Niculescu și Cârstea, evoluții oscilante la început de an
01.01.2013, 12:45Monica Niculescu s-a calificat în sferturile competiției de la Shenzen (China), după ce a trecut de jucătoarea-revelație a sezonului trecut, Laura Robson. Cu toate că în 2012 a terminat în forță cel mai bun sezon din carieră, englezoaica nu a fost în stare să găsească antidotul la jocul foarte bun etalat de compatrioata noastră de pe fundul terenului.
Nations League: Finlanda - Anglia, duminică, 19:00, DGS 1
Nations League: Austria - Norvegia, duminică, 21:45, DGS 1
Monica nu și-a cedat nici măcar o dată serviciul în întreaga partidă și a reușit nu mai puțin de 4 breakuri, câte două pe set. Românca s-a impus într-o oră și 15 minute, cu 6-2 6-3, și a scăpat de una dintre cele mai puternice adversare – Jelena Jankovic. Sârboaica era pe aceeași parte de tablou cu Niculescu, dar s-a retras în ultima clipă și a fost înlocuită cu un lucky-loser.
Nu la fel de fericit a fost debutul anului și pentru Sorana Cârstea. Bucureșteanca a fost nevoită să abandoneze după primul set din partida cu buna sa prietenă, Heather Watson. Când meciul a fost încheiat prematur, englezoaica își adjudecase manșa cu 6-3, însă Sorana nu a mai putut continua din cauza unei accidentări.
Românca era cotată favorita 5 a competiției și s-a aflat la a doua partidă directă contra lui Watson. Și prima înfruntare fusese adjudecată tot de englezoaică, la Miami în 2012, însă atunci meciul s-a terminat fără niciun impediment de ordin medical.
Pentru participarea la Auckland, Cârstea va primi 1 800 de dolari și un punct în clasamentul WTA.
Etichete: monica niculescu , jelena jankovic , niculescu wta , sorana carstea , niculescu tenis , turneu wta , wta shenzen , wta auckland , niculescu robson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bombardier rusesc Su-34 ar fi fost doborât sâmbătă deasupra Ucrainei, scriu mai multe canale...