Video Emma Răducanu, OUT în optimile de la WTA Seul
articol scris de Digi Sport18.09.2025, 19:01
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu (33 WTA, favorită nr. 8) a fost eliminată joi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-4, 6-7 (10/12), 1-6, în faţa cehoaicei Barbora Krejcikova (39 WTA).
Tenis Preliminarii CM: Franța - Ucraina, joi, 21:45, DGS 1
Preliminarii CM: Armenia - Ungaria, joi, 19:00, DGS 1
Emma Răducanu se califica în optimile turneului după ce a învins-o în două seturi pe Jaqueline Cristian, scor 6-3, 6-4.
- Meciul Emma Răducanu - Barbora Krejcikova a putut fi urmărit în direct la Digi Sport, dar și în format LIVE VIDEO pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Emma Răducanu, eliminată în optimile turneului WTA de la Seul
Galerie Foto
În prima confruntare dintre cele două jucătoare, Krejcikova, câştigătoarea de la Roland Garros (2021) şi Wimbledon (2024), s-a impus după o partidă de aproape trei ore în faţa britanicei de origine română, câştigătoare în 2021 la US Open, care a irosit trei mingi de meci.
Krejcikova a avut patru aşi şi a comis zece duble greşeli, iar Răducanu patru aşi şi două duble greşeli.
Cehoaica va juca în runda următoare cu poloneza Iga Swiatek (2 WTA, principala favorită) care în optimi a eliminat-o pe românca Sorana Cîrstea (66 WTA) cu 6-3, 6-2.
Aşa cum se ştie, turneul de la Seul a fost câştigat în 2015 de Irina Begu, iar Monica Niculescu a jucat finala în 2016, notează Agerpres.
VIDEO cu finalul partidei Emma Răducanu - Barbora Krejcikova
Rezultate de joi de la simplu feminin din optimi de finală:
- Iga Swiatek (Polonia/N.1) - Sorana Cîrstea (România) 6-3, 6-2
- Suzan Lamens (Olanda) - Diana Şnaider (Rusia/N.5) 6-4, 6-4
- Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.2) - Lois Boisson (Franţa) 4-6, 6-2, 6-2
- Ella Seidel (Germania) - Beatriz Maia Haddad (Brazilia/N.6) 6-7 (4/7), 7-6 (7/3), 7-5
- Katerina Siniakova (Cehia) - Daria Kasatkina (Australia/N.4) 7-6 (7/2), 6-2
- Barbora Krejcikova (Cehia) - Emma Răducanu (Marea Britanie/N.8) 4-6, 7-6 (12/10), 6-1.
Etichete: turneul wta de la seul , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Negociatorii ruși de la Istanbul au ignorat încercările de a discuta pași concreți către pace, au...
















































































