Câți bani va încasa Simona Halep din partea ITIA, după ce a apărut motivarea deciziei TAS
articol scris de Digi Sport11.10.2024, 22:58
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus suspendarea Simonei Halep (32 de ani) de la patru ani la nouă luni pe data de 5 martie, dar motivarea în acest caz a venit în cursul zilei de joi, 10 octombrie.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Simona Halep va primi 20.000 de franci elvețieni din partea ITIA
Galerie Foto
Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022, românca a putut juca tenis într-un timp foarte scurt, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.
După 7 luni de la hotărârea TAS, forul de la Lausanne a publicat motivarea deciziei, iar fostul lider mondial urmează să primească din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) suma de 20.000 de franci elveţieni, drept despăgubire.
”Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) este obligată să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elveţieni) cu titlu de contribuţie la cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli ale acesteia suportate în legătură cu această procedură de arbitraj”, s-a specificat în motivarea deciziei, publicată de TAS.
Simona Halep, salt de 252 de locuri în clasamentul WTA
Simona Halep a reușit să facă un salt major în clasamentul WTA, actualizat luni, 7 octombrie.
Românca a revenit între primele o mie de jucătoare ale lumii, iar acum ocupă locul 878, cu unul dintre cele mai mari salturi înregistrate.
Halep a urcat 252 de locuri în clasament, iar acum are 26 de puncte. Saltul în ierarhia WTA se datorează victoriei obținute la turneul de la Hong Kong, când românca a bătut-o pe Arina Rodionova, scor 6-2, 4-6, 6-4.
Apoi, în turul secund, a cedat destul de repede în fața Annei Blinkova, scor 2-6, 1-6.
Etichete: simona halep , tas , bani simona halep , itia , proces simona halep , motivare decizie tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...