Ultimele stiri

Scandal la Barcelona între jucători şi Valverde? Anunţul făcut de Iniesta

iniesta1

Catalanii au trecut peste eşecul din Ligă şi au obţinut o victorie care le netezeşte drumul spre titlu. Andres Iniesta a negat că ar fi vreun conflict între jucători şi Valverde, aşa cum s-a speculat.

Foto Steaua se laudă cu performanţele lui FCSB. Ce s-a auzit aseară pe stadion şi ce a apărut în programul de meci

coregrafie steaua

Deşi s-a disputat în liga a patra, derby-ul dintre Steaua şi Rapid, câştigat de giuleşteni cu 3-1, s-a bucurat de o promovare importantă, iar organizatorii au încercat să se ridice la înălţimea momentului. Astfel, printre altele, a fost tipărit un program de meci dedicat ambelor echipe.

Stewarzi de 17-18 ani. O posibilă explicaţie pentru faptul că lucrurile au scăpat de sub control la Steaua - Rapid

csa

Derby-ul de aseară ne-a adus în multe momente de confruntările de pe vremuri, din punct de vedere al atmosferei, însă a fost umbrit şi de câteva incidente petrecute în tribune. Organizarea meciului a lăsat de dorit, iar firma de pază care a asigurat ordinea a fost depăşită.

Video Ricciardo a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei. Hamilton a încheiat pe 4, Vettel pe 7

Ricciardo F1

Sebastian Vettel a obţinut cel de-al doilea pole-position consecutiv din sezonul 2018, în Marele Premiu de Formula 1 al Chinei. Vettel a semnat un nou record de calificare la Shanghai, în drumul către cel de-al 52-lea pole din carieră.

Video Athletic Bilbao - Deportivo La Coruna 2-3. A doua victorie consecutivă pentru galicieni

Deportivo victorie

Deportivo La Coruna a obţinut a doua victorie la rând, 3-2 în deplasarea cu Athletic Bilbao, în etapa a 32-a din La Liga. Florin Andone n-a jucat niciun minut.

Video ”Cu Steaua a fost un duș rece! Primul hat-trick din carieră!” Mitriță e cu gândul deja la Cupă

FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-CSM POLITEHNICA IASI, PLAY OFF LIGA 1 BETANO (14.04.2018)

Alexandru Mitriță (23 de ani) a fost MVP-ul partidei din Bănie. Mijlocașul de bandă stânga a marcat de trei ori iar asta l-a făcut să fie extrem de fericit după aceea.

Video Standard Liege - Gent 1-0. Victorie mare în play-off pentru trupa lui Răzvan Marin

Standard Genk

Exclusiv Steliștii au explicat motivul de la care a început bătaia pe Arena Națională. Fanii FCSB, arătați cu degetul

incidente 6

Steaua - Rapid 1-3. Derby-ul de Liga 4 dintre Steaua și Rapid a fost brăzdat de incidente în tribune. Prima repriză a partidei a fost umbrită de evenimentele reprobabile care i-au avut protagoniști pe ultrașii celor două formații. Unul dintre reprezentanții Asociației Steliștior 1947, Adrian Păcurar, a dezvăluit motivul pentru care o parte dintre suporterii steliști au decis să coboare din peluză și să fugă până la colțul opus al Tribunei a 2-a, lângă peluza rapidiștilor, unde s-au luat la bătaie. 

Exclusiv ”N-am mai putut să stau la meci, aveam ochii roșii, strănutam!” Balint, afectat de incidente

FOTBAL:CSA STEAUA-ACADEMIA RAPID, LIGA 4 (14.04.2018)

În tribunele Arenei Naționale a fost prezent, printre alții, și Gabi Balint (55 de ani), fostul mare fotbalist al grupării din Ghencea. Balint a urmărit meciul de la tribuna VIP

Video Huliganism, violențe și sânge la Steaua - Rapid, din Liga 4. Momente șocante care nu s-au văzut la TV

colaj incidente 2

Steaua - Rapid 1-3 / A fost prăpăd în tribune la derby-ul din Liga 4, Steaua - Rapid. Huliganii stadioanelor și-au dat din nou în petec chiar pe cea mai mare arenă a țării, fără a ține cont că lângă ei se aflau copii, femei și bătrâni

Video Ana Bogdan a ratat calificarea în finală la Bogota. Românca era a șaptea favorită a turneului

ana bogdan

Cap de serie numărul 7 în turneul WTA de la Bogota, Ana Bogdan joacă azi pentru calificarea în ultimul act al competiției disputate pe zgura columbiană. Jucătoare noastră o va întâlni în semifinale pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova.

