Suspendată până în octombrie, jucătoarea se apără de acuzaţiile de dopaj: ”Nu am luat produse interzise”
09.08.2017, 15:45Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani, suspendată din activitatea competiţională până în octombrie după ce a fost depistată pozitiv de letrozol, se apără de acuzaţiile de dopaj care i-au fost aduse şi susţine că s-au spus multe neadevăruri despre ea.
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
”S-au împrăştiat foarte multe neadevăruri despre mine. Am citit lucruri care pot merge de la amuzant până la absurd. Letrozolul nu este o substanţă cu efect dopant, dar Federaţia internaţională de tenis a considerat că am greşit”, a spus Errani, potrivit ANSA.
Sara Errani (30 ani), numărul 98 mondial, depistată pozitiv la începutul anului, a fost suspendată pe o perioadă de două luni.
WTA a confirmat controlul pozitiv al italiencei Sara Errani, la un test antidoping în afara competiţiei, efectuat pe 16 februarie, iar jucătoarea este suspendată începând din 3 august.
La acest control, s-a depistat în probele prelevate letrozol (inhibator de aromatază nesteroid). Prevenită pe 18 aprilie, Errani a cerut să poată da explicaţii în faţa unei comisii indepedente, aşa cum avea dreptul. Audierea a avut loc pe 19 iunie, însă decizia oficială a fost dată abia pe 3 august. Nefiind suspendată cu titlu provizoriu în această perioadă, Sara Errani a putut juca până la începutul lunii august.
În acelaşi timp, toate rezultatele obţinute între 16 februarie şi 7 iunie (data unui al doilea test care s-a dovedit negativ) sunt şterse din palmaresul său. Ea va putea din nou să se angajeze într-un turneu începând din 2 octombrie.
Sara Errani, care în 2013 a fost numărul cinci mondial, era înscrisă în calificări la Toronto, dar s-a retras din competiţie.
La audierea în faţa comisiei, pe 19 iunie, jucătoarea italiană a avut o explicaţie pentru acest control pozitiv, spunând că substanţa a apărut în organismul său în mod accidental.
Ea a menţionat că mama sa, care urmează un tratament împotriva cancerului pe bază de Femara, un medicament care conţine letrozol, păstrează medicamentul în bucătărie, iar atunci când aceasta a pregătit tortellini, pe 14 sau 15 februarie, ar fi scăpat accidental Femara în compoziţia pentru paste, lucru care i se mai întâmplase deja în trecut.
''Nu am luat niciodată produse interzise în cariera mea şi în viaţa mea'', a precizat Sara Errani într-un comunicat.
''Totuşi, această substanţă (letrozol) este prezentă în Femara, un medicament pe care mama mea îl ia zilnic din 2012 ca tratament terapeutic după o operaţie de cancer la sân. În consecinţă, el era prezent în casa în care locuiesc'', a adăugat Errani.
Comisia a ţinut cont de aceste explicaţii şi de faptul că doamna Errani i-a ascuns fiicei sale că este în continuare bolnavă şi că a continuat să ia această medicamentaţie.
Canotorul italian Niccolo Mornati, de patru ori medaliat la Campionatele Mondiale, a fost şi el depistat pozitiv în 2016 la acelaşi produs, care poate avea un efect anabolizant ''marginal'' şi poate masca absorbţia de testosteron.
Agerpres
Etichete: sara errani , dopaj , acuzatii , aparare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...