• Liga 1: CFR - FCSB (joi, 21:00, Digi Sport 1) şi FCSB - Dinamo (duminică, 20:30, Digi Sport 1)
  • La Liga, Etapa a 6-a: Alaves - Real Madrid (sâmbătă, 17:15, Digi Sport 1) şi Girona - Barcelona (sâmbătă, 21:45, Digi Sport 2) 

Denis Alibec şi-a cerut scuze, pe pagina personală de Facebook, după diferendul dintre el şi Mihai Stoica.

Un jucător cu un talent enorm, fostul atacant al Astrei este extrem de capricios. Pentru a-l responsabiliza, Becali l-a făcut căpitan, însă Denis a continuat să fie foarte nervos şi să intre în dispute cu arbitrii.

Ultima ieşire a fotbalistului a fost la adresa lui Mihai Stoica, directorul sportiv declarând că în cei 23 de ani de când e în fotbal nu s-a confruntat cu o asemenea situaţie. Conştient că a greşit, Alibec a ţinut să îşi ceară scuze pe o reţea de socializare şi să îşi expună punctul de vedere.

"Mi se întâmplă să fiu uneori nervos pe teren. Îmi pare rău dacă am avut vreo reacţie necontrolată, dar dacă se întâmplă asta e pentru că îmi doresc foarte multe. ;)

Îmi doresc să-mi iasă jocul, îmi doresc să ajut echipa, îmi doresc victorii şi rezultate bune, atât în cupele europene, cât şi în Liga 1 şi Cupa României. Vreau să câştig cât mai multe trofee cu Steaua şi să fac perfomanţă.

De fiecare dată intru pe teren şi dau totul. Poate uneor îmi ies toate, alteori mai puţine, dar nu pot să vă asigur decât că eu fac tot ce pot pentru ca la sfârşitul jocului să pot spune: Am dat totul! Indiferent care a fost rezultatul jocului să ne aplaudăm reciproc prividu-ne în ochi.

Joi e primul meci din grupele Europa League şi sper să veniţi cât mai mulţi la stadion. Avem nevoie de un stadion plin şi să luptăm alături de voi pentru victorie! Forza Steaua", a scris Alibec pe Facebook.