Serena Williams and daughter Alexis Olympia Ohanian visit 2024 Miami Open day 13 at Hard Rock Stadium in Miami Gardens, Florida, Hard Rock Stadium, Miami Gardens, Florida, United States - 29 Mar 2024
Reacția presei internaționale, după ce Serena Williams a anunțat că vrea să intre în alt sport
Tennis Nitto ATP Finals - DJOKOVIC vs RUNE
Legendarul Boris Becker a lăudat revenirea pe teren a Simonei Halep: ”Mă bucur că a revenit!”
Valentin Mihăilă
Valentin Mihăilă a decis să rămână la Parma. Anunțul din presa italiană
Digi Sport 1 Live
Acum
Stirile Digi Sport

România - Cehia 2-3. Am ratat calificarea în semifinalele Fed Cup. Eşec în meciul decisiv de dublu

05.02.2016, 21:25

Echipa de tenis a Cehiei, deţinătoarea trofeului, a învins România cu scorul de 3-2, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, după ce perechea Karolina Pliskova/Barbora Strycova s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru.

romania 2
  • SuperLiga: Farul - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1

  • Cupa României: Oțelul - U Cluj, joi, 20:30, DGS 1

Partida decisivă a întâlnirii România - Cehia a părut dezechilibrată încă de la început, Karolina Pliskova şi Barbora Strycova jucând cu mai multă încredere şi dezinvoltură. Acestea şi-au adjudecat repede primul break, în game-ul al treilea, pe serviciul Ralucăi Olaru, preluând conducerea cu scorul de 3-1.

Perechea cehă a mers bine în continuare şi a reuşit încă un break, tot pe serviciul Ralucăi Olaru, şi a făcut 5-2. Primul set s-a încheiat cu un game fără istoric, câştigat la zero, Karolina Pliskova şi Barbora Strycova impunându-se cu 6-2 după doar 36 de minute.

În setul al doilea a fost rândul Andreei Mitu să îşi cedeze prima serviciul, cehoaicele trecând în avantaj cu 3-2 şi imediat cu 4-2. Dominarea cehoaicelor a continuat, fiind mai evidentă cu fiecare punct. Prima minge de meci a apărut după doar o oră şi 13 minute, pe serviciul Ralucăi Olaru, la scorul de 5-3. Iar campioanele mondiale en titre nu au ratat, câştigând cu 6-3 setul al doilea şi implicit meciul.

Statistica arată că jucătoarele române nu au avut practic nicio şansă în faţa cehoaicelor. Ele nu au şi-au creat nici măcar o minge de break, au făcut cinci duble greşeli şi 12 erori neforţate.


În primele două meciuri de simplu de sâmbătă, Simona Halep a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, iar Monica Niculescu a dispus de Petra Kvitova cu 6-3, 6-4. Duminică, Halep a întrecut-o pe Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, iar Pliskova a dispus cu 6-4, 4-6, 6-3 de Niculescu. În decisiv, perechea Karolina Pliskova/Barbora Strycova s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru.

Cehia, deţinătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.

Cehia s-a calificat în semifinale, unde va înfrunta echipa Elveţiei (3-2 cu Germania), în timp ce România va disputa în perioada 16-17 aprilie un meci de menţinere în Grupa Mondială, cu una dintre echipele care au câştigat în primul tur din Grupa Mondială II: Spania (4-0 cu Serbia), SUA sau Polonia (2-0), Canada sau Belarus (1-1), Australia sau Slovacia (2-2).

România, care îşi va afla adversara pe 9 februarie, când e programată tragerea la sorţi, a pierdut primul său meci în Fed Cup, după o serie de şapte victorii. Ultimul eşec datează din 2013.

LIVE TEXT

UDPATE: 20:02: GAME, SET, MECI, CEHIA!!!! România a ratat calificarea în semifinale, după ce Pliskova şi Strycova le-au învins pe Olaru şi Mitu, în meciul de dublu, cu 6-2, 6-3. Cehia s-a impus cu 3-2, la general.

UPDATE: 19:58: Game, Cehia! 2-6, 3-5! Deţinătoarea trofeului şi-a adjudecat încă un game şi se afla la un singur joc de calificarea în semifinale.   

UPDATE: 19:52: Game, România! 2-6, 3-4! Fetele noastre au întrerupt seria de 3 game-uri consecutive adjudecate de Cehia şi s-au impus, după ce au salvat o minge de break.  

UPDATE: 19:47: Game, Cehia! 2-6, 2-4! Pliskova şi-a făcut serviciul la 30 şi România încă nu şi-a furnizat nicio şansă de break. 

UPDATE: 19:43: Break, Cehia! 2-6, 2-3! Pliskova şi Strycova şi au câştigat primele 3 puncte ale game-ului. Româncele au venit la 30-40, dar o dublă greşeală a Andreei le-a adus pe adversare pentru prima oară în avantaj, în actul secund. 

UPDATE: 19:40: Game, Cehia! 2-6, 2-2! Adversarele noastre s-au impus la 0 au câştigat şi cel mai lung raliu al meciului, care a adunat 17 lovituri.

UPDATE: 19:35: Game, România! 2-6, 2-1. Andreea şi Raluca luptă în continuare şi se impun, cu cea de-a doua la serviciu, la 30. 

UPDATE: 19:31: Game, Cehia! 2-6, 1-1! Pliskova îşi face serviciul la 0 şi este îngrijorător că Andreea şi Raluca nu au avut încă nicio minge de break. 

UPDATE: 19:28: SET 2: Game, România! 2-6, 1-0! Andreea şi-a făcut serviciul la 30, game-ul fiind încheiat de un voleu puternic al Ralucăi, din apropierea fileului. 

UPDATE: 19:23: SET, Cehia! Strycova şi-a făcut serviciul la 0 şi adversarele noastre şi-au acontat primul act, fără mari probleme, în 36 de minute.   

UPDATE: 19:18: Break, Cehia! 2-5! Adversarele noastre vor servi pentru a câştiga setul, după ce s-au impus la 15 pe serviciul Ralucăi, cea care a făcut şi o dublă greşeală.

UPDATE: 19:16: Game, Cehia! 2-4! Pliskova a servit din nou puternic, chiar şi cu 186 de km/h, şi Cehia s-a impus la 30, jocul fiind încheiat de un voleu deinspirat la fileu al Ralucăi. 

UPDATE: 19:12: Game, România! 2-3! Olaru a confirmat la fileu şi serviciul bun al Andreei a făcut diferenţa. 

