Video Miriam Bulgaru - K. V. Deichmann, 6-3, 1-6, 6-4. Românca a câștigat finala Țiriac Foundation Trophy
articol scris de Digi Sport15.09.2024, 15:14
Finala probei de simplu a WTA 125 București s-a disputat duminică, 15 septembrie, pe arena centrală din Centrul Național de Tenis.
Nations League: Italia - Belgia, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Israel - Franța, joi, 21:45, DGS 2
Finala Țiriac Foundation Trophy s-a disputat între Kathinka von Deichmann (30 de ani, 199 WTA) și Miriam Bulgaru (25 de ani, 202 WTA), iar românca a reușit să se impună.
Miriam Bulgaru - K. V. Deichmann, 6-3, 1-6, 6-4
FINAL DE MECI
UPDATE 15:13 - Miriam Bulgaru - K. V. Deichmann 6-3, 1-6, 6-4. Miriam și-a adjudecat cel de-al treilea set și a câștigat partida.
UPDATE 14:25 - Miriam Bulgaru - K. V. Deichmann 6-3, 1-6. Jucătoarea din Lichtenstein s-a impus în cel de-al doilea set și duce meciul în decisiv.
UPDATE 13:50 - Miriam Bulgaru - K. V. Deichmann 6-3. Românca și-a adjudecat primul set.
UPDATE 13:05 - Miriam Bulgaru - K. V. Deichmann 0-0. Începe meciul
Cele două jucătoare de tenis au câte 4 victorii în ultimele 5 partide, pe toate suprafețele de joc, și nu s-au mai întâlnit niciodată într-un meci direct.
Miriam Bulgaru și-a asigurat prezența în marea finală a turneului Țiriac Foundation Trophy după ce a învins-o pe georgianca Ekaterine Gorgodze (32 de ani, 426 WTA) în 3 seturi, 3-6, 6-3, 6-2.
Meciul a fost întrerupt după jumătate de oră din cauza condițiilor meteo nefavorabile, însă a fost reluat la aproape o oră distanță.
Cea mai bună clasare a lui Deichmann în clasamentul WTA a fost 153, în luna octombrie 2018. În acest an, statistica victorii înfrângeri este 31 - 27 și încasările sale s-au ridicat la aproximativ 68.208 de euro.
Bulgaru, al cărei loc cel mai bun în clasamentul WTA a fost 183, se află și ea într-un sezon pozitiv. În 2024, statistica victorii înfrângeri este 19 - 25, dar în acest sezon a câștigat 105.000 de euro din totalul câștigurilor sale care se ridică undeva la 272.000 de euro.
Miriam Bulgaru - Ekaterine Gorgodze, 3-6, 6-3, 6-2
Ekaterine Gorgodze s-a impus în primul set cu 6-3. Miriam Bulgaru a revenit în joc și a reușit să câștige celelalte două seturi fără probleme și s-a calificat în finală.
Etichete: miriam bulgaru , ekaterine gorgodze , finala tiriac foundation trophy , kathinka von deichmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele imagini cu accidentul din Capitală de miercuri, în care o mașină a plonjat de pe Pasajul...