• Spania, etapa 9: Barcelona-Malaga (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 21:45) şi Italia, etapa 9: Napoli-Inter (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 21.45)
  • Tenis: Turneul Campioanelor: Simona Halep - Caroline Garcia va fi ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport 2, luni, de la 14:30

River Plate s-a calificat în semifinalele Copei Libertadores, după ce a câștigat, joi seara (vineri dimineața în România), cu 8-0 returul sfertului cu bolivienii de la Jorge Wilstermann.

După ce au pierdut turul cu 0-3 în fața echipei fostului stelist Ricardo Pedriel, argentinienii au recuperat toate cele trei goluri în mai puțin de 20 de minute, datorită lui Ignacio Scocco, autorul unui hat-trick (minutele 9, 14 și 19).

Până la pauză, River a mai punctat prin fostul mijlocaș al Benficăi și Valenciei, Enzo Perez (36). În partea secundă, argentinienii au mai punctat de alte patru ori - Scocco a ajuns la cinci goluri reușite (46, 58), Igancio Fernandez a făcut 6-0 în minutul 53, iar Enzo Perez a făcut ”dubla”, în minutul 67.

În semifinale, River Plate se va duela cu un alt club din Argentina, Lanus, care a trecut de o altă rivală din Buenos Aires, San Lorenzo. După 2-0 pe terenul clubului din districtul Boedo, Lanus s-a impus cu acelși scor pe teren propriu, iar, apoi, a câștigat cu 4-3, la loviturile de departajare.

În cealaltă semifinală se vor înfrunta Barcelona din Guayaquil (Ecuador) și Gremio din Porto Alegre (Brazilia).

Ecuadorienii au trecut de Santos, în sferturi, după 1-1 acasă și 1-0 în Brazilia, în timp ce ”Imortal Tricolor” s-a calificat după 1-0 la general cu Botafogo (0-0 la Rio și 1-0 la Porto Alegre).

Meciurile tur din semifinale se vor juca pe 24-26 octombrie, iar partidele retur vor fi programate în perioada 31 octombrie - 2 noiembrie.

PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT