Ultimele stiri

Video Ce se întâmplă cu Planic? Craiova, ratare uriaşă, după o nouă greşeală a sârbului

Bogdan Planic

Bogdan Planic şi Ovidiu Popescu au comis o greşeală care putea duce la dechiderea scorului, la Craiova. Cei doi s-au încurcat reciproc la o fază petrecută la 30 de metri de poarta oaspeţilor, în minutul 14.

Video Moment emoţionant! Fetele de la SCM Craiova, aplaudate de un stadion întreg. Au cântat alături de fani

SCM Craiova

Aproximativ 4.000 de spectatori au fost în Sala Polivalentă din Craiova la returul dintre SCM și Vipers Kristiansan (30-25). Oltencele s-au impus în Cupa EHF şi au avut parte de un tur de onoare pe "Ion Oblemenco", înainte de marele meci Craiova - FCSB.

Exclusiv Ilie Dumitrescu anunţă revoluţia la FCSB! Ce se întâmplă dacă roş-albaştrii pierd titlul

Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu e sigur că, în cazul în care FCSB va pierde campionatul, Gigi Becali va schimba foaia. Astfel, ieşiri în decor ca acelea cu care ne-au obişnuit Denis Alibec sau Constantin Budescu nu vor mai avea loc.

Coentrao renunță la mondial: "Nu mă simt capabil să-mi reprezint țara"

fabio coentrao portugalia

Fabio Coentrao nu va mai juca la Cupa Mondială. Anunțul a fost făcut chiar de fundașul portughez, care era unul dintre oamenii de bază a naționalei lusitane, după un sezon foarte bun făcut cu Sporting Lisabona

Video Potaissa Turda - AEK Atena 33-22. Ardelenii au şanse mari să câştige Challenge Cup. Returul e duminică

potaissa hora

Pentru al doilea an la rând, Potaissa Turda încearcă să obţină Cupa Challenge. Învinşi, în finala sezonului trecut, de Sporting Lisabona, handbaliştii români vor lupta, acum, pentru trofeu cu AEK Atena, după ce anul trecut au pierdut finala în fața formației portugheze, Sporting Lisabona (37-28, 30-24). 

Video Final de carieră pentru Roberta Vinci. Italianca a spus adio tenisului chiar la Roma

colaj vinci

A fost o zi speciala la Foro Italico. Roberta Vinci a pus capăt unei cariere de 20 de ani. Meciul dinaintea retragerii a fost cel cu Aleksandra Krunic, în primul tur de la Roma. Finalista din 2015 de la US Open a jucat ca-n vremurile bune în primul set pe care l-a câștigat cu 6-2

Exclusiv Oltenii au dat verdictul, înainte de finală! "FCSB a pierdut deja titlul, nu mai există minuni"

Craiova FCSB

Dică îl ţine pe Budescu pe bancă, la "finala campionatului". "Revoluţie" în echipa FCSB

Dica Budescu

Surprize mari în echipa de start a lui Nicolae Dică, pentru finala de pe "Ion Oblemenco". Constantin Budescu e doar rezervă la Craiova, în meciul care poate decide titlul de campioană din acest sezon.

Video Sharapova și Nadal au oferit faza zilei la Roma. "Două minute cu cel mai mare din istorie"

nadal sharapova 1

Între două antrenamente, Maria Sharapova și Rafael Nadal au avut timp și de distracție. La turneul de la Roma, cei doi s-au antrenat împreună, așa cum își dorea rusoaica de mai multă vreme

Foto "Tu nu reprezinţi nimic pentru noi"! Halep luptă împotriva violenţei domestice

Simona Halep

Simona Halep este imaginea campaniei împotriva violenţei domestice. Cea mai bună sportivă a lumii a avut o pagină specială dedicată de cotidianul AS, iar românca de 26 de ani a avut un mesaj categoric.

OFICIAL: Thomas Tuchel este noul antrenor al lui PSG. Detaliile contractului şi prima reacţie

thomas tuchel

Ceea ce se ştia de ceva vreme tocmai a devenit oficial. Thomas Tuchel este noul antrenor al lui Paris St. Germain.

Hagi continuă "războiul" cu FRF: "Două motive pentru care meritam mai mult decât un jucător la națională"

FOTBAL:FC VIITORUL-CSM POLITEHNICA IASI, PLAY OFF LIGA 1 BETANO (11.05.2018)

"Războiul" de la distanţă dintre Gică Hagi şi FRF este departe de a se încheia.

