Din câmp de la Viitorul se vede Lumina

Nicu Dică are un zâmbet enigmatic. L-a avut în permanenţă şi în cele câteva ore petrecute la Ovidiu, înainte şi după ce Viitorul s-a încununat campioană. A fost parte a acestui proiect şi s-a bucurat sincer pentru cei cărora le-a fost idol în Academie. S-ar fi bucurat şi dacă Steaua ar fi câştigat titlul. A şi recunoscut-o şi dând timpul înapoi, şi în lumina a tot ce s-a întâmplat în orele de după, era clar că ştia. Ştia că azi, luni, va fi numit acolo. La Steaua... Şi nu s-a eschivat. A venit, aşa cum a promis, să comentăm împreună, asumându-şi că va fi pus într-o situaţie delicată. Viitorul antrenor al Stelei a acceptat să comenteze triumful Viitorului, de fapt viitorii adversari. Un insider cu trecut în Viitor. De asta e fotbalul frumos, am tot spus. Că oferă astfel de poveşti şi situaţii. E viaţă. Nicolae Dică nu fuge din faţa provocărilor. De orice tip. Şi astfel de oameni pot ajunge şi mari antrenori. Gata cu Dică acum...

Ştiu sigur că după tot ceea ce a văzut în weekend la Constanţa îi va fi, nu greu, îi va fi imposibil să ceară o decizie favorabilă Stelei la TAS. Pentru că a văzut bucuria aia necosmetizată, bucuria aia în stare pură, sinceră, copilărească. A unor puşti extraordinari. A unui vestiar cum nu sunt multe nu numai în România, în lume...Orele petrecute alături de copiii Viitorului m-au şi ne-au încărcat pe toţi. Nu s-a terminat totul.. Iar discuţiile cu Hagi au fost pilduitoare. Un Hagi liniştit, fără masca antrenorului sau a investitorului. Un Hagi vorbind cu pasiune despre fotbal şi viaţă. Un Hagi spunând în vorbe simple un uriaş adevăr: „Fără muncă, fără proiect, fără ambiţie nu faci nimic. Tot ce a fost ieri nu contează! În fiecare zi o iei de la zero!”. Un Hagi exigent şi protector cu sutele de copii pe care îî simte ai lui şi care simt că sunt ai lui. Un Hagi vizionar: „Voi ştiţi ce i-am spus lui Ilie Dumitrescu imediat după Revoluţie?! Eram în cantonament. <<Mă, Ilie, eu văd multă bogăţie în jurul nostru în viitor, dar trebuie să ne aplecă,, să o luăm>>. Asta le spun şi alor mei acum. Exact ca atunci. Că depinde numai de ei. Că au ce culege, dar trebuie să muncească, să facă efort de a lua. Nimic nu vine de-a gata...”.

Hmm. Îmi asum să scriu şi să cred asta despre Hagi. Într-o perioadă în care lumea fotbalului pare împărţită în contestatari şi susţinători necondiţionaţi ai lui. Eram în a doua tabără oricum. Am mai explicat de ce. Naiv, sentimental, credul, incapabil de profunzime...După ce am văzut acolo, după felul în care este organizat clubul, după tot ce am înţeles că înseamnă proiectul ăsta. De la Ovidiu am văzut lumina. Şi nu mă refer doar la localitatea aflată în imediata vecinătate a celui mai mic oraş de pe harta cu campioane a Ligii I.

Sentimentul ăsta nu poate fi anulat de nicio Comisie, de niciun Tribunal, de nicio declaraţie inabilă a vreunui conducător efemer. Cum poate Burleanu să spună că acest caz ar trebui să meargă direct la TAS, invocând o celeritate vindicativă?! Cum poate aramata de jurişti de la LPF să mă aibă tupeul să ridice privirea după hibele colosale din regulamente?! E scandalos şi într-o societate normală s-ar lăsa cu demisii.

Dar Victor Râmniceanu, Florinel Coman, Romario Benzar, Gabi Iancu şi toţi ceilalţi trebuie să stea liniştiţi. Ei sunt campionii morali şi vor rămâne aşa, chiar dacă există posibilitatea unei decizii arbitrare din partea unui for de arbitraj sportiv. Ha! Ce nonsens. Ar fi arbitraj sportiv, pe naiba. Ar fi un titlu pe care cineva cu o brumă de fair-play nu doar că nu l-ar invoca, ci l-ar refuza ca pe un blestem. FCSB nu îşi poate permite luxul să accepte cadoul de la Lausanne, nici să îi roage toţi judecătorii din lume. Ar fi începutul sfârşitului unui proiect şi aşa controversat. Atât de diferit şi de opus cu ce se întâmplă la Constanţa, Ovidiu, Lumina sau unde vreţi să spuneţi că e Academia ridicată de Hagi din nimic.