• România, Liga 1, Etapa 22: Poli Timișoara - Dinamo (luni, 18 decembrie, ora 20:00, Digi Sport 1)
  • Spania, La Liga, Etapa 17: Real Madrid - Barcelona (sâmbătă, 23 decembrie, ora 14:00, Digi Sport 1)

Echipa de sabie a României, formată din Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu şi Alin Badea, a câştigat medalia de bronz la Campionatele Europene de scrimă de la Torun.

În finala mică a concursului din Polonia, elevii lui Mihai Covaliu au învins Ungaria cu scorul de 45-32.

"Tricolorii" au început drumul spre podiumul continental cu o victorie fără emoţii în faţa Turciei (45-22), apoi s-au impus cu 45-42 în duelul cu Franţa, înainte de a fi învinşi în semifinale de Rusia (32-45).

Este a doua medalie de bronz obţinută sâmbătă de delegaţia României la Europenele de scrimă, după cea obţinută de echipa feminină în proba de spadă.

Totodată, România a mai cucerit un aur şi un argint, în proba individuală feminină de spadă, prin Simona Gherman, respectiv Ana Maria Popescu.