UPDATE: 19:08: 1-3! Game, Cehia! Pe serviciul Strycovei, scorul a ajuns repede la 40-0, dar cuplul României a recuperat, venind la 40-40. Cel mai lung schimb al meciului a fost acontat de adversarele noastre, care au profitat şi de o greşeală neforţată pentru a-şi consolida break-ul.

UPDATE: 18:59: 1-2! Break, Cehia! Raluca este prima jucătoare care îşi pierde serviciul, într-un game în care majoritatea punctelor au fost câştigate la fileu. 

UPDATE: 18:54: 1-1! Pliskova şi-a făcut serviciul la 0.

UPDATE 18:53: SET 1: 1-0! România a făcut primul game al meciului, pe serviciul Andreei Mitu, având noroc la 40-40, după un as al jucătoarei noastre, care a prins milimetric tuşa. 

UPDATE: 18:39: Cele două cupluri au ieşit la încălzire, înaintea meciului decisiv al întâlnirii de Fed Cup cu Cehia. 

UPDATE: 18:24: S-au stabilit perechile de dublu care vor evolua în meciul de dublu: Andreea Mitu şi Raluca Olaru se vor duela cu Barbora Strycova şi Karolina Pliskova!

UPDATE 18:17! La încălzire au ieşit cele două perechi de dublu, Mitu/Olaru şi Allertova/Strycova, dar cei doi antrenori nejucători nu au stabilit încă cuplurile care vor evolua în meciul decisiv.


Echipele de tenis ale României şi Cehiei sunt la egalitate, 2-2, după ce Monica Niculescu a fost învinsă de Karolina Pliskova, cu 4-6, 6-4, 3-6, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup.

Niculescu, în ciuda unui joc bun, nu a mai reuşit să producă surpriza, cum a făcut-o sâmbătă, în meciul cu Kvitova. Pliskova a fost mult mai agresivă decât compatrioata sa, a ridicat nivelul jocului şi a reuşit să salveze deţinătoarea trofeului de la înfrângere, câştigând un meci echilibrat, după două ore şi 17 minute.

Monica a început foarte bine partida, cu break, şi apoi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Pliskova a revenit, a lovit tare, a deschis jocul bine şi a reuşit să egaleze pe serviciul româncei, 3-3, iar apoi a trecut la conducere. La 5-4 în favoarea sa, Pliskova a forţat şi a reuşit să se impună cu 6-4, în 42 de minute.

Cehoaica a început cu dreptul setul al doilea, după ce a salvat două mingi de break. Pliskova a continuat să fie la cârmă, Niculescu a mai ratat o minge de break la 1-1, iar adversara a reuşit să se desprindă la 4-2. Niculescu şi-a schimbat atitudinea, a jucat decisiv multe puncte şi, pe fondul unei scăderi a adversarei, reuşit să recupereze punctele pierdute, a egalat la 4-4, a realizat un nou break şi apoi a închis setul cu 6-4, în 52 de minute.

Oboseala, după meciul de aproape două ore de sâmbătă, cu Kvitova, a început să fie resimţită de Niculescu în decisiv, unde Pliskova a condus cu 1-0 şi 2-1. Monica a greşit mai mult şi cehoaica s-a dus la 3-1, după un break încheiat cu dublă greşeală a Monicăi. Pliskova şi-a păstrat avansul, deşi Niculescu a ratat două mingi de break în ghemul următor. Pliskova s-a impus cu 6-3, după 43 de minute.

Şi statistica a fost de partea Karolinei Pliskova, care a reuşit 5 aşi, în timp ce Niculescu a avut doar unul şi a comis 6 duble greşeli. La mingile direct câştigătoare, Pliskova a avut 31, iar Monica 18, iar la erori neforţate raportul a fost invers, 22 pentru româncă şi 37 pentru Pliskova. Niculescu a avut un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu (74%-64%), iar Pliskova la al doilea (60%-42%). Elocvent este şi raportul mingilor de break transformate, 3 din 10 pentru Monica (30%) şi 4 din 6 pentru Karolina (66%).

Monica (28 ani, 37 WTA) o învinsese pe Pliskova (23 ani, 13 WTA) în primele lor două confruntări, în 2012, în sferturile turneului ITF de la Nantes, cu 6-3, 6-1, şi în 2014, în calificări la New Haven, cu 6-1, 6-1.


GAME, SET, MECI, CEHIA!!!! 6-4, 4-6, 6-3!!! Karolina Pliskova a încheiat meciul cu un game alb.

3-5! GAME, NICULESCU! Monica nu renunţă. Se impune la 0 şi reuşeşte primul ei as din meci. 

2-5! GAME, PLISKOVA! Monica a condus cu 15-0 şi a dat semne de nervozitate când a fost pasată de Pliskova, care a ajuns apoi la 40-15, după două servicii puternice. Cehia e la un singur game de meciul decisiv de dublu. 

2-4! GAME, NICULESCU! Monica nu renunţă şi opreşte seria de 3 game-uri câştigate a Pliskovei. A cerut challenge la ultimul punct şi a fost inspirată, mingea Karolinei fiind afară. 

1-4. GAME, PLISKOVA! Monica a avut două mingi de break consecutive, dar Karolina a câştigat 4 puncte la rând şi şi-a consolidat break-ul.  

1-3. BREAK, PLISKOVA! Karolina a câştigat un game important, unul care a ajuns la avantaj şi a fost încheiat cu o nouă dublă greşeală a Monicăi. 

La capitolul puncte câştigate, Pliskova conduce cu 73-68.

1-2, GAME, PLISKOVA! Adversara noastră şi-a făcut lejer serviciul, la 15. 

1-1, GAME, NICULESCU! Monica a condus cu 30-0, dar un retur fantastic al Karolinei a adus scorul la 30-30. La 40-40, Pliskova nu a găsit răspuns la două scurte fabuloase ale jucătoarei noastre. 

SET 3: 0-1. GAME, PLISKOVA! Monica a început jocul cu o scurtă impecabilă, dar adversara ei a câştigat 4 puncte consecutive şi şi-a adjudecat primul game al setului decisiv.   

Pliskova conduce la capitolul aşi, cu 4-0, iar Monica a comis 5 duble greşeli, în timp ce jucătoare din Cehia nu a comis niciuna.

SET 2, NICULESCU! 6-4!!! Monica a variat loviturile şi a ajuns la 40-30, dar un punct disputat pe serviciul doi a fost câştigat de Pliskova. Două greşeli neforţate au dus meciul în decisiv. 