Exclusiv ”Am fost obligați să alegem prețul cel mai mic!” Conducerea Stelei dă vina pe firma de pază

FOTBAL:CSA STEAUA-ACADEMIA RAPID, LIGA 4 (14.04.2018)

Cristian Cîrlan, directorul de marketing al celor de la CSA, s-a arătat extrem de nemulțumit de modul în care s-a gestionat organizarea meciului cu giuleștenii și a aruncat pisica în curtea firmei de pază 

Care a fost numărul exact de spectatori la Steaua - Rapid? Crainicul Arenei Naționale și-a rectificat anunțul

steaua - rapid spectatori arena nationala

VIDEO Steaua - Rapid 1-3. Derby-ul dintre Steaua și Rapid nu a reușit să bată recordul de audiență pentru un meci de Liga a 4-a, care îi aparține în continuare lui Glasgow Rangers (49.118 de spectatori la meciul cu East Stirling, în 2012). În tribunele Arenei Naționale au fost aproximativ 36.000 de persoane, însă numărul exact încă nu a fost stabilit.

”Eu sunt Gigi Buffon!” Portarul lui Juve nu regretă gestul din finalul meciului cu Real

buffon oliver

Gianluigi Buffon (40 de ani) nu a trecut peste faza din finalul partidei de pe ”Bernabeu”, în urma căreia a fost eliminat. Într-un interviu acordat televiziunii Sport Mediaset

Exclusiv Pancu este fericit: "Rapid a înviat!" Veteranul rapidist, amuzat de coregrafia suporterilor

captura pancu schimbare 1

Steaua - Rapid 1-3. Daniel Pancu a intrat în minutul 88 al partidei de pe Arena Națională, câștigată de Rapid cu 3-1 în fața Stelei, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. La final, legenda giuleștenilor a declarat că nu își imagina că va evolua vreodată într-un astfel de meci din Liga 4-a. 

”Avem jucători cu probleme!” Mangia a mai trimis o ”săgeată cu venin” spre conducere

FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-CSM POLITEHNICA IASI, PLAY OFF LIGA 1 BETANO (14.04.2018)

Devis Mangia (43 de ani) a găsit resurse de a zâmbi, după victoria fără dubii a oltenilor, dar nu a ezitat să le mai transmită un mesaj clar celor din conducere în legătură cu starea precară a gazonului de pe noul ”Oblemenco”.

Video Keșeru, gol direct din corner. Românul face spectacol în Bulgaria si a punctat în toate meciurile din play-off

keseru zalgiris

După ce a marcat în etapa trecută, cu CSKA Sofia, Claudiu Keșeru a recidivat și împotriva celeilalte echipe din Sofia, Levski. Mai întâi, românul a ratat un penalty în minutul 52, însă și-a luat revanșa pe final, când a înscris singurul gol al partidei, în minutul 83

”Cea mai frumoasă senzație!” Schumacher, antrenorul Rapidului, entuziasmat de atmosferă

schumachercolaj

Partida din etapa a 23-a din Liga 4, regiunea București, care s-a disputat pe ”Arena Națională”, și care a fost marcată de violențele cauzate de huliganii din galerii, a avut și momente frumoase.

Exclusiv Prima estimare a Jandarmeriei după incidentele de la Steaua - Rapid: "Sancțiuni pentru peste 50 de persoane"

Steaua - Rapid incidente fani

Derby-ul de Liga 4 dintre Steaua și Rapid a fost brăzdat de incidente în tribune, iar unii spectatori au ajuns chiar pe suprafața de joc, în încercarea de a-i provoca pe adversari sau de a scăpa de gazele lacrimogene împrăștiate de jandarmii care au intervenit în forță în sectoarele unde au existat incidente.

Exclusiv Predescu o vede pe Steaua peste Rapid: "Am fost execrabili, fricoși". Promite să nu mai facă gesturi obscene

captura predescu

Steaua - Rapid 1-3. Alin Predescu, atacantul Stelei, a marcat în poarta Rapidului în ambele partide disputate în sezonul regulat, atat în remiza din Giulești, 1-1, cât și în meciul pierdut de echipa sa pe Arena Națională, 1-3. Ambele reușite au fost realizate din penalty. După înfrângerea din retur, Predescu a spus că experiența Rapidului s-a văzut de această dată, pe fondul unei prestații dezamăgitoare a colegilor lui.

