Jaqueline Cristian și-a aflat adversara din turul trei de la Madrid: misiune infernală pentru româncă
articol scris de Digi Sport23.04.2026, 18:43
Jaqueline Cristian, locul 33 mondial şi favorită 29, s-a calificat în turul trei la Madrid Open, după ce a învins-o pe Yuliia Starodubtseva, locul 53 mondial, scor 3-6, 7-6 (5), 6-4.
Tenis Fotbal: Armenia - Moldova, marți, 18:55, DGS 4
Fotbal: Ungaria - Kazahstan, marți, 20:00, DGS 1
Meciul de la turneul de categorie WTA 1000 dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari a durat trei ore și opt minute, iar pentru româncă urmează o confruntare extrem de dificilă.
Galerie Foto
Jaqueline Cristian - Aryna Sabalenka, în turul trei la Madrid! Românca are o misiune infernală
Jaqueline Cristian va da peste Aryna Sabalenka în turul trei de la Madrid, nimeni alta decât ocupanta primului loc din clasamentul WTA.
Principala favorită a turneului de la Madrid a trecut în al doilea tur, pentru că a avut ”bye” în runda inaugurală, de Peyton Stearns (24 de ani, 43 WTA) cu scorul de 7-5, 6-3.
Cele două s-au întâlnit o singură dată în circuitul WTA, pe 8 martie, când Sabalenka s-a impus în două seturi în turul al treilea de la Indian Wells, scor 6-4, 6-1.
Meciul va fi transmis în direct pe canalele Digi Sport sâmbătă, 25 aprilie.
- Pentru prezenţa în turul trei, românca şi-a asigurat un premiu de 54.110 de euro şi 65 de puncte.
Galerie Foto
VIDEO Finalulul meciului Jaqueline Cristian și Yuliia Starodubsteva 3-6, 7-5 (5), 6-4
Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse urmează să joace vineri, 24 aprilie, în turul 2 la WTA Madrid
La Madrid mai sunt prezente și alte două sportive din România, care vor juca în cursul zilei de vineri, 24 aprilie, în direct la Digi Sport 2.
Sorana Cîrstea va da peste Tyra Caterina Grant, venită din calificări, la ora 16:00, cu aproximație, iar dacă se va califica ar putea să o întâlnească pe Coco Gauff (22 de ani, 3 WTA.
Gabriela Ruse, care a ajuns în turul doi după victoria cu Antonia Ruzic, scor 6-3, 4-6, 6-0, se va duela cu Elena Rybakina, a doua favorită a turneului, iar meciul este programat în jurul orei 14:00.
Etichete: jaqueline cristian , aryna sabalenka , madrid wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şoferul de TIR care a provocat accidentul rutier din Constanța, de luni seară, când a lovit 10...













































































