5-4! BREAK, NICULESCU. Monica şi-a ridicat nivelul şi a ajuns la 40-0, punând-o din nou în dificultate pe Pliskova, care şi-a pierdut serviciul la 0. Românca a câştigat 3 game-uri consecutive şi va servi pentru a trimite meciul în decisiv.

4-4! GAME, NICULESCU! Monica a servit foarte bine şi a ajuns repede la 40-0, dar a comis o dublă greşeală. Românca a fost ajutată din nou de serviciu şi s-a impus lejer, egalând situaţia pe tabelă. 

4-3 BREAK NICULESCU! Monica Niculescu revine incredibil și reușește imediat să-și recupereze break-ul. Parcă lipsită de concentrare, Pliskova a tratat cu lejeritate punctele, iar în final a cedat după o minge trimisă mult în afara terenului

4-2 BREAK PLISKOVA! Monica își pierde serviciul și Pliskova, care a devenit tot mai bună în ultima perioadă, are o șansă mare să facă 5-2 și să fie, astfel, tot mai aproape de câștigarea partidei

3-2 PLISKOVA! Un joc tot mai variat al Karolinei Pliskova, la care Niculescu nu are deocamdată răspuns. Game câștigat cu ușurință de Karolina, care se încheie cu o minge în aut trimisă de sportiva noastră

2-2 NICULESCU! Din nou, lupta este extrem de echilibrată. Deși jocul ei nu este unul grozav, Monica câștigă pe propriul serviciu și scorul devine acum 2-2

2-1 PLISKOVA! Cel mai disputat game al meciului. Pliskova revine în avantaj în setul al doilea și conduce cu 2-1 după 20 de minute. Monica a avut șansa unui break extrem de important, însă a cedat în cele din urmă la avantaj

1-1 NICULESCU! Monica nu greșește la serviciu, deși Pliskova a avut o revenire neașteptată în acest game, apelând inclusiv la scurtele pe care le folosește des Niculescu. Totuși, Monica se impune pe propriul serviciu și egalează: 1-1

1-0 PLISKOVA! Pliskova începe bine și acest set și câștigă primul game, după ce își adjudecă primul serviciu, la avantaj

Set 2

STATISTICA PRIMULUI SET

6-4 PLISKOVA! Break pentru Pliskova, care câștigă un prim set disputat, scor 6-4

5-4 PLISKOVA! Pliskova conduce acum cu 5-4. Monica a apelat la scurte, în stilul caracteristic, însă fără succes. După 37 de minute, adversara Monicăi este aproape să câștige primul set

4-4 NICULESCU! Monica se impune într-un game echilibrat, iar scorul devine acum 4-4. Foarte disputat meciul de la Cluj, care poate aduce victoria României în fața Cehiei

4-3 PLISKOVA! Cehoaica intră în avantaj și câștigă un game alb pe propriul serviciu. Moment mai delicat pentru Monica, Pliskova este în revenire evidentă

3-3 NICULESCU! Ușoară cădere pentru Monica Niculescu, care își pierde serviciul, reușind break-ul. În acest moment, Pliskova revine în meci și egalează situația în primul set

3-2 NICULESCU! Pliskova câștigă destul de ușor pe propriul serviciu și reduce din diferență. Au trecut 20 de minute de la primul punct al întâlnirii

3-1 NICULESCU! Monica se distanțează din nou în primul set și o conduce clar pe Pliskova, mai ales din punct de vedere mental

2-1 NICULESCU! Pliskova își câștigă cu dificultate serviciul, la avantaj, după un nou game bun făcut de Monica Niculescu, care rămâne în avantaj în debutul primului set

2-0 NICULESCU! Debut de excepție pentru Monica, care pare de neoprit. Niculescu își face serviciul destul de lejer și are deja 2-0 în primul set

1-0 BREAK NICULESCU! Început execelnt pentru Monica. Niculescu promite să repete meciul foarte bun de ieri și are 1-0, după ce debutează în partidă cu un break

Set 1

Începe al doilea meci al zilei, cel dintre Monica Niculescu și Karolina Pliskova

LIVE TEXT MONICA NICULESCU - KAROLINA PLISKOVA

Simona Halep a învins-o pe Petra Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, şi echipa feminină de tenis a României conduce Cehia, deţinătoarea titlului, cu scorul de 2-1, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup.

A treia jucătoare a lumii a început în forţă partida cu Kvitova, hotărâtă să nu mai repede greşelile din partida pierdută, sâmbătă, în faţa Karolinei Pliskova. Ea a făcut break în primul ghem, dar şi-a cedat imediat serviciul la 0. La scorul de 2-2, Simona Halep şi-a intrat în ritm şi s-a desprins pe tabelă, reuşind al doilea său break. Din acel moment jucătoarea română nu a mai cedat conducerea, chiar dacă Kvitova a mai reuşit să îşi adjudece un ghem la 0.

În finalul setului a avut loc unul dintre cele mai disputat game-uri, dar jucătoarea română a beneficiat de susţinerea unui public mult mai călduros decât la primul său meci şi a reuşit să salveze două mingi de break, la scorul de 5-4. Simona Halep a câştigat setul cu 6-4 cu o minge norocoasă care a căzut în terenul adversarei, după ce a atins în prealabil fileul.

În primul game al setului secund, Petra Kvitova a condus cu 40-0, dar numărul trei mondial a revenit spectaculos, a egalat şi chiar a reuşit break-ul. Mult mai încrezătoare, Halep a câştigat al doilea game la 0 şi a dus scorul la 2-0.

Din acel moment însă, Kvitova a schimbat tactica, alternând jocul de pe fundul terenului cu cel de la fileu şi, deşi a părut mai obosită, a întors scorul, iar după un break reuşit la 15 a preluat conducerea pe tabelă, cu 3-2, pentru ca ulterior să se desprindă la 5-3. La acest scor, Halep a încercat să revină şi chiar a avut două mingi de break, dar mingile lungi şi serviciul au ajutat-o pe Kvitova să câştige setul al doilea, cu 6-3.

Simona Halep a părut scoasă din ritm în debutul setului decisiv, a câştigat greu primul game, la 40, pentru ca pe al treilea, pe propriul serviciu, să-l cedeze adversarei la 30. La 2-1 pentru Kvitova, Halep a făcut break şi apoi a preluat conducerea cu 3-2, în aplauzele unei săli arhipline. Apoi, în unul dintre cele mai importante momente ale meciului, la 4-3, jucătoarea numărul 3 WTA a reuşit încă un break şi s-a distanţat la 5-3.