Video Exclusiv "E o onoare să joc contra ei. E foarte drăguţă"! Cum prefaţează Osaka duelul cu Simona Halep

Naomi Osaka

Simona Halep va debuta la ediţia din 2018 a turneului de la Madrid împotriva lui Naomi Osaka. Numărul 21 WTA a trecut de Victoria Azarenka (6-0, 6-3) şi va disputa a cincea partidă cu liderul mondial.

PSG a încercat totul pentru a-l lua pe Simeone: "I-a oferit dublu faţă de cât câştigă la Atletico"

simeone

Paris St. Germain a redevenit campioana Franţei, dar eşecul din Champions League, competiţie pe care gruparea de pe Parc des Princes a părăsit-o în optimile de finală, i-a fost fatal lui Unai Emery.

"E degringoladă la echipă"! Anunţul făcut de Gigi Becali, înaintea finalei de la Craiova

Gigi Becali

Gigi Becali mai speră la titlul de campion din acest sezon, dar recunoaşte că FCSB se află "în degringoladă". Finanţatorul roş-albaştrilor a făcut referire la felul în care jucătorii lui Nicolae Dică s-au prezentat la Iaşi, unde au fost învinşi de CSM Poli (0-1)

Oferta de ultimă oră pentru Iniesta. Toate planurile pot fi date peste cap. Prietenul Xavi a pus o vorbă bună

xavi iniesta

Cariera lui Andres Iniesta poate lua o întorsătură interesantă. După ce și-a anunțat, oficial, plecarea de la gruparea catalană la finalul acestui sezon, s-a speculat intens pe seama noii echipe a mijlocașului, iar cele mai multe informații dădeau ca sigur transferul său în China, la Chongqing Dangdai Lifan

Messi, Salah şi Ronaldo, starurile celui mai bun 11 al sezonului. Surpriza vine din Italia

salah messi ronaldo

Leo Messi, Mohamed Salah şi Cristiano Ronaldo sunt starurile celui mai bun 11 din primele cinci campionate ale Europei, realizat de site-ul Goal.

Video "E ultima oară când lupţi aşa!". Mesajul Taniei Halep, după ce a văzut-o pe Simona pe patul de spital, la Melbourne

Simona Halep spital

Site-ul WTA a făcut un reportaj dedicat Zilei Mamei. Printre jucătoarele care au povestit momente emoţionante s-a aflat şi Simona Halep. Numărul unu mondial a dezvăluit ce i-a transmis mama ei, Tania, după finala de la Australian Open. Atunci, Simona a fost surprinsă pe patul de spital, pe perfuzii, după meciul epuizant cu Caroline Wozniacki.

Video Buzărnescu - Zhang 3-6, 6-7. Mihaela pierde încă din primul tur, la Roma

buzarnescu captura

Mihaela Buzărnescu (33 WTA) joacă azi, în primul tur al turneului WTA de la Roma, în direct pe Digi Sport 2, de la ora 17:00, împotriva chinezoaicei Shuai Zhang (27 WTA). Tot azi, Digi Sport va transmite şi meciurile de dublu pe care Irina Begu şi Sorana Cîrstea le vor disputa la Roma.

Halep și-a aflat adversara din turul 2 la Roma. Se va răzbuna liderul WTA?

simona halep naomi osaka

Simona Halep a aflat luni numele adversarei pe care o va întâlni în turul doi al turneului de la Roma. Calificată direct în turul secund al competiției din capitala Italiei, reprezentanta noastră va juca împotriva japonezei Naomi Osaka, aflată pe locul 21 în ierarhia WTA. În runda inaugurală, Naomi Osaka a învins-o, luni, pe Victoria Azarenka, scor 6-0, 6-3, după o ora și 13 minute.

CFR Cluj nu a renunțat la Budescu. Momentul decisiv pentru transferul care ar încinge și mai mult Liga 1

Budescu Alibec

Constantin Budescu este în continuare o țintă pentru CFR Cluj, care și-a reafirmat interesul pentru transferul mijlocașului ofensiv de la FCSB. În scurt timp, ardelenii ar putea lua decizia definitivă în privința unei mișcări în acest sens.

Scene de groază în Liga a IV-a: arbitrul meciului, bătut cu pumnii şi picioarele de jucători!

Liga a 4-a Alba

Arbitrul aiudean Mihai Domşa a fost bătut cu violenţă, la Șpring, de cațiva fotbaliști ai echipei Viitorul Spicul Daia Română, agresiunea începând pe teren şi fiind continuată la vestiar, unde "centralul" a fost salvat de intervenţia unuia dintre tușieri, informează Ziarul Unirea. Partida fără miză, din etapa a 26-a a Ligii a 4-a dintre Euro Șpring (locul 4) şi Viitorul Spicul Daia Română (locul 7) s-a încheiat în minutul 89, la scorul de 2-1, după bătaia aplicată arbitrului.

