nou la volan, unde spunea că "se simte cel mai bine".
Recent, a fost internat din nou la Institutul Clinic Fundeni, după încă o hemoragie, și a fost inclusiv în comă indusă. La data de 1 iulie 2025, familia a anunțat decesul lui Mihai Leu.
Etichete: mihai stoica , mihai leu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Luca Niculescu este noua nominalizare a președintelui Nicușor Dan pentru postul de premier al...