Și-a văzut fata într-un moment important din viața ei, dar a reacționat ”brutal”! ”I s-a spus de sute de ori”
articol scris de Digi Sport02.08.2026, 18:17
Gemma Owen (23 de ani), fiica fostului mare fotbalist Michael Owen (46 de ani), câștigător al Balonului de Aur în 2001, a debutat ca jocheu și a încheiat pe locul 4 în cursa de cai de la Magnolia Cup.
Special Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Bihor - Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
”Gemma a sărbătorit acest moment important pentru ea, dar tatăl său a readus-o în mod brutal cu picioarele pe pământ”, au notat cei de la The Sun. Michael Owen a scos în evidență startul ratat al fiicei sale și a recunoscut că a avut emoții pe parcursul cursei.
Galerie Foto
Michael Owen, după ce Gemma, fiica lui, a debutat ca jocheu: ”A fost lăsată cu mult în urmă la început”
”A fost destul de ciudat și, evident, stresant. M-a îngrijorat siguranța ei, deși este un jocheu foarte bun. Totuși, să mergi cu 65 km/h pe spatele unui cal nu este niciodată cel mai sigur lucru.
A ratat startul, ceea ce a fost frustrant, deoarece știm cu toții cât de important este startul și i s-a spus de sute de ori, dar a continuat bine. Bănuiesc că aceasta nu va fi ultima ei cursă, deoarece i-a plăcut enorm.
Aș spune că e la fel de competitivă ca mine, așa că nu e bucuroasă că a fost învinsă. A fost lăsată cu mult în urmă la început, dar sper că totuși s-a bucurat de experiență”, a declarat Michael Owen, potrivit sursei menționate anterior.
Galerie Foto
Gemma Owen s-a arătat mulțumită de rezultatul obținut și de experiență în sine și a lăsat să se înțeleagă că va mai participa și la alte curse. Tânăra este pasionată de cai și a fost campioană alături de echipa Marii Britanii la dresaj.
”A fost uimitor de la început până la sfârșit. Startul meu nu a fost grozav, am fost puțin blocată. Dacă aș fi avut un început mai bun, aș fi obținut un rezultat ok. Acum vreau să câștig”, a spus și fiica lui Michael Owen.
- Fost jucător la Liverpool, Real Madrid, Newcastle, Manchester United și Stoke, Michael Owen s-a retras în 2013. A marcat 40 de goluri în 89 de selecții pentru naționala Albionului și are în palmares 9 trofee, printre care titlul de campion în Anglia și Cupa UEFA (actuala Europa League).
Gemma Owen: ”Lumea spune că trăiesc din banii lui tati, dar nu este deloc așa”
În urmă cu câțiva ani, Gemma i-a provocat tatălui său ”cel mai mare coșmar”, după ce a fost ”ispită” în cadrul unui show TV din Marea Britanie. Acuzată că trăiește din banii lui Michael Owen, tânăra a dezvăluit că are propria sa afacere.
"Am făcut afacerea pe cont propriu. Primesc foarte multe comentarii negative și răutăcioase. Lumea spune că trăiesc din banii lui tati, dar nu este deloc așa. Mă ajută și el, dar cu afacerea m-am descurcat mai mult singură.
Vreau să clarific lucrurile și să vă spun că tata nu s-a implicat financiar în afacerile mele. Am primit bani de ziua mea și acela a fost bugetul meu. Am rămas rapid fără bani și mai sunt atât de multe lucruri pe care le am de făcut cu brandul meu. Acum, va trebui să aștept să fac profit”, a declarat Gemma Owen, în urmă cu 2 ani.
Etichete: michael owen , calarie , gemma owen , jocheu , fiica owen , curse cai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Doi români ajunși pe aeroportul Henri Coandă Otopeni cu o cursă care venea de pe aeroportul Luton...


















































