Suntem dispusi sa ne renegam eroii

Suntem dispuși să ne renegăm eroii?

Am fost, sunt si voi fi intotdeauna un fan al lui Lance Armstrong. Daca am ajuns sa iubesc ciclismul, am facut-o datorita lui si modului in care si-a dominat toti adversarii din Turul Frantei in perioada sa de glorie. Poate ca si datorita lui Lance, Le Tour si-a accentuat legenda. Sau poate ca nu ...

Stiu, scrie negru pe alb ca texanul a trisat si ca a dezvoltat un intreg sistem prin care sa iasa curat dupa fiecare control antidoping. Dar atunci nu a fost prins, iar toate aceste dovezi au aparut la mult timp dupa retragerea sa. Iar uneori, ne place si sa fim mintiti frumos. Ne plac povestile, iar cea a lui Armstrong care a invins cancerul precum Superman este una aparte.

Pentru mine, Lance ramane un campion indiferent de toate acuzatiile care i se aduc de cei care se comporta precum niste exorcizatori cu un demon. Da, poate s-a dopat si a fost mai smecher decat ceilalti. Dar a facut asta intr-un sport in care majoritatea practicantilor sai de mare performanta recurg la substante interzise sau, cel putin, nu sunt curati suta la suta. Poate ca unii dintre cei care l-au indragit atunci pe Lance, acum sunt printre primii care arunca cu piatra spre el pentru ca simt ca ceva li s-a furat, pentru ca au fost inselati.

Sa ne imaginam un alt scenariu: cum am reactiona daca peste vreo zece ani se va descoperi ca superperformantele supercampionilor de astazi, Usain Bolt, Messi sau Cristiano Ronaldo, au fost rodul unor, sa zicem, energizante dincolo de limitele regulamentelor? Pentru ca, oricum, ceea ce fac ei este ceva supraomenesc si toate rezultatele lor ni se par suspecte ... Pe mine, cel putin, nu m-ar face sa-i vad altfel!

Si cred ca este suficient exemplul lui Maradona: s-a drogat, a trisat, a scuipat pe conveniente, dar continuam sa-l iubim pentru ceea ce a fost el! Pentru ca atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, il iei asa cum este, cu bune si cu rele!