• România, Liga 1, etapa a 22-a: Astra - Botoşani (vineri, 20:00, Digi Sport 1)
  • Box Ekaterinburg: Cristian Ciocan - Alexander Povetkin (vineri, ora 18:00, Digi Sport 2)

Gigi Becali a anunţat că i-a achitat lui Gică Hagi încă un milion de euro, echivalentul a 20% dintr-un eventual transfer al lui Florinel Coman. Astfel, mijlocaşul ofensiv venit de la Viitorul a devenit cel mai scump transfer intern din istoria Ligii 1: a ajuns la un total de trei milioane de euro.

”Am plătit un milion de euro pe 20% din transferul lui Florinel Coman (n.r. - pentru a elimina clauza conform cărei Viitorul urma să încaseze 20% dintr-un viitor transfer). Unul şi cu două milioane, în total 3 milioane de euro m-a costat Coman", a recunoscut Gigi Becali, în cadrul emisiunii Fotbal Club, la Digi Sport.

El l-a depăşit la acest capitol pe Denis Alibec, pe care FCSB a plătit 2.04 milioane de euro. Podiumul este completat de Bogdan Stancu şi Dragoş Nedelcu (ambii au ajuns la Steaua pentru două milioane de euro).

Becali a dezvăluit că a plătit un milion de euro pentru cele 20 de procente rămase la transferul lui Coman şi 500.000 de euro pentru acelaşi procent, în cazul lui Nedelcu.

Cum FCSB îi achitase lui Hagi 2.5 milioane de euro, ultimul milion e destinat contractelor lui Florin Tănase şi Romario Benzar. Dacă suma se împarte în mod egal, atunci preţul lui Tănase ajunge şi el la două milioane de euro, iar cel al fundaşului dreapta la 1.7 milioane de euro.

Pe lângă aceştia, Cristian Tănase (1.8), Ciprian Tătăruşanu (1.5), Janos Szekely (1.5), Ovidiu Petre (1.5), Ionuţ Rada (1.4), Mihai Costea (1.4) şi Alexandru Chipciu (1.3) au reprezentat alte mutări notabile pe plan intern.

Planul lui Becali e simplu: vrea să îl transforme pe Coman în cel mai scump transfer din istoria României. Doreşte pentru jucătorul de 19 ani o sumă mai mare decât cea plătită de Anderlecht pentru Nicolae Stanciu (9.8 milioane de euro).

"L-a evoluat Hagi la 7 milioane de euro. Eu nu am considerat că îl vând cu 7, eu am considerat că îl vând cu 70 de milioane.

Nu crede nimeni, dar o să demonstrez când îl voi vinde. Eu cred că îl voi da de la 50 de milioane de euro în sus”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, ÎN DIRECT la Digi Sport.

Patru goluri a marcat deja Florinel Coman pentru FCSB: trei în Liga 1 și unul în Europa League.

L-a convins să se lase de fumat

Becali a cheltuit o avere pentru Coman şi nu vrea să îşi asume şi alte riscuri. Astfel, omul de afaceri l-a convins pe Florinel să nu mai fumeze, fiind cunoscut viciul avut de jucător.

"Eu îl sun zilnic pe Coman și-i zic: ’băi, Florinele, te rog eu frumos nu mai fuma. Am dat mulți bani pe tine. Eu, patron, n-am sunat niciun jucător, dar la el am intervenit.

L-am sunat trei zile la rând să-l întreb câte țigări fumează., am stat numai pe el. În ultima zi, când l-am sunat, mi-a spus că a aruncat pachetul de țigări pentru că s-a lăsat de fumat, așa cum mi-a promis”, a dezvăluit Becali, la Digi Sport.

Partida dintre CSM Poli Iași și FCSB se va disputa vineri, 17 noiembrie, de la ora 20:45, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.