În ultimul game al meciului, Simona Halep a beneficiat de două mingi de set, dar nu a avut nevoie decât de una. Ea s-a impus în setul decisiv cu 6-3 şi a adus România în avantaj pentru prima oară în întâlnirea cu Cehia.

STATISTICA PARTIDEI

SET, GAME ȘI MECI, SIMONA HALEP !!! Simona câștigă cu 6-3 setul al treilea și se impune în duelul cu Kvitova, în 128 de minute. Petra a trimis în aut și Simona a valorificat a doua minge de set pe care a avut-o în partida de duminică. În acest moment, România o conduce pe Cehia cu 2-1 și este la un singur punct de victorie și de calificarea în semifinalele Fed Cup

FABULOS!!!! Simona Halep o învinge cu 6-4, 3-6, 6-3 pe Petra Kvitova. România - Cehia 2-1 în Grupa Mondială FED CUP by...

Posted by Federaţia Română de Tenis on 7 Februarie 2016

5-3 BREAK HALEP, SENZAȚIONAL !!! Game excepțional reușit de Simona, care profită din plin și de căderea Petrei Kvitova. Halep o forțează pe cehoaică să trimită în aut și, pentru prima dată, se exteriorizează după un punct câștigat, poate cel mai important al meciului. Spectatorii sunt entuziasmați de jocul Simonei, iar părinții ei se ridică în picioare și o aplaudă la scenă deschisă

4-3 HALEP! Simona revine în avantaj și câștigă game-ul după ce Kvitova returnează în aut o minge dificilă. Halep este aplaudată frenetic de tatăl ei, Stere Halep, prezent în tribune, la Cluj

3-3 KVITOVA! Petra își face serviciul fără prea mari emoții și echilibrul se menține astfel la Cluj

3-2 HALEP! După 26 de minute, Simona este în avantaj și are acum 3-2. Încurajată de un public formidabil, Halep reușește să se impună pe propriul serviciu

2-2 BREAK HALEP! Simona nu cedează și recuperează break-ul, astfel că scorul redevine acum egal: 2-2

În pauza dintre game-uri, Halep mănâncă o banană și ascultă liniștită sfaturile antrenorului Alina Tecșor

2-1 BREAK KVITOVA! Plimbată dintr-un colț în celălalt, Halep cedează în cele din urmă într-un moment extrem de important, iar Kvitova reușește break-ul după ce Simona trimite în fileu. Au trecut 19 minute de la startul celui de-al treilea set

1-1 KVITOVA! La fel de disputat a fost și acest game, adjudecat în cele din urmă de Petra, care egalează. Foarte probabil, va fi un meci de peste două ore, pentru că avem un meci extrem de echilibrat

1-0 HALEP! Simona începe bine și câștigă primul game al setului decisiv, pe propriul serviciu. Dispusă la efort, Kvitova a pierdut însă greu, la capătul a 6 minute

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setul al treilea se reia după aproximativ 6 minute. Simona a avut mici probleme musculare, în timp ce Petra Kvitova a ieșit de pe teren pentru puțin timp. Halep a fost vizibil afectată de pierderea setului

Set 3

Petra Kvitova reintră în meciul trei al întâlnirii România - Cehia din Grupa Mondială FED CUP by BNP PARIBAS de la...

Posted by Federaţia Română de Tenis on 7 Februarie 2016

6-3 KVITOVA! PETRA EGALEAZĂ: 1-1 Simona nu poate să revină în meci, iar Petra Kvitova egalează la seturi, după un nou game foarte disputat, care a durat 7 minute. Halep a avut minge de break, însă adversara ei a rămas concentrată și a valorificat prima șansă de set pe care a avut-o, după ce Simona a trimis în aut

5-3 KVITOVA! Break reușit de adversara Simonei, care traversează o perioadă mult mai bună în momentul de față. Este un game extrem de important câștigat de sportiva din Cehia, care este acum la un pas să egaleze situația la seturi

4-3 KVITOVA! Petra Kvitova revine în avantaj și conduce acum cu 4-3, după 30 de minute, durata setului al doilea. A fost un game câștigat destul de ușor de Kvitova, în care am avut și cel mai frumos punct al meciului. Simona a reușit să ajungă la o minge destul de grea, la fileu, însă Petra a avut răspuns și a reușit să trimită perfect, spre dezamăgirea spectatorilor prezenți la Cluj

3-3 HALEP! Simona revine în meci și câștigă un game alb pe propriul serviciu, egalând astfel situația în setul al doilea.

2-3 KVITOVA! Simona are o ușoară cădere și Kvitova reușește 3 game-uri la rând, izbutind și un break. Petra intră în avantaj după un punct destul de ușor, pe care îl câștigă după o venire foarte bună la fileu, care a surprins-o pe Halep

2-0 HALEP! Simona își domină clar adversara și își câștigă splendid serviciul. Halep reușește un game alb, după ce Kvitova vine la fileu și trimite puternic în aut

1-0 BREAK HALEP! Simona câștigă un nou game maraton, de peste 7 minute. Condusă cu 0-40, Halep a revenit spectaculos și a reușit break-ul într-un final, după mai multe schimburi epuizante

Set 2

STATISTICA PRIMULUI SET. Kvitova a comis 16 erori neforțate, față de cele 4 ale Simonei

6-4 HALEP! SIMONA CÂȘTIGĂ PRIMUL SET DUPĂ 46 DE MINUTE! Poate cel mai disputat game al meciului, unul care a durat peste 6 minute. Halep a avut în mai multe rânduri minge de set, Kvitova a revenit și a fost aproape să egaleze situația, însă Simona a reușit să-și adjudece setul după un punct norocos, câștigat cu fileul

5-4 HALEP! Simona a avut minge de set pe serviciul Petrei Kvitova, care a revenit însă și a câștigat game-ul, unul extrem de intens. Halep urmează însă la serviciu și are șansa să-și adjudece primul set

5-3 HALEP! Simona se impune pe propriul serviciu fără prea mari emoții. Kvitova trimite în fileu și Halep este acum la un singur game de câștigarea primului set

4-3 HALEP! Game alb reușit de Kvitova, câștigat într-un moment foarte important, pe propriul serviciu. Simona conduce acum cu 4-3, după 27 de minute de joc

4-2 HALEP! Serviciul Simonei funcționează foarte bine și Halep se desprinde la 4-2. Kvitova nu a avut răspuns la loviturile sportivei noastre, a fost condusă cu 0-40, izbutind doar un singur punct, venit după o dublă greșeală a Simonei

