• La Liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

Antrenorul portughez Jose Mourinho consideră că echipa sa, Manchester United, este capabilă să câştige actuala ediţie a Ligii Campionilor, după ce în sezonul trecut a cucerit trofeul Europa League.

Mourinho are în palmares două trofee ale Ligii Campionilor ca antrenor, cucerite cu FC Porto (2004) şi Inter Milano (2010). "United poate câştiga Champions League. Porto nu era favorită atunci când a câştigat şi nici Inter. În schimb, Real era favorită şi a pierdut trei semifinale. Orice se poate întâmpla", a declarat tehnicianul lusitan, citat de presa britanică.

Mourinho este convins că Benfica Lisabona se va lupta pe viaţă şi pe moarte pentru victorie în meciul programat marţi seara pe Old Trafford.

"Dacă Benfica pierde, atunci va fi eliminată. Dacă va câştiga, atunci va rămâne în cursă. În cazul unui egal, se va lupta pentru Europa League", a precizat portughezul. Manchester United este liderul Grupei A, cu maximum de puncte după trei partide (9), în timp ce Benfica nu a reuşit să acumuleze niciun punct până acum, fiind codaşa grupei.

Agerpres