Eibar a obţinut cea mai clară victorie pe teren propriu din istoria sa în La Liga, 5-1 împotriva celor de la Granada.

Japonezul Inui a deschis scorul din centrarea lui Keko, cu un şut din voleu, iar Enrich l-a majorat trei minute mai târziu, din pasa aceluiaşi jucător.

Granada a încercat să revină după pauză, iar El Arabi a redus din diferenţă la o gafă în defensiva lui Eibar. Gazdele au speculat apoi spaţiile din apărarea oaspeţilor, iar Sergi Enrich a făcut dubla la o acţiune rapidă de contraatac.

Ultimele două goluri au fost marcate de golgheterul Borja Baston, mai întâi după o respingere a lui Fernandes la şutul lui Keko, apoi din pasa lui Enrich, care l-a ridiculizat pe Lomban.

Baston a ajuns, astfel, la cota 12 în acest sezon, iar Eibar urcă peste Sevilla în clasament, pe poziţia a şasea, loc de Europa League.

ECHIPELE

Eibar: Riesgo - Capa, Ramis, Mauro dos Santos, Luna (Junca 63) - Keko, Dani Garcia, Adrian, Inui (Saul Berjon 72) - Sergi Enrich (verdi 80), Borja Baston

Antrenor: Mendilibar

Granada: Andres Fernandez - Foulquier, Lomban, Mainz, Biraghi - Agbo (El Arabi 46), Khrin, Ruben Perez (Fran Rico 46) - Edgar, Success, Peaaranda (M. Lopes 86)

Antrenor: Sandoval