3-2 BREAK HALEP! Simona face un nou game excelent, spre satisfacția părinților ei, prezenți la Cluj. Halep a condus cu 40-0 pe serviciul adversarei, reușind în cele din urmă să se impună la 15. Este al doilea break izbutit de Halep, care conduce în acest moment cu 3-2. Au trecut 21 de minute de la startul partidei

2-2 HALEP! Cel mai disputat punct de până acum. Simona își revine și reușește să egaleze după un game complicat, pe care îl câștigă la avantaj. Simona reușește și primul as al acestui meci

2-1 KVITOVA! Halep pierde din nou la 0, după ce trimite în aut ultimul punct. Deși trece printr-un moment greu, Simona este încurajată de cei peste 7.000 de oameni din Sala Polivalentă

1-1 BREAK KVITOVA! Petra Kvitova se revanșează imediat după punctul pierdut și reușește la rândul ei break-ul. Simona pierde game-ul la 0, iar Kvitova egalează după un retur foarte bun, care nu i-a lăsat nicio șansă sportivei noastre

1-0 BREAK HALEP! Încurajată de un public senzațional, Simona Halep începe perfect duelul cu Petra Kvitova și reușește break-ul, într-un game care a durat 5 minute

Set 1

LIVE TEXT HALEP - KVITOVA

România şi Cehia se află la egalitate, 1-1, după prima zi a întâlnirii din primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup. Simona Halep a pierdut surprinzător în faţa Karolinei Pliskova (7-6, 4-6, 2-6), dar Monica Niculescu a făcut un meci mare, învingând-o categoric, 6-3, 6-4, pe Petra Kvitova (9 WTA).


Monica Niculescu a reuşit victoria carierei, împotriva numărului 9 WTA, Petra Kvitova, în faţa căreia s-a impus în două seturi, 6-3, 6-4, după o oră şi 53 de minute de joc. Astfel, scorul general dintre România şi Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, este 1-1, după înfrângerea surprinzătoare a Simonei Halep, 7-6, 4-6, 2-6, în faţa Karolinei Pliskova (vezi cronic mai jos).

Kvitova, care câştigase singurul meci direct cu Niculescu, în 2013, în primul tur la Eastbourne (pe iarbă), cu 6-4, 6-1, şi-a făcut serviciul la debutul în meci, dar apoi Monica a jucat fără complexe, a restabilit egalitatea şi apoi a făcut primul break (2-1).

Românca de 28 de ani şi-a câştigat serviciul la zero (3-1), iar apoi a avut şapte şanse de 4-1 într-un ghem care a durat peste 13 minute şi pe care cehoaica a reuşit să şi-l adjudece la mare luptă (3-2).

Niculescu a salvat apoi două mingi de break, a făcut 4-2, iar apoi a reuşit un nou break, 5-2. Monica a ratat două mingi de set şi şi-a pierdut serviciul, Petra Kvitova apropiindu-se la 5-3, însă jucătoarea noastră a reuşit să încheie setul în 58 de minute, cu un break.

Deşi Kvitova a început setul al doilea cu un break, meciul a fost în continuare echilibrat, Niculescu reuşind să îşi recupereze break-ul şi să fie mereu la conducere, 2-1, 3-2, 4-3, 5-4. În al zecelea ghem, Niculescu a forţat şi a reuşit să obţină punctele care i-au adus o victorie de răsunet.

Duminică, de la ora 13:00, Halep va juca împotriva Petrei Kvitova, iar apoi în ultimul meci de simplu se vor înfrunta Monica Niculescu şi Karolina Pliskova. Meciul de dublu ar urma să opună perechile Andreea Mitu/Raluca Olaru şi Denisa Allertova/Barbora Strycova. 


LIVE SCORE:

UPDATE: 18:02: 6-3, 6-4, România!!!!! Monica Niculescu reuşeşte victoria carierei şi scorul este 1-1, după prima zi a disputei. 

UPDATE: 17:58: 6-3, 5-4. Monica se apropie la un singur game de câştigarea meciului, după un game pe care l-a dominat până la 40-15. A urmat un forehand superb al Kvitovei, dar şi o minge trimisă mult afară de numărul 9 mondial.

Monica a câştigat 77 de puncte până în acest moment, faţă de cele 63 ale Kvitovei. 

UPDATE 17:55: 6-3, 4-4. Game disputat pe serviciul Kvitovei, care se impune totuşi la 30, chiar dacă Monica a avut şansa să egaleze la 40.

UPDATE 17:48: 6-3, 4-3: Monica joacă mai bine ca adversara ei în aceste momente şi ajunge repede la 40-0 pe propriul serviciu, alternând loviturile. Se impune până la urmă la 15, după o minge trimisă în aut de Kvitova. 

Monica are un procentaj de mingi câştigate pe primul serviciu mult mai ridicat decât al Kvitovei, 61,9%, faţă de numai 48,8%. 

UPDATE: 17:46: 6-3, 3-3. Un nou game echilibrat a venit pe serviciul Kvitovei, care a fost pusă din nou în dificultate de lungimea loviturilor lui Niculescu. La egalitate, Monica a comis două greşeli neforţate şi egalitatea se păstrează la jumătatea actului secund. 

Monica este în avantaj la capitolul aşi, 3-1, iar cele două jucătoare au comis câte 3 duble greşeli. 

UPDATE 17:39: 6-2, 3-2: Monica îşi face fără probleme serviciul şi România trece din nou în avantaj. Niculescu s-a impus la 15, după un game în care serviciul i-a funcţionat perfect. 

UPDATE 17:36: 6-2, 2-2. Kvitova şi-a ridicat nivelul, a servit foarte puternic şi a câştigat şi cel mai frumos schimb al game-ului, care le-a găsit pe ambele jucătoare în apropierea fileului. O greşeală neforţată a Monicăi a adus egalitatea la 2.   

UPDATE 17:30. 6-3, 2-1. Monica a continuat să o pună în dificultate pe Kvitova şi a reuşit o scurtă perfectă, prin care a egalat la 15. Au urmat două greşeli ale numărului 9 mondial, ultima din apropierea fileului. Două retururi puternice au adus-o pe Petra la egalitate. Niculescu şi-a procurat a treia minge de game, după ce a avut inspiraţia să ceară un challenge, dar nu a fost de ajuns, Kvitova revenind la egalitate. Un as şi o scurtă impecabilă au adus România în avantaj.

UPDATE 17:19: 6-3, 1-1. Monica a ajuns repede la 40-0, dar Kvitova a dat semne de revenire, salvând primele două mingi de break. A urmat o dublă greşeală a reprezentantei Cehiei şi Niculescu a egalat situaţia pe tabelă. 

