**VIDEO** Pandurii - Brașov 2-3. Victorie obținută în prelungiri!
Pandurii a ratat o șansă serioasă pentru a termina pe podium sezonul, după înfrângerea cu FC Brașov. Deocamdată gorjenii sunt pe locul doi, cu două meciuri rămase de jucat. N-a fost însă o partidă simplă contra ardelenilor, care au deschis scorul repede, la prima lor fază în careul lui Mingote.
Nicoară a făcut cam ce-a vrut pe banda stângă a atacului echipei sale și până la urmă Vagner a provocat lovitura de la 11 metri din care se putea produce egalarea. Numai că Marinescu a apărat șutul lui Paul Anton și oaspeții de la Tg. Jiu au păstrat avantajul pe tabelă.
Un avantaj anulat în minutele de prelungire ale primei părți, când Oltean a deviat nefericit un șut al lui Nistor, mingea ducându-se cu boltă peste Marinescu. Un gol înscris cu șansă de gorjeni, dar care le-a dat liniște chiar înainte de pauză.
La reluare, partida se putea decide repede, după o dublă ocazie mare a lui Matulevicius, Viera înscriind cu capul, cu o lovitură perfectă după un corner de pe dreapta.
Odată cu eliminarea lui Rus, pentru două galbene, Pandurii au încercat să închidă meciul și au mizat doar pe contre, în condițiile în care brașovenii au avut posesia, dar nu și inițiativa.
Dacă n-ar fi fost Mingote și eroarea din minutul 88, când a stat prost în poartă la o lovitură liberă și a fost învins de la 35 de metri, ardelenii plecau cu mâna goală din Oltenia, iar Pandurii ar fi fost aproape sigură de locul în Europa League, sezonul viitor.
Mingote a mai greșit și la golul victoriei brașovene, fiind lobat de Machado, cu capul, la ultima fază a jocului.