Barcelona are parte de un buget-record în actualul sezon. Potrivit jurnaliştilor de la Marca, catalanii se bazează pe 695 de milioane de euro, cu 2 % mai mult decât stagiunea trecută, în care bugetul anunţat a fost de 679 de milioane de euro.

Catalanii anticipează că vor încheia sezonul cu un profit de 21 de milioane de euro. Obiectivul campioanei Spaniei este însă de a termina stagiunea cu un plus de peste 30 de milioane de euro, din venituri obţinute din sponsorizări şi drepturi TV.

Gruparea de pe Camp Nou are ca ţintă să ajungă la un buget de peste un miliard de euro în 2021.

Barcelona cheltuie însă mai puţini bani pentru salarii decât rivala Real Madrid: 390,7 de milioane de euro în actuala stagiune, faţă de 419,3 "galacticii".

Barca se află pe profit deşi a cheltuit peste 120 de milioane de euro pentru achiziţii în ultima perioadă de transferuri, în care a vândut fotbalişti în valoare de numai 33,5 milioane de euro.