Argentina s-a impus cu 4-1 în sfertul de finală cu Venezuela, la capătul unui meci în care Messi şi Higuain au făcut spectacol.

Atacantul lui Napoli a deschis scorul pentru "pume", la capătul unei pase superbe de la Messi, pentru ca apoi tot "Pipita" să dubleze avantajul, după o gafă uriaşă a apărării adverse.

Messi a ieşit la rampă din nou în minutul 60, când, prin golul său, a egalat recordul all-time al reuşitelor pentru naţională. Cu 54 de goluri înscrise, jucătorul Barcelonei a ajuns la aceeaşi cotă cu Batistuta. Cei doi sunt lideri autoritari în acest clasament, cel de-al treilea clasat, Crespo, având 35 de reuşite.

Lamela a fost cel care a închis tabela, la capătul unei alte pase decisive a lui Messi, în timp ce pentru Venezuela a redus din handicap Rodin.

"Sunt fericit că am egalat recordul lui Batistuta, dar obiectivul meu este să câştig trofeul. Facem ce trebuie la echipa naţională, creştem de la meci la meci şi trebuie să ne menţinem pe acest drum", a declarat Lionel Messi la finalul confruntării.

În semifinale, Argentina va evolua împotriva ţării gazdă, SUA, în timp ce în cealaltă semifinală Chile va întâlni Columbia.

Vezi mai jos rezumatul partidei Argentina - Venezuela 4-1