• La liga, etapa 13: Real Madrid - Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 17:15) şi Valencia - Barcelona (duminică, Digi Sport 2, ora 21:45)
  • Fotbal, Liga 1, etapa a 19-a: Botoşani - Craiova (vineri, 20:45, Digi Sport 1) şi Astra - FCSB (duminică, 20:45, Digi Sport 1)

FCSB - Beer Sheva LIVE TEXT (22:05). În stilu-i caracteristic, Becali a anunţat echipa pe care Dică o va folosi într-un meci extrem de important cu multe ore înainte de dispută. Planic nu a fost recuperat şi va lipsi din confruntarea cu Be'er Sheva.

FCSB e în această seară faţă în faţă cu istoria, o victorie cu israelienii ducând-o matematic în primăvara EL. Deşi cu siguranţă staff-ul tehnic ar fi vrut ca adversarii să nu ştie atât de devreme echipa de start a roş-albaştrilor, Gigi nu s-a putut abţine nici de această dată.

Deşi staff-ul medical al vicecampioanei spera să îl recupereze în timp util pe Planic, accidentat la spate, acest lucru nu s-a reuşit. Ca atare, cuplul de fundaşi centrali va fi format din Bălaşa şi Larie.

"Echipa noastră e mult mai puternică față de ce a fost la Beer Sheva. Noi putem marca gol oricărei echipe din Europa, fie Real, fie Barcelona. De ce? Pentru că avem valoare. E adevărat că ei sunt mai valoroși, dar noi dacă prindem mingea dincolo de mijlocul terenului putem marca.

Alibec, Man și Florinel Coman vor fi titulari diseară. Budescu în locul lui Tănase, iar Larie probabil va evolua în locul lui Planic. La mijloc va juca Pintilii în locul lui Nedelcu. Filip va fi și el la mijloc. Jucăm din 3 în 3 zile și avem avantajul să folosim două echipe", a declarat Becali la Pro X.

Aşa va arăta FCSB, în confruntarea cu Be'er Sheva

Niță - Enache, Bălașa, Larie, Morais - Pintilii, Filip - D. Man, Budescu, Coman - Alibec

FCSB - Be'er Sheva se joacă în această seară de la ora 22:05 şi poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.