După ce a învins-o pe Sorana Cîrstea, Mira Andreeva a dat o nouă lovitură la Roland Garros
articol scris de Digi Sport04.06.2026, 18:45
Mirra Andreeva, numărul 8 mondial, este prima finalistă a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros după ce a învins-o categoric joi pe ucraineanca Marta Kostiuk, numărul 15 mondial, cu 6-1, 6-3, după o oră şi 16 minute.
Tenis Rugby: Fiji - Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Rugby: Africa de Sud - Scoția, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Mira Andreeva s-a calificat în finala de la Roland Garros
Mirra Andreeva, care are 19 ani, o eliminase în sferturi de finală pe românca Sorana Cîrstea (6-0, 6-3). Andreeva, care a mai fost semifinalistă la Paris în 2024, va juca prima sa finală într-un turneu de Mare Şlem.
Marta Kostiuk era neînvinsă pe zgură în actualul sezon. Ea a câştigat în această primăvară turneul WTA 1.000 de la Madrid, unde a trecut în finală chiar de Andreeva.
A doua semifinală de pe tabloul feminin de la Roland Garros le va opune pe rusoaica Diana Şnaider, locul 23 WTA, şi poloneza Maja Chwalinska, locul 114 WTA, venită din calificări, anunță Agerpres.
Sorana Cîrstea vrea ca Mirra Andreeva să câștige Roland Garros
Chiar când a aterizat în România Sorana Cîrstea, la Roland Garros s-a produs o surpriză uriașă: Aryna Sabalenka, liderul mondial, a fost eliminată de Diana Shnaider.
Românca a fost întrebată la aeroport cum i se pare eliminarea Arynei Sabalenka și a rostit doar o interjecție: ”Uf!”.
Ulterior, Sorana Cîrstea a transmis că își dorește ca Mirra Andreeva, cea care a învins-o marți în sferturi, să triumfe la Roland Garros.
”Mi-aș dori ca Mirra Andreeva să câștige. Este o fată extraordinară și cred că joacă cel mai bun tenis pe zgură. Am simțit-o extrem de solidă.
Nimeni nu este de nebătut, mai ales la nivelul acesta, dar clar a fost jucătoarea mai bună. Condițiile au fost lente, nu am reușit să mă adaptez. M-a dominat și clar a fost jucătoarea mai bună”, a spus Sorana Cîrstea.
VIDEO Declarațiile date de Sorana Cîrstea la revenirea de la Roland Garros
Etichete: wta , sorana cirstea , roland garros , grand slam , mira andreeva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a avertizat Rusia să nu folosească arme nucleare ca răspuns la atacurile ucrainene asupra...