• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor (22-29 octombrie, Digi Sport 2)

Delegația roș-albaștrilor a revenit joi după-amiază la București, cu o cursă de linie, după succesul reconfortant obținut pe terenul Viktoriei Plzen, scor 1-4, care a și asigurat calificarea în play-off-ul UEFA Champions League.

Fotbaliștii lui Nicolae Dică au fost aplaudați de fanii care s-au regăsit în acel moment pe Aeroportul Henri Coandă. Bine dispuși, roș-albaștrii au evitat să ofere declarații, conform procedurilor interne, dar au răspuns afirmativ tuturor cererilor pe care le-au primit pentru a face poze.

PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT

De departe, cel mai bine dispuși erau Denis Alibec și Mihai Bălașa. Până să iasă din aeroport, pentru a se îmbarca în mașinile personale sau în taxiuri, Bălașa, autorul golului marcat direct din lovitură liberă, a intrat în dialog cu unul dintre suporteri.

”Ronaldo! Nu, nu sunt Ronaldo. Juninho! L-ai studiat bine! Da, l-am studiat. La bilogie :)”, a replicat Bălașa, zâmbind.

 

Și Dică s-a bucurat de simpatia susținătorilor roș-albaștrilor. Tehnicianul s-a fotografiat, alături de mai mulți fani. ”Du-te Dică, du-te!” i-a transmis unul dintre suporteri tehnicianului, aluzie la cea mai recentă victorie a Stelei din grupele Champions League, 4-1 pe terenul celor de la Dinamo Kiev, din toamna lui 2006, când Dică a marcat atunci o ”dublă”.