UDPATE 17:15 SETUL 2: 6-3, 0-1. Monica a început mai slab actul secund şi şi-a pierdut serviciul încă din primul game. 

Niculescu - Kvitova 6-3

UPDATE 17:08 SET NICULESCU! sportiva noastră joacă fără greşeală şi obţine trei mingi de manşă. O concretizează pe prima şi, dacă va evolua aşa, e greu de oprit.

UPDATE 17:06 Românca e de neoprit cu scurta, însă Kvitova şi-a ridicat nivelul: break pentru Cehia. 

Fanii din Cluj fac valuri în tribune, entuziasmaţi de jocul prestat de Monica.

UPDATE 16:53 Scurtă genială făcută de Niculescu, care îşi procură o şansă de dublu break. Kvitova greşeşte şi primul set e foarte aproape pentru România.

Doar două puncte din şase obţinute de Kvitova la fileu. Niculescu o pasează excelent de fiecare dată.

UPDATE 16:46 Două mingi de break salvate de sportiva originară din Slatina. Aceasta revine excelent şi se desprinde la 4-2, cu un as.

UPDATE 16:41 Încă un game terminat în prelungiri. Kvitova ratează un smash uşor şi îi oferă şansă de break Monicăi. Cehoaica revine în game, dar reverul sportivei noastre e fenomenal şi îşi procură alte oportunităţi de break. În cele din urmă, după peste 14 minute de joc, fostul număr doi mondial rămâne în set.

Toate speranţele noastre se leagă acum de evoluţia Monicăi Niculescu. E greu de crezut că România ar putea reveni de la 0-2 în faţa unui adversar atât de bun şi cu o atât de mare experienţă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE 16:27 Game la "0" pentru Monica Niculescu, jucătoare care pare a fi în zi de graţie.

UPDATE 16:23 Break pentru România. Kvitova comite o dublă greşeală la 15-40 şi Niculescu începe perfect meciul.

UPDATE 16:18 Kvitova pare setată pe un singur scenariu: să puncteze decisiv. Monica are deocamdată răspuns şi egalează.

UPDATE 16:13 Partida dintre Niculescu şi Kvitova a început. Monica pare extrem de determinată şi cu siguranţă o va ţine destul pe teren pe cehoaică. Primul game se termină după avantaje, cu succes pentru fosta învingătoare de la Wimbledon.

România a aşteptat cu nerăbdare meciul cu specialista Fed Cup, Cehia, însă şansele la victorie au fost mult diminuate după primul meci de simplu. Numărul 3 mondial în clasamentul WTA, Simona Halep, a cedat neaşteptat în faţa Karolinei Pliskova (13 WTA). Cehoaica s-a impus cu 6-7, 6-4, 6-2, la capătul unei dispute care a durat aproximativ 2 ore şi 45 de minute.

Simona şi-a amânat operaţia pentru a putea juca pentru România în Fed Cup, însă eclipsa sa de formă continuă. Fără set pierdut până acum în disputele cu Pliskova, campioana noastră a etalat acelaşi joc lipsit de orizont cu care ne-a obişnuit în ultima perioadă.

Deşi suprafaţa de joc îi convenea de minune Simonei, fiind destul de lentă, Halep a reuşit doar în primul set să se ridice la nivelul aşteptat de suporterii de la Cluj. Apoi, s-a bazat prea mult pe jocul de regularitate, sperând că adversara va greşi. Trezită din pumni, Pliskova şi-a asumat multe riscuri, ajutată enorm şi de primul serviciu. În aceste condiţii, jocul liniar al sportivei noastre a fost insuficient, iar victoria a venit logic pentru Cehia.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

FINAL: Halep - Pliskova 7-6(4), 4-6, 2-6

SET ŞI MECI Cehia! Pliskova nu îi lasă nicio şansă Simonei, care a jucat din nou ca la Australian Open: s-a bazat prea mult pe greşelile adversarei şi s-a temut să apese pedala de acceleraţie şi să îşi asume riscuri.

UPDATE 15:38 Momente de graţie în jocul Karolinei. Break la "15" pentru cehoaică şi doar o minune o poate împiedica să aducă primul punct pentru ţara sa.

UPDATE 15:34 Pliskova nu a servit niciun as în setul decisiv. A renunţat la forţa pusă în serviciu pentru plasament. Iar Simona e extrem de incomodată de noile coordonate: game câştigat la "15". 4-2 pentru Cehia.

UPDATE 15:28 Simona salvează o minge de break, dar la a doua scapă reverul mult în out. Break de recuperat pentru România.

În general "de gheaţă", cehoaica a început să se exteriorizeze, simţind că o domină pe opozantă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE 15:25 Simona a condus cu 30-0 pe serviciul Karolinei, însă aceasta a revenit cu lovituri extrem de puternice şi egalează. 

Sportiva noastră pare să fi trecut peste momentul dificil. Alina Tecşor şi Andreea Mitu încearcă să îi transmită încredere.

UPDATE 15:20 În sfârşit un game uşor pe propriul serviciu pentru Simona. Aceasta a servit foarte bine, obligând-o pe Pliskova să greşească.

Câteva zeci de fani ai Cehiei sunt prezenţi la Cluj. Aceştia par extrem de mulţumiţi de turnura meciului în ultima oră.

UPDATE 15:16 10 mingi de break a salvat până în acest moment Simona. Karolina a fost mult mai constantă cu serviciul şi a salvat doar 4 mingi de break. Un nou game închis relativ uşor de sportiva din Cehia.

UPDATE 15:13 Momentul prelungit de blackout al Simonei pare că s-a încheiat. Îi anulează două oportunităţi de break adversarei şi îşi adjudecă primul game al decisivului.

Simona a cerut o pauză de vestiar. Revenirea în arenă se produce în ovaţiile publicului. Să sperăm că Halep îşi va lua de la spectatori energia de care atât de multă nevoie.

86,7% a fost procentajul punctelor câştigate cu primul serviciu de Pliskova. De partea cealaltă, Halep a reuşit să puncteze mai rar cu primul serviciu: 57,7% puncte câştigate pe acesta. Acest capitol a reprezentat una dintre cheile setului secund.

UPDATE 14:59 Set Pliskova! Halep şi-a pierdut total busola şi, dacă nu îşi revine repede în manşa decisivă, e în mare pericol. Primul set reuşit de cehoaică în disputele cu Simona.

