Bale, out de la meciurile decisive ale Țării Galilor
03.10.2017, 15:26Gareth Bale, atacantul lui Real Madrid, nu va putea evolua pentru selecţionata Ţării Galilor în ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale, ediţia 2018, din cauza unei accidentări, a anunţat marţi Federaţia galeză de fotbal, citată de agenţia Reuters.
SuperLiga: Dinamo - Voluntari, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Real Sociedad - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 2
Bale va rata, astfel, partidele cu Georgia, programată vineri la Tbilisi, şi Irlanda, care va avea loc lunea viitoare, la Cardiff, decisive pentru stabilirea ocupantelor primelor două locuri în Grupa D de calificare, în care galezii ocupă în acest moment locul secund, la patru puncte distanţă de liderul Serbia.
În vârstă de 28 ani, Gareth Bale s-a prezentat luni în cantonamentul naţionalei ţării sale, deşi nu a putut evolua pentru Real Madrid în partida de campionat cu Espanyol, disputată duminică.
În urma examenului medical la care a fost supus, s-a stabilit că atacantul a suferit o leziune musculară la gamba piciorului şi nu va putea evolua în cele două meciuri internaţionale.
Această problemă vine după o perioadă bună a fostului jucător al lui Tottenham, care și-a trecut în cont un gol și un assist în disputa cu Borussia Dortmund (3-1).
26 de goluri în 68 de apariții și-a trecut în cont Bale, în cei 11 ani de când este internațional galez. Cea mai mare performanță a naționalei a fost prezentă în semifinalele Euro 2016, acolo unde a fost eliminată de Portugalia (0-2).
Etichete: tara galilor , gareth bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia produce deja mai multe arme și echipamente militare decât are nevoie pentru războiul său...