Gazzetta dello Sport anunţă mutări spectaculoase la Juventus

higuain morata

Juventus a cucerit aseară cel de-al şaptelea titlu consecutiv în Serie A şi a ajuns la 34 de campionate câştigate în Italia. La această performanţă a contribuit din plin şi Gonzalo Higuain (30 de ani), care a înscris 16 goluri în cele 34 de meciuri disputate în competiţia internă, în acest sezon.

Lovitură de proporții pentru Liverpool, înaintea finalei Ligii: nu mai joacă până la finalul anului!

liverpool

Alex Oxlade-Chamberlain va absenta de pe gazon până cel puțin în luna noiembrie, aceasta fiind o adevarată lovitură atât pentru fotbalist, cât și pentru Liverpool, care va juca finala Ligii Campionilor de la Kiev, cu Real Madrid, la 26 mai. Englezul, accidentat în semifinala din UCL dintre Liverpool și AS Roma, nu va evolua nici la Campionatul Mondial din Rusia.

Planic e pe picior de plecare, FCSB a făcut ofertă oficială pentru noul transfer: 1,25 milioane de euro!

ranko Veselinovic

În toiul luptei la titlu pe un final de sezon foarte încins în Liga 1, FCSB este gata să aducă primele întăriri pentru stagiunea viitoare. Clubul bucureștean a făcut deja o ofertă oficială pentru un fundaș central de la Vojvodina Novi Sad, după cum anunță presa din Serbia.

"Arma secretă" pregătită de Simona Halep la Roma. "Darren vrea să fie o soluție frecventă în meciuri"

Simona Halep

Simona Halep a ajuns de sâmbătă la Roma și se pregătește intens pentru participarea la ultimul turneu important înainte de Roland Garros. Luni dimineață a schimbat mai multe lovituri cu Garbine Muguruza, dar liderul topului WTA a avut parte și în weekend de un partener inedit, încă de la primul antrenament.

Pochettino cere mai mulţi bani pentru transferuri: "Trebuie să ne asumăm niște riscuri"

Mauricio Pochettino

Mauricio Pochettino, antrenorul lui Tottenham Hotspur, i-a cerut preşedintelui clubului, Daniel Levy, să fie ''curajos'' pe piaţa transferurilor înainte de a muta echipa în noul stadion, informează AFP.

Ce a scris Cristina Neagu pe Facebook, după dezamăgirea din semifinalele Ligii

Cristina Neagu golgheter trofeu 2018

Cristina Neagu a promis, într-un mesaj postat, luni, pe pagina personală de Facebook, că echipa sa CSM Bucureşti, campioana Europei în 2016 și locul 3 în sezonul 2017-2018 al Ligii Campionilor, va reveni în Final Four-ul competiției, în 2019, şi va recâştiga trofeul.

Muratoglou rupe tăcerea într-un super interviu: prin ce a trecut Serena şi când va reveni pe teren

serena

Într-un interviu acordat wtatennis.com, antrenorul Serenei Williams, Patrick Muratoglou, a vorbit despre revenirea în circuit a fostului număr 1 mondial, după ce a dat naştere unei fetiţe, dar şi despre planurile de viitor.

Video Parteneră inedită. Halep s-a antrenat cu rivala pe care a detronat-o când a devenit în premieră lider WTA

halep

Simona Halep a început deja munca la Roma, acolo unde va intra în competiție direct în turul al doilea, cu învingătoarea dintre Victoria Azarenka (Belarus, locul 84 WTA), şi Naomi Osaka (Japonia, locul 21 WTA). Liderul topului WTA s-a antrenat luni împreună cu Garbine Muguruza (Spania, locul 3 WTA), tocmai jucătoarea pe care a detronat-o în momentul în care a urcat pentru prima dată în vârful ierarhiei mondiale, în toamna lui 2017.

  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Digi Sport Special
  • 14:00 Stirile Digi Sport
  • 14:15 Digi Sport Special
  • 15:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 15:30 LIVE Liga Digi Sport
  • 17:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 17:30 Etapa 2 Superliga: Voluntari-Hermannstadt
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, ora 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:RAPID BUCURESTI-FC VOLUNTARI, SUPERLIGA SUPERBET (9.12.2023)

    FOTBAL: FC Voluntari - FC Hermannstadt, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL:FARUL CONSTANTA-CFR CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (2.03.2024)

    FOTBAL: Sepsi - CFR Cluj, 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • profimedia-0772399711

    BASCHET: Real Madrid - Steaua Roșie Belgrad, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 4

  • Vezi tot programul

Vezi mai mult