Brazilianul Hulk a făcut din nou spectacol! De data aceasta, la unul dintre antrenamentele lui Zenit St. Petersburg, formație aflată doar pe locul 6 în campionatul din Rusia, dar calificată la pas în optimile UEFA Champions League, acolo unde o așteaptă o dublă cu Benfica.

Aflat cu echipa sa în Qatar, Hulk a impresionat de la punctul cu var, atunci când a bătut într-un mod original un penalty. Starul lui Zenit și-a aruncat gheata spre poartă, portarul a plecat pe fentă, iar apoi Hulk a șutat și în minge, marcând fără probleme după ce și-a derutat colegul aflat între buturi.

Toată scena a fost filmată de cei de la Zenit, care au surprins și apoi felul în care s-a manifestat talentatul atacant brazilian. Hulk a fost felicitat imediat de colegi, aceștia gustând din plin momentul.

Portarul învins de Hulk a încercat să se răzbune pe brazilian, care s-a amuzat momente bune după această fază, arătând gheata și camerei.