Serena Williams, OUT de la Queen's, deși a câștigat
articol scris de Digi Sport11.06.2026, 14:38
Serena Williams, revenită în circuitul profesionist săptămâna acesta, la 44 de ani, a fost nevoită să se retragă din turneul WTA 500 de la Queen's după un singur meci, în urma accidentării partenerei sale de dublu, canadianca Victoria Mboko.
Tenis Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2
Europa League: ”U” Cluj - Dinamo Kiev, joi, 20:30, DGS 1
Constrânsă să abandoneze în timpul meciului cu Karolina Pliskova din primul tur al probei de simplu de la Queen's, la scorul de 6-2, 3-4 în favoarea cehoaicei, Mboko şi-a oficializat forfait-ul joi dimineaţă.
- Turneul de la Queen's poate fi urmărit în direct la Digi Sport.
Serena Williams, OUT de la OUT de la Queen's. Partenera sa Victoria Mboko s-a accidentat și s-a retras din turneu
În primul tur la dublu, perechea americano-canadiană Serena Williams/Victoria Mboko reuşise să învingă cu 7-6 (7/2), 6-2 cuplul Nicole Melichar-Martinez (SUA)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă).
Acesta a fost primul meci disputat în circuitul profesionist de Serena Williams începând din septembrie 2022. Jucătoarea cu 23 de titluri de Grand Slam în palmares jucase ultima oară în urmă cu patru ani, la US Open, unde s-a oprit în turul al treilea.
Americanca, fostul lider al clasamentului WTA, urmează să participe săptămâna viitoare la turneul WTA de la Berlin, tot la dublu, însă numele partenerei sale din Germania nu a fost încă anunţat, notează Agerpres.
VIDEO Finalul meciului Serena Williams/Victoria Mboko - Nicole Melichar-Martinez/Erin Routliffe de la Queen's
Serena Williams nu e pregătită să joace din nou la simplu
”Nu pot spune nici da, nici nu. În acest moment, răspunsul este mai degrabă nu. Cred că ar trebui să mă antrenez mai mult dacă vreau să joc la simplu. Vom vedea dacă ajung acolo. Dacă nu, atunci pur și simplu acesta nu este drumul meu acum.
Acum pot experimenta lucrurile într-un mod diferit, într-un mod în care nu am avut ocazia înainte. Și pot face asta împreună cu familia mea, având o experiență complet nouă.
Nu am nevoie să câștig. Am câștigat mai mult decât majoritatea oamenilor într-o viață întreagă. Nu am nimic de demonstrat. Nu am nimic de pierdut. Tot ceea ce fac acum este doar un bonus”, a spus Serena Williams, într-o conferință de presă.
Galerie Foto
Etichete: serena williams , queens , retragere serena williams , revenire serena williams , victoria mboko , accidentare victoria mboko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia flutură iar amenințarea nucleară. Consilierul lui Putin, Nikolai Patrușev susține că forțele...



