UPDATE 14:54 Criză de nervi a Simonei, după ce îşi cedează din nou serviciul. A lovit de mai multe ori cu racheta de suprafaţa de joc. Pliskova va servi pentru a câştiga setul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE 14:47 Dacă la numărul de aşi cele două jucătoare sunt egale, Pliskova îşi uşurează mult misiunea în game-urile pe propriul serviciu ca urmare a vitezei superioare. Totuşi, Karolina comite prima sa dublă greşeală în acest game şi Halep profită: 4-4.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE 14:44 Halep ţine aproape: a început la rândul ei să caute liniile şi acest lucru se simte şi în rezultat: 3-4.

UPDATE 14:39 Pliskova apasă excelent pe lovituri, punând-o în dificultate pe Simona. În ciuda faptului că sportiva din Cosntanţa se deplasează destul debine, riscurile pe care cehoaica şi le asumă dau rezultate: 4-2.

UPDATE 14:33 Destul de multă linişte în jocul Simonei în acest game. Jucătoarea din Constanţa are nevoie să îşi regăsească serenitatea în evoluţie şi pare a fi pe drumul cel bun.

În ciuda staturii, Pliskova este extrem de vulnerabilă la fileu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE 14:30 83,3% puncte câştigate de Pliskova cu primul serviciu. În aceste condiţii, e greu deocamdată ca Simona să îşi procure şanse de rebreak. 3-1 pentru cehoaică.

UPDATE 14:25 Şapte puncte la rând pentru Karolina. Halep se adună şi salvează două mingi de break, însă cedează în cele din urmă: 2-1 pentru Cehia în setul secund.

UPDATE 14:22 Dacă în primul set am asistat la o sarabandă de break-uri, cele două sportive reuşesc să îşi adjudece uşor game-urile pe propriul serviciu.

UPDATE 14:19 Simona confirmă forma bună pe care o traversează prin câştigarea primului game din manşa secundă.

Contul oficial de twitter al Fed Cup remarcă faptul că disputa de la Cluj e una extrem de echilibrată

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE 14:11 După o oră şi şapte minute de la primul serviciu Simona Halep îşi adjudecă primul set. Pliskova nu şi-a ţinut nervii în frâu şi a greşit de mai multe ori fără a fi pusă în dificultate. Sportiva din România şi-a regăsit backhand-ul şi a adus primul set pentru România: 7-4.

UPDATE 14:03 Tie-break! Campioana noastră a comis prima dublă greşeală din meci, pentru ca apoi să "scape" două drepte în afara terenului: 6-6.

UPDATE 14:01 Break Simona, după un game scurt, de această dată. Pliskova rezistă cu primul serviciul (68% puncte câştigate), însă a greşit incredibil, de la fileu, la minge de break. Halep va servi încă o dată pentru a închide manşa.

UPDATE 13:58 Halep a salvat patru mingi de break (penultima cu un as) şi a dovedit cât de puternică e mental. Cu toate că la 30-30 şi-a construit excelent punctul, Simona a greşit. Nu a lăsat ca acea eroare să îi afecteze jocul, dar, după un game interminabil - peste 10 minute -, şi-a cedat în cele din urmă serviciul.

UPDATE 13:46 Pliskova supravieţuieşte în set graţie serviciului. 5-4 pentru Halep, care va servi pentru a-şi adjudeca prima manşă.

UPDATE 13:40 Se ajunge la avantaje. Simona serveşte excelent şi îşi uşurează mult munca: 5-3, după un game cu o încărcătură deosebită.

UPDATE 13:36 Doar trei puncte câştigate de Pliskova pe al doilea serviciu. Reverul Simonei e uluitor în continuare; totuşi, cehoaica rămâne în set după un nou game terminat în prelungiri.

Psihicul are o importanţă decisivă într-o astfel de confruntare, iar Simona are un ascendent puternic în faţa opozantei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UPDATE 13:29 Al doilea as al sportivei noastre şi Halep se distanţează la 4-2. Pliskova a început să lovească mai moale decât în debutul partidei.

UPDATE 13:26 Carusel de break-uri. Simona reuşeşte unul dintre cele mai frumoase puncte din 2016, apoi, tot cu reverul, punctează decisiv pentru 3-2.

UPDATE 13:22 Din păcate, Halep nu îşi confirmă break-ul şi cedează uşor pe propriul serviciu: 2-2

Antrenamentul Simonei, chiar înainte de meci, pare să fi fost o alegere extrem de inspirată. Sportiva noastră simte excelent mingea.

UPDATE 13:17 Carolina salvează la rândul ei două mingi de break, însă Halep îşi procură o nouă şansă cu un backhand uriaş. Cu o lovitură similară, Simona închide game-ul, iar sala explodează! Break pentru România: 2-1.

UPDATE 13:11 Două mingi de break salvate de Simona, care începe să îşi intre în ritm. E un moment important, chiar dacă ne aflăm în startul meciului. Primul serviciu al numărului trei mondial funcţionează bine.

Simona a învins-o în toate cele trei confruntări de până acum pe cehoaică. Mai mult, numărul 13 mondial nu i-a luat set jucătoarei noastre.

UPDATE 13:07 Pliskova îşi face uşor serviciul. Un game de moral pentru sportiva din Cehia.

UPDATE 13:05 Începe meciul, cu Pliskova la serviciu.

UPDATE 12:50: Cele două echipe au fost prezentate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, după care au fost intonate cele două imnuri naţionale.


UPDATE 12:00: Ciprian Marica a ţinut să le trimită fetelor din echipa de Fed Cup a României un mesaj de încurajare înaintea disputei cu Cehia, deţinătoarea trofeului. 

"Baftă fetelor! Hai România!!!", a scris atacantul Stelei pe pagina sa de Facebook. 

Bafta fetelor! HAI ROMANIA!!!

Posted by Ciprian Marica on Saturday, February 6, 2016

România are parte de o confruntare infernală în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup: se luptă la Cluj, cu Cehia, echipă care a câştigat competiţia de 4 ori, în ultimii 5 ani.

Prima zi a competiţiei (sâmbătă) va fi deschisă de partida dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova, care va debuta la ora 13:00. Cele două s-au întâlnit de 3 ori în carieră până acum, iar de fiecare dată a câștigat sportiva din România.

Ultima dată, au jucat una împotriva celeilalte anul acesta, la Sydney, acolo unde Halep a ajuns până în semifinale. S-au întâlnit și anul trecut, în finala de la Dubai, turneu câștigat de Simona.

