• Italia etapa a 13-a: Roma-Lazio (sâmbătă, Digi Sport 2, ora 19:00) şi Napoli - Milan (sâmbătă Digi Sport 2, ora 21:45) şi La Liga, etapa a 12-a: Atletico Madrid - Real Madrid (sâmbătă, ora 21:45, Digi Sport 1)
  • Tenis, Turneul Campionilor, semifinale: Federer - Goffin (sâmbătă, DigiSport 2, ora 16:00) şi Dimitrov - Sock (sâmbătă, Digi Sport 3, ora 22:00)

VIDEO FCSB - ACS Poli Timișoara 7-0. Finalul partidei de pe ”Arena Națională” l-a găsit pe Ionuț Popa, tehnicianul bănățenilor, undeva afundat în scaunul său de pe banca de rezervă. Altădată ”spumos”, Popa abia și-a găsit acum cuvintele, după un meci și mai ales un rezultat pe care cu greu l-a explicat.

”Este un rezultat.... pentru mine este cel mai urât din cariera de antrenor. Nu am de făcut niciun comentariu.

Dacă așa înțeleg să se prezinte jucătorii unei echipe din Liga 1, jucători care aduceau puncte din deplasare, care băteau pe Dinamo, băteau pe CFR, echipă căreia i-au dat patru goluri, la un meci cu Steaua, ce să mai zic”, a spus Popa.

Tehnicianul bănățenilor a recunoscut însă că a avut și probleme de lot și că a fost obligat să joace cu mijlocași în apărare.

”Ne-au lipsit 5, 6 jucători, așa că le-am cerut celor care au intrat să joace fotbal, să evolueze cu mult curaj, dar n-au reșit. Am introdus în lot toți tinerii pe care-i am, pentru că mi s-a transmis că trebuie să-i încerc. 

Trecem printr-o situație foarte grea, nu uitați că azi am jucat cu fundași numai din mijlocași. La pauză, l-am pierdut și pe Haruț care s-a sufocat, n-a mai primit aer”, a mai spus Popa, după meci, la Digi Sport.