Victorie pentru PAOK și laude în presa din Grecia

paok lucescu

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a obținut a doua victorie consecutivă în Super Liga Greciei, 3-1 pe teren propriu cu Panionios, în etapa a 27-a.

Exclusiv Lăcătuș a recunoscut superioritatea Rapidului: "Îmi pare rău că nu ne-am ridicat la nivelul suporterilor"

captura lacatus

Exclusiv Ion Ion, antrenorul Stelei: "Ne-a depășit miza jocului. În play-off trebuie să jucăm la victorie"

captura Ion Ion

VIDEO Steaua - Rapid 1-3. Ion Ion, antrenorul Stelei, a recunoscut superioritatea Rapidului în derby-ul de pe Arena Națională, dar nu face un capăt de țară, după prima înfrângere a roș-albaștrilor în acest sezon de Liga 4.

Video Fiesta în Bănie după calificarea Craiovei în finala Cupei EHF. ”Ce bun e tortul!”

colaj handbal fiesta

Atmosfera din Sala Polivalentă din Craiova a fost una absolut senzațională. Cei 4500 de spectatori au reușit să le facă pe handbalistele lui Bogdan Burcea să obțină poate cea mai importantă remiză din istoria de până acum a clubului.

Lecușanu surprinde: "Dacă Craiova ar fi avut bugetul CSM-ului ar fi putut câștiga Liga Campionilor!"

SCM Craiova

VIDEO SCM Craiova - Kastamonu 18-18. Narcisa Lecușanu a vorbit despre calificarea echipei SCM Craiova în finala Cupei EHF și s-a declarat încântată de această performanță a unei echipe românești. Echipa din Bănie va evolua în premieră în ultimul act al unei competiții europene, ambele manșe ale finalei urmand a fi transmise ÎN DIRECT la Digi Sport.

Video&Foto Incidente în tribune la Steaua - Rapid. Suporterii s-au luat la bătaie și jandarmii au intervenit în forță

colaj incidente

Mai puțin de 25 de minute din derby-ul Ligii 4, Steaua - Rapid, au rezistat cele două galerii până să izbucnească primele incidente. Ultrașii celor două rivale s-au ciocnit în tribunele Arenei Naținale, împărțindu-și pumni și picioare

Video CS U Craiova - CSM Poli Iași 4-1. Mitriță, hat-trick, la cea mai clară victorie a oltenilor din sezon

FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-CSM POLITEHNICA IASI, PLAY OFF LIGA 1 BETANO (14.04.2018)

CS U Craiova a obţinut prima victorie după o lună: fără căpitanul Băluţă, pedepsit de Mangia, Alexandru Mitriţă a strălucit cu CSM Poli Iaşi şi a reuşit hat-trickul. Oaspeţii au cerut penalty în minutul 5

Fostul selecționer aplaudă calificarea Craiovei: "O merită! E performanța numărul 1 a handbalului feminin"

HANDBAL FEMININ:SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA-HF VS KASTAMONU BELEDIYESI GSK, CUPA EHF (14.04.2018)

Ronaldo își poate egala recordul carierei, tocmai cu echipa contra căreia a ratat cele mai multe penalty-uri

Cristiano Ronaldo

După recitalul dat în "dubla" dintre Real Madrid și Juventus, din sferturile Ligii Campionilor, Cristiano Ronaldo e pregătit să bată noi recorduri. Starul madrilenilor a marcat în ultimele 11 meciuri jucate în toate competițiile, timp în care a punctat de 21 de ori. Recordul lui personal este de 12 meciuri consecutive cu gol marcat și datează din 2014

Video ”Vreau s-o eclipsez pe Katrine Lunde!” Ambiția Florentinei Stanciu pentru finala EHF, ÎN DIRECT la Digi Sport

HANDBAL FEMININ:SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA-HF VS KASTAMONU BELEDIYESI GSK, CUPA EHF

  • 13:00 Stirile Digi Sport
  • 13:15 Digi Sport Special
  • 14:00 Stirile Digi Sport
  • 14:15 Digi Sport Special
  • 15:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 15:30 LIVE Liga Digi Sport
  • 17:00 LIVE Stirile Digi Sport
  • 17:30 LIVE Fotbal Club
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digisport, ora 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal-club

    MEDIA: Fotbal Club, ora 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: Corvinul Hunedoara - Gloria Buzău, 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • profimedia-0858100234

    TENIS: Turneul de la Miami, 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Vezi mai mult