"Îmi doream să joc primul meci, aşa cum am jucat şi la Galaţi (3-2 cu Spania, n.n.). Voi da tot ce pot şi sper să iasă bine. Pe adversară (n.n. - Karolina Pliskova) o cunosc, am jucat de mai multe ori împotriva ei. E puternică, loveşte puternic fiecare minge, are un stil de joc bine întipărit în cap şi serveşte bine", a spus Simona, după tragerea la sorţi.

Al doilea meci de simplu de sâmbătă va fi cel dintre Monica Niculescu şi Petra Kvitova. Singura întâlnire anterioară a fost câştigată de numărul 9 mondial, la Eastbourne, în 2013, cu 6-4, 6-1.

"Eu îmi voi face jocul, sper să le terorizez pe adversare cu slice-ul, deşi e cam dur cuvântul. Eu voi încerca să joc cât mai mixat, să vin în faţă... eu sper să îmi iasă", speră Monica Niculescu (37 WTA).

Echipa Cehiei este deținătoarea trofeului Fed Cup. Este pe locul al doilea în topul celor mai multe titluri, cu 8 triumfuri.

"Monica Niculescu este o jucătoare periculoasă. Joacă un pic diferit în comparaţie cu alte jucătoare din circuit. Dar scopul meu este să câştig meciul şi să aduc Cehiei un punct. După prima zi, scorul va fi 2-0 pentru Cehia", a spus Kvitova, cea mai în formă jucătoare a Cehiei în momentul de faţă.

Duminică, tot de la ora 13:00, Simona Halep va juca împotriva Petrei Kvitova, iar Niculescu o va avea ca adversară pe Karolina Pliskova. Eventualul meci de dublu va opune perechile Andreea Mitu/Raluca Olaru şi Denisa Allertova/Barbora Strycova.

Etichete: romania fed cup , romania cehia , halep pliskova , live score romania , live score halep , niculescu kvitova


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a dus unchiul mort la bancă și a cerut un împrumut în numele lui. Susține, însă, că era viu când au intrat pe ușă
O femeie și-a dus unchiul mort la bancă și a cerut un împrumut în numele lui. Susține, însă, că era viu când au intrat pe ușă

O femeie din Brazilia a adus un bărbat în vârstă de 68 de ani, aflat într-un scaun cu rotile...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
FC Barcelona v Paris Saint-Germain: Quarter-final Second Leg - UEFA Champions League 2023/24
Notele primite de Istvan Kovacs în marile publicații sportive, după Barcelona - PSG 1-4

Barcelona a fost învinsă la scor de PSG, 1-4, în returul sferturilor de finală ale UEFA Champions...

"S-a terminat!" Presa catalană nu a avut milă de Istvan Kovacs. Cuvinte greu de digerat pentru centralul român
xavi kovacs (20)
Pep Guardiola a descris într-un singur cuvânt jocul lui Manchester City cu Real Madrid
UEFA Champions League - Manchester City v Real Madrid - Etihad Stadium - 17 Apr 2024
După o lună, Adrian Mutu și-a dat șapca jos! Ce a ieșit
Screenshot 2024-04-02 at 23.10.18
Manchester City - Real Madrid 1-1 (3-4 d.l.d.). ”Galacticii”, în semifinalele UEFA Champions League!
UEFA Champions League - Manchester City v Real Madrid - Etihad Stadium
Recomandările redacției
Valentin Mihăilă
Valentin Mihăilă a decis să rămână la Parma. Anunțul din presa italiană

Primul fotbalist de care Pep Guardiola vrea să scape, după eliminarea din UCL
Manchester City v Real Madrid, UEFA Champions League, Quarter Final, Second Leg, Football, Etihad Stadium, Manchester, UK - 17 Apr 2024
Calculele au fost date peste cap! Cine este noua favorită să câștige Champions League
profimedia-0346362159
OUT! Primul jucător care pleacă de la Universitatea Craiova după instalarea lui Costel Gâlcă
craiova
Citește și
Video&Foto Paula Badosa, în lacrimi la meciul Aryna Sabalenka. Jucătoarea din Spania a abandonat meciul
Paula Badosa și Aryna Sabalenka
Vestea pe care o aștepta Simona Halep. ”Au semnat managerul, avocatul și Darren Cahill”
SIMONA HALEP - DIGISPORT-16
Reese Witherspoon, în șort de sport, necoafată și nemachiată, într-o zi oarecare. Bucuroasă ca un copil după o întâlnire specială
Reese Witherspoon, în șort de sport, necoafată și nemachiată, într-o zi oarecare. Bucuroasă ca un copil după o întâlnire specială
Profit uriaș raportat de Dinamo în 2023! De unde provin milioanele de euro
Profit uriaș raportat de Dinamo în 2023! De unde provin milioanele de euro
Gigi Becali vrea să îl ia pe Juan Bauza pentru Liga Campionilor. Adrian Mititelu a luat decizia în privința transferului
Gigi Becali vrea să îl ia pe Juan Bauza pentru Liga Campionilor. Adrian Mititelu a luat decizia în privința transferului
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Fiica lui Travis Barker, imagini care stârnesc noi controverse după ce anterior a susținut că este „frumoasă natural”, nu operată
Fiica lui Travis Barker, imagini care stârnesc noi controverse după ce anterior a susținut că este „frumoasă natural”, nu operată
Șotronul lui Șucu: culisele unei situații explozive pe care trebuie să o gestioneze la Rapid
Șotronul lui Șucu: culisele unei situații explozive pe care trebuie să o gestioneze la Rapid
Aliații României au trimis drone, avioane cu torpile, de spionaj în Marea Neagră. Cine e ținta
Aliații României au trimis drone, avioane cu torpile, de spionaj în Marea Neagră. Cine e ținta
Cum funcționează detectorul de minciuni. Ce e poligraful și cât de precis este în a identifica adevărul
Cum funcționează detectorul de minciuni. Ce e poligraful și cât de precis este în a identifica adevărul
A izbucnit în plâns: final dureros al confruntării dintre Badosa și Sabalenka VIDEO
A izbucnit în plâns: final dureros al confruntării dintre Badosa și Sabalenka VIDEO
Rafael Nadal nu se regăsește după accidentare. A fost eliminat în turul 2 la ATP 500 Barcelona

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Fiica lui Travis Barker, imagini care stârnesc noi controverse după ce anterior a susținut că este „frumoasă natural”, nu operată
Fiica lui Travis Barker, imagini care stârnesc noi controverse după ce anterior a susținut că este „frumoasă natural”, nu operată
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu mâncare" și l-a stropit cu apă rece până a făcut pneumonie
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”